(VIDEO) Cum e să traversezi Marea Neagră cu un automobil sau camion la bordul unui feribot

20 Noiembrie 2021, 10:52
Redacţia PiataAuto.md
Deşi e marea cea mai familiară pentru noi, la care avem cel mai apropiat acces, puţini ştiu că Marea Neagră poate fi traversată cu automobile şi camioane la bordul unor feriboturi. Nu sunt foarte multe rute, ele legând cam câte un oraş mai important al fiecărei ţări riverane. În Ucraina e Odessa, în Bulgaria e Varna, în Tucia e Istanbul, în Georgia e Poti, lângă Batumi, plus alte câteva asemenea locuri. Dar, totuşi, Marea Neagră are o suprafaţă mult mai mare decât o simplă traversare a unei strâmtori cu feribotul cu câteva ore, deci cât de des se foloseşte şi cât de relevantă e această opţiune de a călători?
Ei bine, majoritatea rutelor fac traversări de la un capăt la altul, pentru că cele mai apropiate nu au sens, fiind mai logice pe uscat pentru automobile şi camioane. Dar dacă ai nevoie să mergi din Batumi în Odessa, de exemplu, atunci opţiunile pe care le ai sunt mai discutabile. Geografic vorbind, ar fi mai aproape să mergi prin Rusia şi Ucraina, dar în prezent asta însemna să treci prin regiuni disputate politic, iar dacă le înconjori, îţi ia o groază de timp şi bani. Să mergi prin Turcia, Bulgaria şi România, e mai sigur, însă ai de făcut cam 2,500 km, ceea ce înseamnă vreo 36 de ore de condus, la care mai adaugi timpul de odihnă şi ajungi la minim 48 de ore, iar dacă mai pui la socoteală şi vămi, şi alte proceduri, atunci poţi avea un timp şi mai mare. Şi apoi, dacă eşti şofer de camion, totul se lungeşte şi mai mult, pentru că ai un program de respectat, cu număr strict de ore cât poţi conduce.
Alternativa feribotului înseamnă cam până spre 42-48 de ore de navigat de la Poti la Odessa, de exemplu. Dar e timp când te afli în continuă mişcare şi când te poţi odihni complet, întrucât eşti deconectat de la lumea comunicaţiilor moderne, neavând nici internet, nici telefonie mobilă. Şi apoi biletul presupune acces la o cabină cu pat de dormit, mâncare de 3 ori pe zi şi alte mici facilităţi. Iar când ajungi să compari cât ai fi cheltuit pe uscat, înaintând pe acolo, cu automobilul ajungi de obicei cam la aceleaşi cheltuieli, sau nu foarte departe, în timp ce cu camionul îţi iese mai avantajos pe mare în cele mai multe cazuri. Marea parte a călătorilor pe această rută sunt şoferi de camioane, deci.
În video-ul de mai jos o expediţionistă originară din Polonia, pe nume Eva, a făcut această traversare a Mării Negre din Poti în Odessa şi şi-a filmat experienţa. Ea călătoreşte de 4 luni încoace prin lume cu un Land Rover Defender, pe care şi l-a transformat într-o casă mobilă. A avut parte de multe clipe frumoase cu el, dar şi de o defecţiune majoră la cutia de viteze, pe care a reparat-o de două ori în Turcia. În fine, acum vrea să vină la familia sa din Wroclaw, Polonia, pentru a face o pauză de câteva luni, până revine din nou la stilul nomad de viaţă. Aşa că ea s-a îmbarcat la bordul feribotului cu tot cu Land Rover-ul ei expediţionist.
Spune că această navă nu are un program fix, de fapt. Cumperi bilet şi aştepţi când eşti anunţat, pentru că mai ales în această perioadă a anului Marea Neagră e destul de învolburată şi poate avea furtuni, care încetinesc navigarea şi întârzie sosirea. A pornit şi ea mai târziu, apoi a dat şi peste o asemenea furtună pe mare cu feribotul, care a întârziat şi mai mult timpul de sosire, cu aproape 24 de ore în total. Dar dacă luăm în considerare doar timpul de navigare, întreaga călătorie a durat cam 48 de ore.
Vezi mai jos cum e o asemenea experienţă, pe exemplul acestei expediţioniste din Polonia cu Land Rover.
0
1,932
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!