(VIDEO) Cum arată una din cele mai fascinante şi neştiute colecţii de modele Mercedes din lume, aflată în Florida, SUA

2 Noiembrie 2021, 16:53
Redacţia PiataAuto.md
În SUA Mercedes a fost cam întotdeauna o marcă respectată şi dorită, iar printre fanii săi s-au numărat întotdeauna oameni foarte avuţi, care le-au colecţionat cu plăcere. Dar în Florida există una din cele mai fascinante şi totodată neştiute colecţii din lume, care cuprinde un număr imens de exemplare Mercedes-Benz dintre cele mai rare, însă majoritatea sunt din ultimii 20-40 de ani, nu mai vechi. Deci, pe aici aproape că nu se vor găsi modele interbelice sau postbelice, ci doar maşini din epoca aia în care Mercedes şi-a câştigat gloria prin propagarea noţiunii de overengineering şi ambiţia de a crea maşini cu adevărat excepţionale.
În garajul ăsta există şi unul din cele 3 exemplare produse vreodată de G-Class AMG prin 1979, cu faţă de S-Class W116, despre care noi scriam acum câteva luni. Există un 1000 SEC, cu uşi gullwing, nici nu mai vorbim deja de prezenţa unor modele legendare precum 500E W124. Există şi un S-Class W116 modificat de AMG, pe atunci încă neautorizat, şi tocmai de asta e atât de rar.
Există şi alte modele tratate de ateliere de tuning, precum un W210 AMG modificat de Lorinser. Era un E 62 AMG, despre existenţa căruia nici nu se cunosc prea multe, iar pe deasupra, modificat şi de Lorinser.
În aceeaşi colecţie există şi un Mercedes W140 modificat de AMG, cu motor de 7.2 litri! Şi multe alte interpretări de W210, W211 şi aproape toate modelele din ultimele decenii pe care orice fan Mercedes le-ar adora! Şi majoritatea sunt în tratamente speciale, fie AMG, fie ediţii şi mai rare. Aproape că nu găseşti un Mercedes standard în această colecţie!
Aceste maşini au fost cumpărate de prin toate colţurile lumii în ultimii ani, din mâinile a tot soiul de colecţionari, începând cu cei din orient şi sfârşind cu Japonia, Germania sau SUA. Proprietarii colecţiei sunt doi parteneri, care ar fi investit până acum aproape 250 milioane de dolari, întrucât peste 60 de maşini sunt deja pe loc, iar altele 140 încă urmează a fi livrate până la sfârşitul anului. Pentru ele a fost achiziţionat şi un hangar de avion, unde acestea sunt păstrate. Scopul celor doi e de a aduna cea mai superbă colecţie de Mercedesuri din lume. Şi, chiar dacă ea nu e completă încă, mai fiind maşini de livrat, nu vom greşi să spune că deja îşi merită titlul.
Vezi mai jos reportajul unui canal de Youtube din Rusia, care tocmai a avut acces în colecţia neştiută din Florida. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
0
2,236
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!