Istoria neştiută a oraşului care a interzis motoarele cu ardere internă încă în 1931 şi are doar vehicule electrice de 74 de ani încoace

În zilele noastre, vorbim tot mai des despre deciziile tot mai multor ţări de a interzice motoarele cu ardere internă din 2035 sau 2040, şi când vorbim la scară naţională sau globală de asta, apar cu adevărat multe îngrijorări logistice fundamentate. Dar în lume există un oraş care a interzis total vehiculele cu motoare cu combustie încă în anul 1931 — deci acum 90 de ani — şi acelaşi oraş are deja din 1947 încoace doar vehicule electrice, dar şi acelea sunt strict limitate. E vorba de oraşul Zermatt din Elveţia. Situaţia restricţiilor e valabilă şi azi, iar istoria celor 90 de ani de restricţii unice în lume e de-a dreptul curioasă!

Foto: Zermatt în zilele noastre

Zermatt e un oraş cu o geografie deosebită, situat la o altitudine de peste 1,600 metri şi înconjurat de una din cele mai magnifice zone din Alpi. Oraşul oferă o privelişte şi peste muntele simbol al Alpilor şi al Elveţiei — Matterhorn, cu o altitudine de 4,478 metri, fiind şi unul din cei mai înalţi mulţi din Europa. Iar muntele ăsta se vede în întregime, frumos, în aproape întreg orăşelul Zermatt.

Foto: Vedere spre Matterhorn din Zermatt

Aceeaşi geografie izolată a lui Zermatt i-a făcut pe oamenii de acolo să înţeleagă încă la începutul secolului trecut că fumul de la acele maşini mult mai poluante nu se drena la fel de uşor în Zermatt ca în alte regiuni, iar în unele zile viziunea spre muntele Matterhorn începuse a fi mai obscură. Prin urmare, era nevoie de acţionat imediat, drastic, pentru a păstra aerul curat şi vizorul frumos spre muntele simbol al regiunii şi al întregii ţări.

Foto: carte poştală cu Zermatt din anul 1930

Aşa s-a decis în anul 1931 interzicerea tuturor vehiculelor cu motoare cu combustie în oraş. S-a dispus blocarea singurului drum de acces spre Zermatt, care venea din localitatea situată la altitudine mult mai joasă, Tasch. Autorităţile locale au dispus licenţierea mai multor taxiuri cu cai, care puteau cursa între Tasch şi Zermatt, transportând oamenii şi mărfurile.

Pentru că era nevoie, totuşi, de transport mult mai eficient, în 1947 au apărut şi primele maşinuţe electrice în Zermatt. Nu aveau autonomie foarte mare, dar nici faptul apariţiei lor nu era tocmai cea mai inovativă tehnologie, or, maşinile electrice fuseseră inventate cu jumătate de secol înainte de acel moment. Vehiculele electrice, care apăruseră atunci în Zermatt fuseseră nişte camionete, special adaptate pentru necesităţile micilor afaceri din regiune, ca să se poată asigura aprovizionările mai eficient. Ele au fost fabricate de un atelier local, din oraş, numit Stimbo.

La trecerea dintre anii 1950 şi 1960 apăruseră şi unele voci care puneau la îndoială această interdicţie, întrucât nici măcar locuitorii din Zermatt nu puteau folosi maşini cu combustie în oraş. Puteau eventual să închirieze un loc de parcare jos, în Tasch, dar sus în Zermatt puteau veni cu telecabina sau cu alte câteva alternative fără emisii locale, inclusiv un soi de tren pe şine, în pantă. Aşa că în 1961 a avut loc un referendum, oamenii fiind întrebaţi dacă îşi mai doresc interdicţia sau nu. Majoritatea au votat pentru păstrarea ei. Aşa că interdicţia a continuat.

Mai mult ca atât, din 1966 toate maşinile electrice care erau permise în Zermatt trebuiau să fie construite din aluminiu, pentru a fi mai uşoare, iar astfel să consume mai puţină energie, aluminiul fiind imun şi la coroziune. Li s-a impus şi o limită legală nouă de dimensiune — 2 metri înălţime, 4 metri lungime, iar viteza trebuia limitată la 20 km/h prin oraş, prin utilaje care să impună automatizat limita.

Aceste limite, cu mici adaptări, sunt valabile şi în zilele noastre, iar asta înseamnă că nici măcar maşinile electrice moderne mari şi performante, precum Tesla sau Porsche, nu sunt admise, inclusiv pentru a nu crea aglomeraţie. Nu prea sunt electrice din zilele noastre care au sub 4 metri lungime şi sunt construite din aluminiu, deci tot maşinuţele produse local asigură mobilitatatea afacerilor şi cea de turişti. Iar ele costă foarte mult, de la circa 60,000 franci în sus, până spre 90,000 şi sunt permise în mare parte hotelelor şi magazinelor.

Dar cum se asigură serviciile vitale, te vei întreba, probabil — poliţia, ambulanţa, pompierii, cum se fac livrări mari şi grele pentru construcţii? Ei bine, poliţia, ambulanţa şi pompierii sunt singurele exceptate de la interdicţie, când circulă cu girofar, dar pentru misiunile urbane mai puţin urgente şi ele au asemenea maşinuţe.

Serviciile de mentenanţă urbană, însă, precum camioanele de gunoi, sunt pe propulsie electrică, însă, fiind admisă şi cea cu pile de hidrogen. La fel e şi autobuzele — sunt admise cele electrice, indiferent dacă folosesc o baterie sau pile de hidrogen. Dar funcţionează şi cabinele clasice de transportare a turiştilor sus, spre Zermatt.

Foto: autobuze electrice spre Zermatt

Camioanele de construcţii cu motoare cu combustie sunt permite doar timp de două luni pe ani — o lună primăvara şi o lună toamna. Aşa că toţi trebuie să-şi programeze orice livrări de asemenea materiale în acele intervale.

Şi pentru că Zermatt e în prezent o importantă destinaţie turistică, în orăşelul Tasch, acolo unde sfârşeşte drumul, au fost amenajate parcări acoperite uriaşe, unde cei care vin îşi pot lăsa maşinile, după care aleg metoda de transport preferată sus spre Zermatt.

Aşadar, acum se împlinesc 90 de ani de când motoarele cu combustie sunt interzise în Zermatt, iar în contextul climateric actual nici nu poate fi vorba ca cetăţenii de acolo să se gândească la anularea acestei interdicţii. Ei se consideră mai degrabă pioneri ai conştientizării grijii faţă de natură şi tot ei au în oraş automobile electrice construite încă în anii 70, care mai operează şi azi, iar menţinerea unui automobil cât mai mult în funcţiune e tot parte dintr-o gândire ecologică.

Exemplul Zermatt, însă, nu e neapărat ceva ce am putea propaga pentru întreaga lume. El s-a născut din necesităţile acelui oraş, impuse cumva de geografia de acolo, şi a fost posibil inclusiv datorită faptului că drumul până la localitatea de jos, Tasch, are doar 5 km. Dar totuşi, când ne gândim că un oraş a avut curajul să adopte asemenea soluţii revoluţionare acum 90 de ani, apoi să aibă maşini electrice de 74 de ani încoace, apoi să le impună şi construcţie de aluminiu, şi dimensiuni, ne spune mult despre curajul de a lua decizii necesare. Cel puţin cei din Zermatt se laudă azi cu un oraş cu aer curat, cu gunoi complet reciclat şi cu o vedere clară la muntele Matterhohn!