Această Alfa Romeo a fost cândva a poliţiei italiene, iar acum e o bijuterie restaurată, scoasă la vânzare cu preţ exorbitant

29 Noiembrie 2021, 21:44
Ilie Toma
Au fost vremuri când poliţia italiană era din când în când alintată cu modele Alfa Romeo, ele fiind oferite drept versiuni de top din dotarea forţelor de ordine. Alfa Romeo îşi câştigase deja o prezenţă dorită nu doar în domeniul coupe-urilor şi decapotabilelor exclusiviste, ci şi al sedanurilor familiste, oferind maşini cu puteri simţitor mai mari decât cele obişnuite. Aşa că pe lângă maşinile mai uzuale pe care le primea poliţia, atunci când se discuta că era nevoie de ceva puternic şi rapid, de obicei feţele poliţiştilor zâmbeau fericite, ştiind că Alfa Romeo era opţiunea numărul 1.
Aşadar, în scurt timp Alfa Romeo Giulia devenise modelul cel mai dorit de către poliţişti. Era acelaşi sedan de familie, dar ales cu motoare mai potente. Alfa nu voia să producă break-uri, deşi a experimentat cu asemenea forme. S-au găsit, însă, ateliere care să producă break-uri Giulia în serii foarte limitate. Acestea erau inspirate din formele experimentale ale Alfa Romeo, şi erau produse în principal de 3 ateliere — Colli, Grazia şi Giorgietti. Aceste modele fuseseră poreclite Giulia Familiare în Italia, însă numărul lor era extrem de mic.
La un moment dat, însă, şi poliţia italiană a considerat că ar avea nevoie de nişte break-uri Alfa Romeo. Iar acest exemplar Alfa Romeo e anume unul din ele, cumpărat de poliţia din Roma în 1972. Maşina ieşită din uzină, însă, a plecat încât la atelierul Giorgietti, care a şi transformat-o în break şi a echipat-o cu toate cele necesare pentru munca în poliţie. Aşa că acest exemplar chiar a muncit în poliţia italiană, fiind una din cele mai rare ipostaze Alfa Romeo din câte se mai întâlnesc azi.
Abia în 2014 maşina asta a nimerit pe mâinile unui colecţionar entuziasmat, care a văzut-o într-o stare jalnică, obosită, dar ştia cât de rară e o asemenea versiune. A cumpărat-o şi a dat-o pe mâna unuia din cele mai renumite ateliere de restaurare Alfa Romeo, numit Alfaholics.
Restaurarea a durat 4 ani pe partea mecanică şi încă 2 ani pentru ultimele detalii estetice! S-au pus piese şi componente autentice, iar la motor cei de al Alfaholics au făcut modificări şi mai substanţiale, înlocuind blocul original cu unul conceput de ei, ceea ce a ridicat puterea la 185 CP.
S-au cheltuit peste 90,000 euro doar pe piese şi componente, pentru ca maşina asta să arate cum arată acum, fără a lua în considerare manopera!
Însă azi această Alfa Romeo restaurată e o bijuterie unică în lume. Numele ei complet e Alfa Romeo Giulia Super 1600 Familiare Giorgietiti Polizia. Şi costă foarte mult, preţul nefiind anunţat, dar fiind de ordinul a mai multe sute de mii de euro. Şi proprietarul colecţionar nu se grăbeşte s-o vândă. Dacă se găseşte cineva la fel de avut şi la fel de împătimit ca el, e gata s-o vândă la acel preţ uriaş. Dacă nu — o va savura în continuare, or, de la restaurare încoace a făcut peste 1,500 km cu ea şi zice că maşina asta e atât de savuroasă şi performantă, încât ai putea să te dai cu ea şi pe un circuit sportiv. Mai rare maşini clasice care să le poţi călca din plin pe circuit. Însă asta poate, că a fost maşină de poliţie cândva,şi pentru că restaurarea a mers mai departe decât originalul! Ah, da, are şi girofar la pachet!
0
1,109
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!