EDITORIAL: După ce a propus interzicerea filmării poliţiştilor, acum MAI propune ca şoferilor în stare de ebrietate să li se confişte maşina

6 Noiembrie 2021, 09:33
Ilie Toma
Sâmbăta trecută, am publicat un editorial cu părerea noastră despre subiectul iniţiativei de interzicere a filmării şi fotografierii poliţiştilor în acţiune şi interzicerii apropierii la mai puţin de 2 metri de aceştia, întrucât atunci poliţia confirmase că iniţiativa vine de la ei şi se plânsese într-un comunicat că nu a fost bine înţeleasă de societate, dar totodată anunţa că insistă pe idee, anunţând şi consultări publice. Editorialul nostru a avut un impact imens în rândurile publicului, cu multe peste orice aşteptări, iar din cele 249 de comentarii numărate până la ora publicării acestui articol, n-am greşi să spune că 99% dintre ele erau categoric împotriva acestor modificări ale poliţiei. Cum spunea cineva în comentarii, acele păreri sunt cea mai bună consultare publică. Noi, la rândul nostru, spuneam că propunerea e total halucinantă, într-un stat cu multe exemple recente de abuz din partea poliţiei, iar să propui asemenea măsuri acum, e pur şi simplu aberant, fără a merita măcar discutat în nuanţe.
La câteva zile distanţă de la publicarea acelui editorial am fost sunat de reprezentanţii poliţiei şi am fost invitat la consultările publice, care au avut loc ieri, 5 noiembrie. Poliţia m-a informat că tocmai pentru că au citit editorialul şi au citit acele sute de comentarii ale comunităţii noastre, au decis să ne invite la consultările publice de la sediul lor, care ar fi trebuit transmise şi online, dar se pare că nu au fost. Consultările au avut loc, dar din păcate nu am putut ajunge fizic la ele. Însă în urma lor, au apărut alte câteva propuneri de modificări, în special una ce vizează confiscarea automobilelor celor ce condus în stare avansată de ebrietate şi provoacă accidente grave, despre care vorbim mai jos.
Mai exact, modificările sugerate de poliţie acum presupun că, în cazul în care un şofer în stare de ebrietate provoacă un accident grav, soldat cu vătămarea corporală gravă a uneia sau mai multe persoane, sau cu decesul uneia sau mai multei persoane, automobilul şoferului băut să fie confiscat. E una din acele propuneri, pe care oricine ar susţine-o, pentru că vizează pedepsirea suplimentară a celor mai a grave încălcări posibile. Dar e totodată şi exact o propunere de care ai putea nevoie ca instituţie ca să diluezi efectul propunerilor controversate despre care vorbeam mai sus. Toţi încep a vorbi despre confiscarea maşinii, despre şoferi în stare de ebrietate, şi cele cu interzisul filmatului trec în umbră, apoi ne pomenim cu ele aprobate.
Problema în esenţă la propunerea de ieri cu şoferii în stare de ebrietate, este sterilitatea ei şi inutilitatea. Or, în cazul acelei încălcări grave, în care şoferul băut provoacă un asemenea accident cu vătămări corporale grave sau cu decese, există deja pedeapsă penală, cu închisoare, de până la 8 ani în cazul vătămărilor corporale grave şi chiar până la 12 ani în cazul a două sau mai multe decese. Iar închisoarea e o formă mai gravă de pedeapsă decât confiscarea maşinii. Pe lângă 12 ani de închisoare, să spui că mai confişti şi maşina, e ca şi cum mai pui un bob de mazăre peste un sac deja plin.
Dacă propunerea de ieri ar fi vizat confiscarea maşinii şi în cazul depistării în stare de ebrietate avansată, fără accident, atunci puteam spune că asta aduce pedeapsă mai dură, în cazuri mai răspândite, şi ar putea descuraja condusul în stare de ebrietate. În forma propusă ieri, confiscarea ar veni doar în cazurile cele mai grave, unde e inevitabilă deja şi închisoarea.
Aşa cum spuneam, propunerea în sine sună bine şi parcă nu avem cum să nu o susţinem ca şi idee. Marea noastră provocare ca şi public este să nu ne lăsăm manipulaţi de aceste propuneri sonore, justiţiare, bune în esenţă, şi să ne scape atenţiei celelalte propuneri problematice, despre care vorbeam săptămâna trecută, or, activitatea poliţiei trebuie să rămână una transparentă.
Vom continua să monitorizăm subiectul şi vom solicita de la poliţie textul integral al tuturor modificărilor puse la pachet şi expuse acum consultărilor publice.
0
41,772
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!