(VIDEO) Kia a dezvăluit prototipul celui mai mare SUV electric din gama sa, cu 7 locuri, care are o podea milimetrică şi e lipsit de montanţi

18 Noiembrie 2021, 10:53
Redacţia PiataAuto.md
Kia a lansat aseară la Los Angeles prototipul celui mai mare SUV electric din gama sa, numit EV9, care va măsura 4.93 metri lungime şi 2.05 metri lăţime, fiind de talia gigantului Telluride. Noul SUV aduce câteva picanterii foarte curioase, fiind prezentat de către Karim Habib, actualul şef de design al Kia, tot el fost designer BMW.
Cea mai intrigantă parte a noului SUV e forma caroseriei sale, când e privită din profil lateral, cu uşile deschise. Maşina nu are un montant central, fapt care face ca uşile să se deschidă în direcţie simetric inversă, ca la Rolls-Royce. La un SUV atât de mare, să faci asemenea uşi, e o idee ambiţioasă, dar cu multe riscuri la viitoarea rigiditate a caroseriei. Însă SUV-ul electric al celor de la Kia merge şi mai departe şi adoptă o podea de doar câţiva milimetri grosime — poate de maxim de 3-4 centimetri. Cât de integră ar fi structura unui asemenea SUV, dacă ar ajunge aşa în producţia de serie şi ar merge pe drumuri mai provocatoare?
În cazul lui Kia EV9 Concept, podeaua subţire mai generează şi o altă întrebare, răspunsul căreia nu a fost comunicat. Unde vor fi poziţionate bateriile acestui SUV electric? Să fie podeaua subţire însăşi bateria, tot ea parte din structură? Doar asta ar fi o explicaţie plauzibilă, or, dacă bateriile ar fi stocate doar în podeaua portbagajului, de exemplu, asta ar duce la un dezechilibru de mase.
Coreenii promit, totuşi, caracteristici tehnice foarte interesante pentru noul lor SUV. Autonomia promisă e de 300 mile, ceea ce ar însemna cam 480 km. Puterea e livrată de două electromotoare, iar acceleraţia de la 0 la 100 km/h ar trebui să dureze cam 5 secunde. Bateriile vor putea fi încărcate la fast charger-e de până la 350 kW, fapt care va reduce timpul de încărcare de la 10% la 80% până spre 20-30 minute.
Pe lângă forma caroserie cu aceste elemente enigmatice, care s-ar putea să nu se regăsească pe modelul de serie, interiorul noului SUV electric aduce şi idei foarte interesante, care emană din talentul şi creativitatea lui Karim Habib. În primul rând, SUV-ul va avea trei rânduri de scaune, dar acesta sunt fixate pe platforme mobile inclusiv rotativ şi astfel, când maşina staţionează, se pot roti unul spre celălalt, iar rândul din mijloc poate fi transformat în masă.
Planşa de bord e formată dintr-un display uriaş de 27 de ţoli, suspendat deasupra planşei propriu-zise. Totul arată minimalist şi simplu, simplitatea fiind inspirată din natură, după cum zic creatorii săi. Volanul, apropo, e tot în stil yoke, la ca Tesla Model S şi alte câteva modele care au mai adoptat această tendinţă în ultimele luni.
Formele exterioare sunt proeminente, cu multe suprafeţe geometrice simple, precum linii drepte, triunghiuri sau simple suprafeţe plane. Cam asta e tendinţa de design în zilele noastre — minimalism, simplitate, poate prea multă simplitate pentru unii, însă cu siguranţă putem adio pentru timp, abundenţei de detalii decorative şi stilului opulent.
Ce zici de noul SUV Kia? Ce-ţi place cel mai mult din ideile pe care le aduce?

Vezi mai jos şi prezentarea SUV-ului, făcută de designerul Kia.
0
2,593
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!