Asta e cea mai superbă Tavria din Moldova, creată de un tânăr şi scoasă acum la vânzare la un preţ de iPhone

11 Noiembrie 2021, 14:59
Ilie Toma
Îţi mai aminteşti de o asemenea maşină ca Tavria? De fapt, îi spune ZAZ Tavria, iar astea înseamnă că ea a fost construită în Ucraina, la uzina din Zaporojie. Şi puţini ştiu, dar ea ascundea nişte picanterii inginereşti interesante. Iar acum un exemplar superb, creat de un tânăr, a fost scos la vânzare în Moldova.
Fiind creată să înlocuiască bătrânul ZAZ 968, într-o epocă nouă, Tavria a fost concepută după exemplul lui Lada 2108, mergând pe aceeaşi filosofie de succes a modelului Lada, dar încadrând totul într-o dimensiune mai compactă. Dacă ar fi să comparăm segmentele, e ca şi cum Lada 2108 ar fi comparabilă cu VW Golf al timpului său, iar ZAZ Tavria — undeva între VW Polo şi Golf.
Aşadar, Tavria a fost primul model cu tracţiune faţă pentru uzina din Ucraina. Iar dezvoltarea ei a început încă în anii ’70 ai secolului trecut. Cei din Ucraina au cumpărat din occident un Ford Fiesta din 1976 pentru a-l studia, întrucât modelul era foarte intens reclamat în Europa. Atunci când l-au condus pe drumurile sovietice, apoi l-au desfăcut pentru a-i vedea construcţia, au rămas profund dezamăgiţi de el, spunând că e o maşină plină de greşeli inginereşti, construită cu o economie maximă de costuri, fără a lua în calcul confortul pasagerilor. Aşa că inginerii din Ucraina au renunţat să se inspire de la Fiesta şi au declarat că vor crea produsul lor original, care va fi mult mai bun.
Aşa că a mai durat ceva timp până cei din Ucraina, comunicând periodic cu inginerii AvtoVAZ, care lansaseră deja Lada 2108, au desăvârşit modelul lor, ZAZ Tavria. L-au lansat abia în 1987. Dar maşina rezultată a fost un model bugetar cu parametri foarte îndrăzneţi. Măsura 3.71 metri lungime şi cântărea doar 709 kg. Motorul de bază era unul de 1.1 litri, în 4 cilindri, care dezvolta 53 CP şi 80 Nm. Poate suna puţin, dar la greutatea mică a maşinii, el reuşea să o accelereze de la 0 la 100 km/h în 16.2 secunde, ceea ce nu e deloc mai rău decât VW Polo sau Ford Fiesta acelor timpuri. Viteza maximă era de 145 km/h.
Ulterior s-au mai pus şi motoare mai puternice, inclusiv unul de pe Lada 2108, de 1.3 litri şi 71 CP, dar oricum cele mai răspândite Tavria erau cele de 1.1 litri şi 1.2 litri. Partea cea mai frumoasă pentru acele vremuri e că ZAZ Tavria, cu motorul de 1.1 litri, avea un consum realist de doar 4.6 litri/100 km! Şi asta fără motoare super complexe, fără sisteme hibride, fără filtre de particule şi sisteme start/stop. Greutatea mică şi o calibrare bună a motorului erau suficiente. La un moment dar, Tavria era reclamată şi-n Europa, iar în spotul publicitar, şoferul, căruia i se cam terminase benzina, a alimentat-o cu lichidul din bricheta sa. Se sugera că Tavria era într-atât de economă. Iar acel spot publicitar a câştigat premiul de bronz la festivalul de la Cannes.
Apropo, Tavria avea o cutie manuală cu 5 trepte. Maşina a fost produsă până în 2007 în formă actualizată, iar încă două partide speciale au fost produse în 2008 şi 2009. Deci peste 20 de ani de aflare în producţie, iar azi modelul e deja privit ca unul clasic, de colecţie, deşi în Ucraina el încă e prezent în foarte multe exemplare. În Moldova, însă, să găseşti unul, mai ales în stare bună, e o raritate absolută.
Însă un tânăr din Moldova a avut ideea de a restaura frumos unul. De acest model îl leagă amintiri din copilăria sa, iar când a ajuns adult, s-a gândit că e una din puţinele maşini pe care le poţi cumpăra la preţul unui iPhone, dar care e totodată clasică deja, iar disponibilitatea pieselor şi informaţiilor, fiind mare, îţi permite să o transformi în ceva cu totul special.
A cumpărat-o cândva cu mai puţin de 400 euro de la un bunic din Moldova. Maşina avea doar 30 mii km parcurşi şi fusese lăsată să zacă în aşteptare lungă. E fabricată în 1993 şi are exact acel motor de 1.1 litri sub capotă. Doar că proprietarul său i-a scos carburatorul original şi i-a pus un sistem de injecţie. I-a mai făcut o revizie completă, modificând şi alte mărunţişuri, iar acum propulsorul livrează 90 CP.
Mici modificări s-au făcut şi pe suspensie, inclusiv înlocuind unele piele cu alternative mai perfecţionate, prin soluţii verificate deja şi la pasionaţii de Tavria din Ucraina. În general, însă, aspectul maşinii a rămas a fi unul apropiat de cel autentic, iar asta o face să atragă privirile şi să fie adorată.
Foto: etapa de restaurare a maşinii
Foto: componente mai moderne, folosite pentru perfecţionarea tehnică a acestei Tavria

Iar acum, proprietarul său a scos-o la vânzare. Zice că nici nu a contorizat câţi bani a investit în ea în ultimii ani, însă au fost mulţi. Cu siguranţă mai multe decât preţul infim al maşinii, cerut acum de el. Această Tavria a păstrat tradiţia de a fi vândută la un preţ de smaprthone şi costă numai 1,500 euro! Da, doar 1,500 euro pentru o maşină cu o conotaţie istorică, cu doar 50 mii km parcurşi şi cu multă muncă şi pasiune investite în ea până acum!
0
1,585
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!