Un singur om tocmai a cumpărat 5 exemplare Rolls-Royce Cullinan într-o zi, toate în culori diferite

22 Noiembrie 2021, 14:29
Redacţia PiataAuto.md
În lumea noastră există oameni care procedează cu achiziţia de maşini luxoase exact ca-n acele expresii nostime, când zici „împachetaţi-mi cinci, vă rog”. Un om de afaceri britanic, de origine indiană, tocmai a cumpărat 5 exemplare Rolls-Royce Cullinan la pachet, pentru că aşa i-a dorit sufletul şi pentru că a vrut să marcheze sărbătoarea indiană a culorilor, numită Diwali, marcată anual pe parcursul a 5 zile. Probabil de aici vine şi număr de 5 maşini cumpărate.
Cumpărătorul celor 5 SUV-uri Rolls-Royce, pe nume Reuben Singh, e un om de afaceri cunoscut atât în Marea Britanie, cât şi în India, deşi el s-a născut pe teritoriu britanic. A fost chiar şi în echipa de consilieri pe economie a prim ministrului Tony Blair din Marea Britanie la un moment dat şi e deţinătorul a câtorva companii, dar şi al unui fond de investiţii private.
Omul de afaceri e o figură foarte cunoscută şi pentru cei de la Rolls-Royce, fiind unul din cei mai fideli cumpărători ai lor. Acesta are o colecţie imensă de maşini iar exemplarele Rolls-Royce sunt grupate pe subcolecţii, achiziţionate după anumite criterii. O asemenea subcolecţie de Rolls-Royce-uri, de exemplu, conţine alte 7 exemplare, asortate după culorile turbanelor pe care obişnuieşte să le poarte Reuben.
În total, acest pasionat de maşini de lux deţine 32 de exemplare Rolls-Royce, dintre care 11 sunt SUV-uri Cullinan. Recenta sa achiziţie de 5 maşini i-a fost înmânată direct la sediul fabricii britanice din Goodwood, de toţi marii şefi ai companiei, inclusiv de designerul care a muncit la modelul Cullinan.
0
24,626
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!