Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) O Volga GAZ-24 cu doar 212 km la bord, descoperită într-un garaj din Moldova

5 Noiembrie 2021 - 07:44
Redacţia PiataAuto.md
Capsulele ale timpului există şi în Moldova. O Volga GAZ-24 absolut nouă, dar fabricată în 1983 şi cu doar 212 km la bord, se păstrează într-un garaj din Moldova şi a fost descoperită de curând.
Volga incredibilă se află în zona oraşului Bender/Tighina din regiunea transnistreană, însă are numere de înmatriculare oficiale ale Republicii Moldova, din primul format de după independenţă, care aveau pe partea stângă un abţibild galben, cu stemă pe el, iar codul ţării era inscripţionat MLD în loc de MD.
Maşina îi aparţine şi azi aceluiaşi proprietar care a cumpărat-o în 1983 şi care a ajuns azi la o vârstă onorabilă. E într-o stare de nou conservat, având şi cauciucurile originale, şi etichetele originale aplicate pe părţile inferioare ale capotei şi uşii portbagajului. Doar bateria a fost schimbată, din motive evidente.
Habitaclul e de culoare roşie, fiind protejat de nişte pături cu care e acoperită tapiseria. Iar pe odometru cifrele s-au oprit la doar 212 km, cât ar fi numărat o singură călătorie de la Chişinău la Bender, plus alte câteva mici ieşiri.
Motorul e absolut impecabil, părând să nu aibă nici praful pus pe el. Luceşte în continuare de parcă e abia ieşit de pe poarta uzinei.
După cum declară proprietarul de azi, el nu intenţionează să-şi vândă comoara din garaj. Vrea s-o păstreze mai departe, poate o va transmite ulterior urmaşilor săi. E cert, însă, că o asemenea Vogla GAZ-24, în condiţie de nouă, ar valora deja bani buni atât dacă s-ar vinde în interiorul Moldovei, cât şi la export. Iar faptul că maşina e înmatriculată oficial în Moldova i-ar facilita orice vânzare oficială, atât în Moldova, cât şi în alte ţări.
Vezi şi în video-ul cum arată această Volga din Moldova, care a stat 38 de ani în garajul său la păstrare!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter