Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Maşina unui şofer din Chişinău a scăpat aproape nevătămată, deşi a luat-o la vale, dar parcarea pare proiectată periculos

11 Noiembrie 2021 - 08:34
Redacţia PiataAuto.md
O situaţie produsă ieri în Chişinău a fost la un pas de a avaria grav o maşină, dar şi eventual de a răni oameni care s-ar fi putut afla pe trotuar, însă ea naşte şi mai multe întrebări de proiectare nesigură.
Aşadar, un Ford Focus, care fusese lăsat într-o parcare de la intersecţia străzilor Alba Iulia şi Suceviţa, a luat-o la vale la un moment dat şi a sărit peste bordura de câţiva centimetri înălţime, căzând apoi în gol pe o înălţime de circa 50 cm. Din fericire, doar puntea spate a maşinii a căzut în gol, iar cea din faţă s-a oprit în bordură, fapt care a prevenit avarierea mai gravă a vehiculului. Fordul s-a ales doar cu partea inferioară şifonată şi cu nişte plastice rupte, care pot fi reparate cu costuri minime. Dacă roţile faţă aveau să treacă de bordură, cu siguranţă avarierile la partea frontală puteau fi mult mai mari, iar ulterior maşina putea ajunge pe strada Alba Iulia, intens circulată, provocând un haos impredictibil. Fireşte, toţi putem spune că e vina şoferului că nu s-a asigurat că maşina e blocată cu frâna de mână în mod sigur, dar oare este numai el de vină?
Însăşi parcarea e proiectată într-o pantă accentuată, fapt care e deja îndoielnic, întrucât strada propriu-zisă nu este într-o pantă atât de accentuată. S-a economisit, mai degrabă, la construcţia parcării. Apoi, tot ceea ce o desparte de trotuar şi de o cădere de 50 cm înălţime este o bordură de 10 cm înălţime. Însă lipseşte orice gard de siguranţă, orice altă măsură de siguranţă eficientă, or, într-un oraş locurile ce par a fi trotuar, sau ce separă trotuare unde merg pietoni, nu pot avea asemenea diferenţe de nivel periculoase, fără a fi securizate. În acest caz, panta accentuată a parcării şi securizarea ei cu o margine de doar 10 cm înălţime sunt o scăpare de proiectare, mai degrabă, care sunt un pericol implantat. Spunem asta pentru că la o asemenea parcare în pantă, şoferul nu putea uita pur şi simplu să securizeze maşina cu cutia de viteze sau cu frâna de mână, pentru că maşina ar fi luat-o la vale imediat. Cel mai probabil el a cuplat unul sau ambele elemente, iar panta accentuată a parcării şi vulnerabilitatea acelor sisteme pe maşina sa a dus la această situaţie. Starea tehnică e şi responsabilitatea şoferului, fireşte. Dar nici o proiectare cu elemente de siguranţă a asemenea spaţii de parcare n-ar strica. De asta arhitecţii proiectează balustrade, contururi mai înalte pentru locuri ce stau la marginea unor înălţimi.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter