Cum se pregăteşte Finlanda să rezolve problema trecerii la electricitatea fără emisii CO2, care va asigura inclusiv automobilele electrice

Țările scandinave sunt printre liderii absoluţi la tranziţia spre automobile electrice. Norvegia este liderul detaşat, dar şi ţările scandinave vecine, precum Suedia şi Finlanda, o urmează îndeaproape. Şi când vorbim de maşini electrice şi despre cât de ecologice sunt, întotdeauna apare în ecuaţie o întrebare importantă: cât de ecologică e producţia electricităţii, pe care acestea o vor folosi?

La întrebarea asta se mai adaugă alte câteva, la fel de importante, una din ele ţinând şi de procesul producţiei bateriilor, inclusiv energia necesară acestui proces, dar şi problema electricităţii suplimentare, care va trebui produsă la nivel global, pentru a încărca automobilele electrice. Or, o baterie a unor maşini electrice moderne cu autonomie mai mare, poate însemna 80-100 kWh de energie puşi în ea, iar câteva cicluri de asemenea încărcări, pentru o familie, poate însemna dublarea consumului lor de electricitate lunară, în raport cu ceea ce consuma anterior doar casa lor. Şi nu contează dacă îşi vor încărca maşina acasă sau la staţiile publice — la nivel de ţară surplusul necesar de electricitate va fi acelaşi, şi va fi semnificativ.

Aşa că ţările cu viziuni pe decenii înainte caută deja soluţii pentru a fi sigure că vor putea produce acea electricitate suplimentară. Şi, poate şi mai important, e ca acea cantitate de electricitate să fie produsă cu zero emisii CO2, sau aproape zero. Iar în cazul fericit, asta ar însemna că aplicarea de noi tehnologii să permită şi înlocuirea metodelor actuale de producţie de energie cu cele cu emisii nule. Atunci când o ţară va ajunge la 90-100% de electricitate produsă cu zero emisii CO2, chiar şi în condiţiile când marea majoritate a maşinilor noi sunt electrice, atunci se va putea spune că mobilitatea electrică în acea ţară e o dezvoltare raţională şi sustenabilă.

Iar asta nu înseamnă că totul sună prea teoretic şi prea îndepărtat pentru a fi adevărat. Finlanda dă un exemplu de luciditate în acest capitol şi e deja în proces de pregătire a acestui teritoriu, având o abordare foarte pragmatică şi inginerească.

Cel mai neutru şi stabil proces de producţie a electricităţii inventat şi cunoscut omenirii e cel nuclear. E un proces ce nu depinde de vânt, de lumină solară şi debitul de apă a unui râu şi-n acelaşi timp amprenta totală de CO2, chiar şi auxiliară, e mai mică până şi în comparaţie cu staţiile eoliene! Cu excepţia unor erori de proiectare şi umane din trecut, care au dus la dezastrele de la Cernobîl şi Fukushima, oamenii s-au învăţat să controleze procesul reacţiilor nucleare asociate cu producţia acestui tip de energie, iar o mulţime de entităţi studiază în prezent şi scalarea la proporţii mai mici, şi multe alte impedimente care există în prezent pentru adoptarea unanimă a acestui tip de producţie a electricităţii. Marea îngrijorare, însă, rămân a fi deşeurile radioactive care sunt generate în rezultatul acestui proces. Ca volum sunt infime în comparaţie cu cantitatea imensă de electricitate generată, dar în timp se adună, şi ele sunt în continuare toxice pentru secole înainte.

Finlanda, însă, e convinsă pe de o parte că energia nucleară a calea corectă, iar pe de altă parte pregăteşte soluţii care să atenueze riscurile acesteia. Finlanda are deja 4 reactoare nucleare active, care produc deja circa o treime din capacităţile ţării. Un nou reactor, numit OL3, e în proces de construcţie de peste un deceniu, iar în 2021 a început a se pregăti deja de procesul continuu de producţie a electricităţii, prin perioade finale de testare. La începutul anului 2022, acesta va începe a funcţiona în mod operaţional deplin. Doar acest nou reactor va fi dublu la capacitate în comparaţie cu reactoarele existente, aplicând un nou tip de răcire, şi va furniza de unul singur circa 15% din întregul consumul actual al ţării.

Partea cea mai interesantă e o nouă metodă a Finlandei de a gestiona deşeurile nucleare de la noul reactor, dar şi de la cele existente. În prezent, aceste deşeuri sunt îngropate în construcţii de beton, izolate. Finlandezii, însă, construiesc un soi de labirint subteran de tunele, la circa 500 metri adâncime. Tunelele vor fi ramificate încât să conţină locuri de stocare a nişte capsule speciale, unde vor fi depozitate deşeurile nucleare. Deşeurile sunt stocate în canistre speciale realizate din bor, acest material fiind ales pentru capacitatea sa de a fi extrem de dur şi refractar. Canistrele de bor vor fi încapsulate în tuburi de cupru şi etanşate. Iar aceste capsule de cupru vor fi plasate în câte o ramificaţie de labirint şi vor fi îngropate în clei de bentonită, pentru totdeauna. Astfel, într-o ramificare relativ compactă a labirintului va fi încapsulată în mod sigur şi eficient o cantitate importantă de deşeuri radioactive.

Imagine: strucutura unei capsule de bor şi cupru

Ca să înţelegem scara aceste soluţii, pregătite acum de Finlanda şi care va fi inaugurată în anul 2023, aici vor putea fi stocate toate deşeurile radioactive generate de Finlanda în ultimii 50 de ani, de când există staţiile nucleare, plus următorii până la 100 de ani, în cazul în care Finlanda îşi va produce toată electricitatea prin metode nucleare, iar consumul se va dubla. Iar dacă oricând ţara ca considera că are nevoie de a prelungi timpul sau de dacă volumele de electricitate vor creşte şi va fi nevoie de prevăzut din timp noi capacităţi, mai poate fi construit încă un asemenea labirint subteran, cu aceeaşi metodă de încapsulare prin bor şi cupru a deşeurilor.

Imagine: labirintul de stocare subterană a capsulelor, construit acum

Soluţia Finlandei nu e una definitivă încât să elimine total deşeurile din centralele nucleare, dar adaugă atât de multă siguranţă şi eficienţă acestui proces, încât a fost catalogată de către şeful agenţiei internaţionale de energie atomică drept o soluţie care va schimba radical spre bine procesul producţiei de energie nucleară şi a îndemnat toate celelalte ţări care au centrale atomice să urmeze acest exemplu.

Iar Finlanda, între timp, planifică începerea construcţiei a încă un reactor, de capacitate şi mai mare anul viitor, imediat ce va finalizat reactorul OL3 despre care am vorbit mai sus. Viziunea pe termen lung e clară — energia nucleară trebuie să asigure chiar şi cu solicitările crescute ale electromobilităţii circa 80-90% din consumul ţării, iar celelalte procente vor fi acoperite de staţii eoliene şi hidrocentrale. Doar aşa ţara scandinavă va putea spune peste câteva decenii că are toată electricitatea produsă cu emisii CO2 practic nule.