Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Serviciul Vamal continuă controalele la dezmembrările auto, 19 automobile fiind descoperite în sudul ţării, iar proprietarii impuşi să achite taxele de import

18 Noiembrie 2021 - 14:43
Redacţia PiataAuto.md
Serviciul Vamal al Republicii Moldova anunţă azi despre efectuarea de noi razii cu controale la parcurile de dezmembrări auto, de această dată în sudul ţării. Ieri, pe un singur teren au fost identificate 19 automobile dezasamblate, înmatriculate în alte ţări, precum Bulgaria, România şi Marea Britanie.
Inspectorii vamali au preluat numerele de identificare ale acelor automobile şi au făcut imediat şi corelarea în baza lor de date spre persoanele care le-au introdus anterior temporar în ţară. În conformitate cu modificările legislative intrate în vigoare la începutul anului 2021, în cazul în care inspectorii vamali constată că un automobil introdus temporar în ţară e dezmembrat, aceştia impun persoana care a importat automobilul să achite taxele de import complete, ca pentru un automobil normal şi funcţional din acelaşi ani. Iar în prezent, taxele de import pentru automobile mai vechi de 10 ani sunt pur şi simplu uriaşe în Moldova, ajungând la sute de mii de lei în unele cazuri.
Serviciul Vamal anunţă că a demarat exact această procedură în raport cu cei 19 cetăţeni, care au introdus în ţară automobilele descoperite în cadrul ultimei razii din sudul Moldovei.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter