Volga KGB-ului de altă dată: un exemplar al legendarei versiuni cu motor V8 sub capotă, scos la vânzare în Rusia

29 Octombrie 2021, 21:45
Ilie Toma
Despre Volga asta, în anii URSS, bântuiau doar legende şi informaţii secretare, dar nimic oficial. Ideea de a pune un motor V8 pe Volga a venit din necesitatea de a urmări ambasadorii statelor străine, acreditaţi în Moscova, care aveau dreptul să meargă cu Mercedesurile, BMW-urile, Cadillac-urile lor sau ce mai aveau ei prin curţile ambasadelor. Cu Volgile obişnuite, cu motoare în 4 cilindri, KGB-ul pur şi simplu nu se putea ţine din de ei. Aşa că primul V8 a apărut încă pe GAZ-21, iar când a fost lansat GAZ-24, tradiţia a continuat
Aceste maşini nu le putea cumpăra nimeni din oamenii simplu. Doar birourile KGB aveau acces la ele, în mare secret, iar maşinile erau făcute să arate identic pe dinafară şi anterior, toate lucrurile speciale fiind mascate, chiar şi panoul de comunicaţii speciale. Puteai să-ţi dai seama de una doar după felul în care aceasta accelera. Motorul V8 de sub capotă era unul de pe Chaika, de 5.5 litri, care dezvolta 195 CP. Cutia era tot una automată, în 3 trepte, dar cu levier de cutie manuală, ca să se mascheze lucrurile.
Ei bine, în Rusia a fost scoasă de curând una din ultimele maşini de acest fel produse vreodată. E fabricată în 1990 şi se spune că în total au fost produse doar 245 exemplare V8 a acestui model de Volga. Exemplarul e într-o stare nu tocmai perfectă, însă are avantajul de a fi într-o formă originală, nerestaurată şi autentică. Totul s-a păstrat aşa cum a fost pe ea, când maşina chiar a fost în mâinile forţelor de ordine. Chiar şi panoul de comenzi pentru agenţii secreţi există la interior.
Maşina are şi elementele speciale, ce o disting: o metodă secretă de a deschide portbagajul, un rezervor mărit, frâne mai mari cu pedală mai mare, a doua bateria, montată în portbagaj, două oglinzi la interior şi chiar o staţie de legătură directă cu operatorul de la KGB de atunci.
Toate bune, doar că cel care va cumpăra maşina va avea nevoie s-o supună unul proces minuţios de restaurare şi doar aşa îi va reda luciul şi gloria pe care ar merita-o această maşină atât de rară. Dar şi în forma în care este, această Volga e scoasă la vânzare la un preţ exorbitant, de 36,600 euro! Pare greu de acceptat un asemenea preţ pentru un Volga GAZ 24 care şi-a cam pierdut luciul, însă, în mâinile potrivite ea şi-l va recăpăta cu uşurinţă, iar faptul de a deţine una din puţinele Volga KGB V8 GAZ-24 care au mai supravieţuit până azi ar putea merita tot efortul banilor şi restaurării! Până la urmă, e o maşină cu o legendă garantată, care va avea întotdeauna o poveste frumoasă de spus!
0
11,429
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!