(VIDEO) Duel între noul Mercedes EQS electric şi S-Class W223, cu motor cu ardere internă

25 Noiembrie 2021, 14:31
Redacţia PiataAuto.md
Noul Mercedes EQS a fost lansat de către cei de la Daimler ca primul lor automobil gândit de la zero drept electric. Mercedes mai are şi alte modele electrice şi a avut de mult timp încoace, dar toate erau create pe caroserii adaptate de la modelele cu propulsie obişnuite. Odată cu EQS, Mercedes a intrat în concurenţă directă cu modelele electrice de top din lume, iar aici fireşte că avem în vedere în primul rând Tesla Model S, Porsche Taycan şi, mai nou, Lucid Air.
Versiunea cu un singur motor electric, însă, nu pare să fie foarte focusată pe performanţă. Greutatea mare şi probabil setările trenului de rulare o fac mai degrabă focusată spre confort şi spre putere multă, dar livrată nu foarte brusc. Britanicii au pus acum într-o comparaţie directă un Mercedes EQS 450, cu tracţiune spate, care scoate 330 CP şi 570 Nm, şi un Mercedes-Benz S-Class S500, cu motor de 6 cilindri în linie, pe benzină, care scoate 435 CP şi 520 Nm şi care cântăreşte cu 375 kg mai puţin, având şi tracţiune integrală.
Văzând parametrii, am putea intui că S-Class-ul va învinge, fiind mai puternic, mai uşor, şi având şi tracţiune integrală. Dar am fi la fel de justificaţi să credem că EQS va fi mai rapid cel puţin la pornire, neavând o cutie de viteze şi având cuplul maxim, mai mare, de la prima turaţie. Unii optimişti ai putea chiar aştepta o victorie a lui EQS. Însă n-a fost să fie. EQS nu doar că nu-l poate învinge pe S-Class-ul cu 6 cilindri la acceleraţii, ci şi rămâne departe în urmă, iar la frânare are nevoie de o distanţă simţitor mai mare. Cu siguranţă, versiunea mai puternică a lui EQS va avea indicatori mai buni. Dar marea întrebare e dacă această versiune are vreo şansă să concureze pe piaţă cu adevărat? Sau crezi că există un segment de cumpărători de electrice care nu-şi doresc neapărat putere fulminantă?

Vezi mai jos duelul între cele două modele.
0
586
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!