Maşina care era urâtă la timpul său, dar e adorată acum: o Alfa Romeo SZ impecabilă, scoasă la vânzare în Olanda

Uneori, percepţia despre frumuseţea sau urâţenia unei maşini e foarte efemeră, iar părerea despre ea se poate schimba diametral opus în decursul anilor. Alfa Romeo SZ e un exemplu perfect în acest sens. Era arătată cu degetul drept întruchiparea urâţeniei la vremea sa, iar azi a ajuns să fie considerată una din cele mai îndrăzneţe şi ambiţioase Alfa Romeo create vreodată, fiind căutată de colecţionari şi vândută la preţuri piperate. Pentru că, în consistenţa ei, e o adevărată bijuterie.

Maşina asta şi-a început debutul public în 1989, atunci când a fost adusă ca şi concept la salonul auto de la Geneva, la standul Zagato. Era rodul unui parteneriat între Centro Stille Alfa Romeo, Centro Stile Zagato şi Centro Stile Fiat, pentru că Fiat cumpărase Alfa Romeo în 1986 şi trebuiau să-şi spună şi ei cuvântul în orice ecuaţie complicată. Proiectul avea numele de cod ES-30, dar încă de la etapa de dezvoltare porecla internă era „Il Monstro”, adică Monstrul. Într-atât de urâtă era considerată până şi de colegii celor care o creaseră.

Şi asta pentru că cei de la Fiat încurcaseră într-atât de mult iţele în etapa creării ei, încât întreg procesul a fost un adevărat terci. Casa de design Zagato fusese atrasă drept partener, dar cu pentru a crea designul, ci pentru a le delega mai târziu producţia în serie limitată a acestui model. Numele Zagato era mai important să existe pe maşină, pentru a evoca modelele de succes de cândva ale Alfa Romeo. Aşa că designul propriu-zis a fost creat de un om de la Fiat, Robert Opron, după care un alt om de la Fiat, Antonio Castellana, i-a corectat lucrul şi i-a retuşat detaliile. Apoi, cei de la Alfa Romeo şi Fiat au avut ideea de a crea un nou program de computer pentru a crea designul industrial propriu-zis, CAD. Astăzi toate modelele se creează digitalizat printr-o evoluţie a acestui program, dar pe atunci, această Alfa Romeo a fost prima care a folosit acestei program. Şi cum el nu se prea avea bine deocamdată cu simulările 3D, maşina a ieşit mai mult una cu muchii şi detalii cam.... pixelate.

Maşina avea câte trei faruri în faţă, un alt element neobişnuit şi ilegal în unele ţări, care limitau numărul de faruri la două perechi. Bara de protecţie frontală era un perete lipsit de aerodinamică, aşa cum a fost proiectat în calculator.

Întreaga parte laterală era aproape verticală şi se unea cu partea posterioară la un unghi de 90 grade, practic.

În zona montanţilor faţă, parbrizul avea o curbură cu totul neobişnuită şi hi-tech, la fel de curbată plecând spre posterior şi linia acoperişului. De fapt, această linie a plafonului e într-o disonanţă totală cu liniile drepte şi tăioase ale restului caroseriei. Apropo, panourile de caroserie sunt realizate dintr-o amestec special de plastic, turnat peste metalul original, ceea ce le face mai grele decât ar fi normal.

Maşina nu avea deloc un portbagaj, apropo. Uşa din spate deschide accesul la o roată de rezervă şi la rezervorul de carburant. Nu exista nici banchetă spate, spaţiul de acolo fiind pur şi simplu acoperit cu acelaşi material ca şi podeaua maşinii.

Partea din faţă, însă, era un templu al sportivităţii, cu scaune croite pe măsura unui costum italian, şi cu un panoul de comandă orientat strict către şofer. Cutia era doar una manuală, cu 5 trepte, iar levierul era poziţionat pentru condus sportiv.

La partea mecanică, inginerii şi-au pornit proiectul de la o Alfa Romeo 75, un sedan destul de bine vândut la acea perioadă. Dar suspensia, preluată de SZ de la 75, a fost modificată de Giorgio Panta, inginerul echipelor Lancia şi Fiat din raliu. Acesta a schimbat niţel micile detalii şi a instalat amortizoare cu reacţii variabile, şi elemente hidraulice pentru gardă la sol ajustabilă. Maşina a fost şi una din puţinele care veneau cu dimensiuni diferite a roţilor pe faţă şi spate, cele din spate fiind mai late.

Tracţiunea era pe puntea spate, fireşte. Iar sub capotă a fost pus unul din cele mai delicioase motoare V6 pe care le avea Alfa Romeo, poreclit Buso, după numele creatorului său. Era un motor cu doar 2 valve per cilindru, dar avea 3.0 litri şi, fiind aspirat natural, scotea 210 CP şi 245 Nm. Cutia de viteze era una montată în apropierea punţii spate, după metoda transaxle.

Deşi panourile de caroserie erau mai grele, maşina cântărea în total 1,275 kg, iar cu puterea de sub capotă, putea accelera de la 0 la 100 km/h în numai 7.0 secunde, atingând o viteză maximă de 245 km/h. Modificările aduse la suspensie şi caroseria dublu stratificată făceau din această Alfa una din cele mai manevrabile maşini ale vremii sale, şi asta în ciuda faptului că pe puntea spate era o bară de torsiune cu Watt Link.

Producţia o făcea Zagato în atelierele sale şi cei de la Fiat plănuiseră doar 1,000 de unităţi. Cererea a fost mai mare, aşa că s-au produs 1,036 unităţi, între anii 1989 şi 1991. Dar din primele luni de apariţie, toţi designerii de prin cele trei companii implicate tot ieşeau în interviuri şi declaraţii, spunând că ei n-au avut nimic de-a face cu formele urâte ale lui Alfa Romeo SZ. Deci, e clar de ce şi-a câştigat maşina asta reputaţia de una din cele mai urâte. Până şi Zagato a subliniat că, deşi maşina e produsă de ei şi are litera Z pe caroserie, designul nu e conceput de ei!

Maşina despre care vorbim noi azi e numărul 31 din cele 1,036 produse vreodată, şi ştim asta pentru că avea o plăcuţă specială montată la interior. E fabricată în 1991, bineînţeles, în primul an de fabricare, şi a fost una din cele doar circa 150 livrate noi în Germania. În anul 2000 a fost importată în Olanda şi de atunci e în mâinile colecţionarilor de acolo.

Acest exemplar Alfa Romeo SZ are doar 27,500 km parcurşi în întreaga sa istorie de 30 de ani, şi asta chiar dacă V6-ele său e considerat a fi propulsorul V6 cu cel mai frumos sunet din toate timpurile! Mai puţin de 1,000 km în urmă, adică în 2019, maşina a trecut printr-un service major la un specialist în Alfa Romeo şi Ferrari de colecţie, având şi cureaua de distribuţie schimbată, şi frânele, şi alte elemente importante de mentenanţă.

Ei bine, şi acum maşina asta a fost scoasă la vânzare în Olanda, la o licitaţie online. E unul din cele mai impecabile exemplare Alfa Romeo SZ, cu siguranţă, iar azi colecţionarii vânează aceste modele deja. Din urâţenia de cândva, Alfa asta s-a transformat într-una din cele mai exotice Alfa pe care le poţi cumpăra. Prin urmare, nu e de mirare că şi preţurile sunt mai mari. Dar nu într-atât de mari, încă, pe cât de fascinantă e povestea acestui model şi acestui exemplar. Specialiştii casei de licitaţie estimează că acest exemplar se va vinde cu un preţ cuprins între 55 mii şi 70 mii euro, dar există şi exemplare pentru care la licitaţii s-au dat deja sume de peste 100 mii. Între timp, cea mai mare miză a licitaţiei e de 36,500 euro la ora redactării acestui articol, iar licitaţia mai are încă vreo 8 zile de perioadă activă. Prin urmare, cineva ar putea avea şanse să cumpere această Alfa Romeo SZ la preţ de chilipir, pentru că, în esenţă, şi dacă ar vinde-o imediat mai negrăbit ar putea lua peste 80-100 mii pe ea. Iar peste încă 10-20 de ani, maşina asta va costa cel puţin un sfert de milion sau poate chiar mai mult!