(VIDEO) Cum sunt recuperate camioanele din mrejele râurilor îngheţate din Siberia, dacă acestea sparg gheaţa

26 Noiembrie 2021, 15:20
Redacţia PiataAuto.md
Imensul teritoriul al Siberiei are prea puţine drumuri, iar multe din ele sunt practicabile mai mult iarna. Vara o mare parte din ele devin mlaştini. Însă iarna, adică vreo 8-9 luni pe an, acestea îngheaţă. După câteva săptămâni îngheaţă şi râurile, iar astfel acestea se transformă în drumuri sezoniere îngheţate, pe care camioanele de mare tonaj circulă regulat.
Totuşi, aceste râuri îngheţate comportă în ele pericole, mai ales la începutul sezonului, când gheaţa nu e foarte groasă, încă. Aceasta poate ceda, iar astfel un ditamai camion mare se poate pomeni în mrejele unui râu îngheţat, din care de cele mai multe ori nu prea poate ieşi imediat. Şi cu cât mai mult stă, cu atât apa care înconjoară camionul se transformă şi ea în gheaţă. În rezultat, camionul devine fixat ca-n beton în acea gheaţă, iar şoferii rămân cu unica lor sursă de existenţă blocată în mrejele Siberiei.
Şi totuşi, oamenii de acolo au dezvoltat de-a lungul anilor metode de a-şi recupera camioanele din mrejele gheţii. Cu ferăstraie motorizate, aceştia taie blocuri cubice în jurul camionului, separate neapărat de pereţi între ele. Se fac asemenea cavităţi cubice în gheaţă pe tot perimetrul camionului, apoi se lasă din nou 1-2 zile ca frigul se genereze gheaţă sub podeaua acelei cavităţi.
Apoi se taie din nou şi din nou, până când se ajunge la baza camionului, uneori chiar până la fundul râului. Acest proces poate avea multe etape, care se întind pe parcursul a mai multor zile, iar uneori şi săptămâni. Barierele dintre cuburi sunt necesare ca, în cazul în care una din ele se taie prea adânc şi apa râului răzbate, să fie inundată doar ea, nu tot volumul în jurul camionului.
După ce se ajunge la nivelul camionului, se taie şi pereţii dintre cavităţi, apoi, în sfârşit, se tractează camionul, cu speranţa că va putea fi scos. Rata de succes e puţin peste 50%, deci, cam doar fiecare al doilea camion poate fi recuperat, reparat şi pus din nou în funcţiune. Se întâmplă şi cazuri când râul e prea adânc şi camionul poate aluneca cu totul în jos, scoaterea lui fiind deja imposibilă. Şi, apropo, toată operaţiunea trebuie făcută neapărat cât e perioada de iarnă, pentru că dacă vine primăvara şi se dezgheaţă totul, şansele de a mai scoate camionul devin aproape nule.
Poţi vedea mai jos un asemenea camion Kamaz, blocat de curând în regiunea Yakutia din Rusia, unde gerurile sunt deja aprige. Dar e încă început de sezon, oarecum, aşa că acest Kamaz a avut ghinionul să fie prins de ape. Localnicii lucrează la salvarea lui de mult timp deja, iar una din celule a fost umplută din nou de apă, ceea ce va mai lungi procesul de salvare. Din păcate, aceşti şoferi de camion nu au alte opţiuni decât să facă faţă condiţiilor dure în care trăiesc şi înaintează, şi să lupte pentru supravieţuire în faţa acestor condiţii aprige. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în video.
0
2,308
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!