Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Farurile adaptive, cu fază lungă automată, au devenit legale în SUA, în sfârşit

22 Noiembrie 2021 - 10:18
Redacţia PiataAuto.md
Poate suna drept un paradox, dar farurile LED matriciale cu fază lungă parţială automatizată, care sunt prezente deja de peste un deceniu în Europa şi multe alte regiuni ale globului, erau ilegale în SUA până în prezent, din cauza unei prevederi legale aprobate 54 de ani în urmă. Acum, în sfârşit, şi cei din SUA se vor putea bucura de avantajele tehnologiilor moderne la capitolul iluminării.
Prevedea legală anacronică, adoptată în anul 1967, stipula că vehiculele nu pot să aibă aprinsă şi faza scurtă şi cea lungă simultan. Iar farurile matriciale care includ doar anumite fascicule de lumină din faza lungă, ocolind celulele de trafic din faţa, efectiv asta făceau — operau şi cu faza scurtă şi cea lungă simultan. Astfel, producătorii care aveau maşini cu asemenea faruri efectiv introduceau modificări de soft pentru SUA, care limitau aceste funcţii automatizate şi lăsau doar faza lungă completă activă.
Legalizarea acestor faruri automatizate a avut loc acum prin planul de infrastructură, aprobat de preşedintele Biden, însă nu intră în vigoare de azi, ci în decurs de „maxim doi ani”, urmând ca directive exacte în acest sens să fie emise de autoritatea responsabilă de siguranţa traficului în SUA.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter