Asta e o Lada 2105 din Chişinău, transmisă din bunic în nepot, care a ajuns a fi exploatată pe străzile din Paris

Imaginea unei Lada 2105, cu plăcuţe de înmatriculare din Republica Moldova încă de primul tip, cu abţibild galben pe stânga, pozată pe fundalul turnului Eiffel, e inevitabil ceva ce ne facem să deschidem ochii mari, să devenim intrigaţi şi să ne întrebăm cum şi de ce a ajuns o Lada din Chişinău să pozeze în inima Parisului? Ei bine, o asemenea imagine neobişnuită nu putea să ascundă decât o istorie la fel de neobişnuită şi curioasă!

Şi istoria am aflat-o de la Maxim, tânărul care e în miezul acestei istorii. Această Lada 2105 e fabricată în 1983 şi a fost cumpărată de bunicul lui Maxim. A exploatat-o aşa cum se exploatau majoritatea maşinilor din acea perioadă — un singur vehicul care le făcea pe toate, şi pentru plăcerea de merge cu ea în zile mai libere, şi pentru a munci cu ea, şi pentru a încărca în ea cele necesare. Aceste maşini erau şi SUV-uri, şi limuzine, şi break-uri, iar uneori înlocuiau şi dubiţele din zilele noastre.

Totuşi, bunicul lui Maxim şi-a adorat maşina toată viaţa sa şi a tratat-o cu respect. Acum câţiva ani, maşina i-a fost transmisă lui Maxim, la dorinţa bunicului. Poate n-o fi cea mai valoroasă maşină pentru zilele noastre, însă, atunci când de ea te leagă amintiri despre clipe şi oameni dragi, atunci când ai învăţat respectul pentru ea, aşa simplă cum e, de la bunicul tău, nu poţi decât să te gândeşti cum să-i dai o a doua viaţă.

Maxim i-a făcut o inspecţie profundă, decopertând o mare parte din caroserie pentru a înţelege care e starea maşinii şi ce s-ar putea face cu ea în condiţia ei tehnică. A descoperit că structura caroseriei a avut de suferit pe parcursul anilor şi, în mod ideal, pentru a-i reda luciul autentic, ar fi fost nevoie de investiţii mari de bani şi timp, pentru a restaura totul ca la carte.

Atunci i-a venit ideea de a o restaura în stilul numit „clasica în stare de luptă”, sau „Boevaya classika”, cum e numit în Rusia. E un curent care permite transformarea modelelor clasice sovietice într-un aspect mai brutal, mai puţin autentic, debarasate de elementele lucioase de crom, adeseori complet lipsite de barele de protecţie, de parcă ar fi o maşină gata oricând să înfrunte condiţii dure de luptă pe orice drum rău. Acelaşi curent permite preluare unor elemente din stilul JDM al japonezilor, dar şi e mult mai permisiv la modul în care arată o caroserie, cum e tratată, etc. Amatorii de maşini autentice de colecţie nu-l admiră, dar în fosta URSS e stilul care a inspirat foarte mulţi tineri să respecte din nou maşinile pe care le adorau părinţii şi bunicii lor, fără a fi impuşi să cheltuie zeci de mii de euro pe restaurări sofisticate. E un stil mai simplu şi mai democratic, care lasă loc de multă fantezie tinerească şi mai ales lasă loc de la fel de multă pasiune ca şi-n cazul celor cu maşini aduse la stare autentică perfectă.

Aşa că Maxim şi-a decis pentru sine linia de reînviere a maşinii sale. A recurs dintâi la câteva service-uri pentru a aduce componentele tehnice în stare bună. Însă a ales să păstreze totul original, cu mici perfecţionări, fără tuning.

La partea de estetică a făcut totul cu mâna sa împreună cu fratele său, iar uneori a fost ajutat şi de prieteni. Iar atunci când maşina sa a fost gata, a fost uimit cât de repede a găsit alţi tineri din Chişinău cu o pasiune similară, cu maşini similare.

Nu, nu toţi aveau acelaşi stil, unii din ei aveau maşini absolut autentice, restaurate ca la carte. Alţii aleseseră modificări, ba chiar şi tuning la motor sau ceva mai multă îndrăzneală la caroserie. Dar asta nu contează deloc — pe toţi îi unea aceeaşi pasiune, pentru aceste modele clasice, întipărite în memoria copilăriei lor.

Aşa că Maxim a început să iasă deseori la plimbări în oraş cu acest grup de tineri entuziasmaţi din Chişinău, iar uneori şi pe la tot soiul de evenimente auto. A fost o perioadă extraordinar de plăcută pentru el, ne destăinuie, iar compania noilor săi prieteni l-a făcut să savureze fiecare clipă petrecută printre pasionaţii de Lada din Chişinău. Da, s-ar putea să te gândeşti că nici n-ai fi crezut că avem atât de mulţi tineri pasionaţi de Lada în Chişinău. Dar îi avem! Ei există, şi pasiunea lor e intensă şi frumoasă! Iar noi am vrea să avem cât mai mulţi tineri pasionaţi în Moldova, care ştiu să-şi cultive frumos pasiunile. Nu contează dacă adoră maşini germane, nipone, sovietice, sau poate doar o marcă anume, sau un curent anume — pentru toţi există loc, iar noi am vrea să le facem istoriile lor cunoscute la cât mai multă lume. Pentru inspiraţie, pentru ca şi alţi pasionaţi să afle şi să se alăture acestor oameni! Pentru că aşa, împreună, susţinem şi formăm cu toţii o cultură auto tot mai matură şi mai tolerantă reciproc, în care ne încurajăm unii pe ceilalţi!

În fine, Maxim a ajuns să învestească oricum mult, în sumă cumulativă, în Lada sa. Dar şi mai mult timp a fost investit în ea, pentru că, aşa cum spuneam, multe din lucrări le-a făcut cu mâna sa. Bunicul său ar fi cu siguranţă mândru că Lada sa a ajuns să atragă priviri şi să fie protagonistă la evenimente auto.

După mai mult timp în care a deţinut-o şi savurat-o pe străzile Chişinăului, Maxim a decis să i-o vândă unui prieten apropiat, care e stabilit în Paris. I-a părut şi lui la fel de intrigantă ideea că Lada sa va ajunge tocmai în Paris, purtând acolo mai departe toată istoria din spate ei. Aşa că Lada a fost pusă pe e remorcă şi a fost transportată până la Paris.

Iar de aici încolo, prietenul său e cel care o scoate din când în când pe străzile din Paris şi-şi unge sufletul cu ea. De curând, la sfârşitul lunii octombrie, i-a făcut şi poza de la începutul acestui articol, de lângă turnul Eiffel. Nu e o maşină de fiecare zi, cu siguranţă. Iar stilul ei pare şi mai bizar pe străzile Parisului. Dar cu certitudine şi acolo atrage priviri, iar pentru prietenul lui Maxim, care o exploatează azi în Franţa, această Lada e în continuare o sursă de pasiune, inspiraţie şi pur şi simplu un condiment al vieţii, de care avem nevoie cu toţii, într-o formă sau alta!

Aşa că, de azi încolo, dacă se întâmplă să circuli prin Paris şi să vezi această Lada roşie scoţând un sunet de bariton răguşit prin eşapamentul său, atrăgând privirile francezilor după ea, vei şti că e ea, Lada din 1983, care i-a aparţinut cândva unui bunic din Moldova, apoi a fost transmisă nepotului său, care e restaurat-o în acest stil şi a savurat-o, iar acum ea-şi trăieşte o nouă viaţă pe străzile Parisului, cu plăcuţe de înmatriculare de Moldova!