Cum un singur automobil staţionat neregulamentar poate provoca imediat un ambuteiaj în Chişinău

18 Decembrie 2021, 09:44
Redacţia PiataAuto.md
Aproape toţi cei care conducem în Chişinău ne plângem de ambuteiajele mari, mai ales la orele de vârf. Dar de multe ori maşinile parcare neregulamentar, care ocupă o bandă de circulaţie, sunt una din cauzele principale pentru care o stradă poate deveni congestionată. Şi atunci când e un întreg şir de automobile parcate neregulamentar, acest efect e mai greu de sesizat. Însă situaţia surprinsă ieri în Chişinău, pe bd. Grigore Vieru, când un singur automobil a staţionat neregulamentar, arată elocvent ce efect poate avea asupra ambuteiajelor o singură asemenea maşină.
Şoferiţa de Land Rover a oprit iniţial pe banda dedicată transportului public, ocupând-o integral. A pus luminile de avarie şi a considerat că e justificat să stea acolo. Însă în scurt timp din urma ei s-a format o coadă imensă de troleibuze şi autobuze, care o claxonau şi trebuiau s-o ocolească, impunând traficul de pe banda de alături să încetinească şi să le permită acea ocolire. Toate astea în timp ce şoferiţa era în maşină, aşteptând probabil pe cineva, chiar la uşa magazinului, că locurile cele mai apropiate de parcare sunt tocmai la 100 metri în vale. Inevitabil, în doar câteva minute, strada a devenit una cu ambuteiaj, care s-a propagat până spre strada Constantin Tănase! Totul din cauza unei singure maşini!
Ulterior, a venit cineva la geamul femeii şi i-a spus că nu e de bun simţ ceea ce face şi ar fi cazul să elibereze banda. Şoferiţa e eliberat-o pe jumătate, într-un mod şi mai grav decât staţionarea, urcându-şi SUV-ul pe iarba amenajată din zona verde a trotuarului, provocând acolo distrugeri ale zonelor verzi pentru amenajarea cărora plătim cu toţii prin impozite. Ambuteiajul s-a diminuat, dar nu a dispărut decât când Land Rover-ul a plecat de acolo, probabil după ce şi-au făcut cumpărăturile cei de la bordul lui.
Poate în asemenea cazuri regulamentul rutier ar trebui să conţină nu doar o amendă de circulaţie, ci şi achitarea unor costuri de reamenajare a zonelor urbane afectate? Cert e că acest caz de ieri, aparent de o banală oprire neregulamentară, a ilustrat perfect cum o singură maşină şi un singur şofer, pot afecta circulaţia pe o întreaga stradă şi zonă din capitală, cu efecte de timp pierdut pentru sute de oameni din maşini şi transportul public.
0
2,279
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!