Ford suspendă rezervările pentru pick-up-ul electric F-150 Lightning din cauza numărului prea mare de doritori

9 Decembrie 2021, 10:54
Ilie Toma
Unele dintre maşinile electrice moderne au în faţă o cu totul altă problemă, care riscă să se generalizeze tot mai mult în industrie. Dacă acum 5 sau 10 ani se lansau modele pentru care cererea era destul de anemică şi producătorii se scuzau cu această cerere mică, acum cererea pentru unele modele e pur şi simplu uriaşă, iar producătorii s-au pomenit în incapacitatea de a o satisface. Iar în lumina crizei actuale de semiconductori, această problemă a devenit şi mai acută.
Ford F-150 Lightning e pick-up-ul electric construit pe o platformă nouă, pur electrică, dar care îşi clădeşte reputaţia pe baza aceloraşi calităţi practice de cărăuş muncitor şi durabil ca şi fratele Ford F-150 cu propulsie tradiţională, model care e cel mai popular şi îndrăgit pick-up în SUA de decenii bune. Prin urmare e oarecum firesc că un număr mare de oameni au avut încredere şi în noul pick-up electric de la Ford. Prea mare, însă, în comparaţie cu estimările iniţiale ale Ford.
Producătorul spunea că planifică să producă 15,000 unităţi în anul 2022, apoi să crească producţia până la 55,000 în anul 2023, iar în 2024 să ajungă la 80,000 unităţi. Asta ar însemna că începând cu 2022, timp de 3 ani, Ford estima să producă 150,000 exemplare de Ford F-150 Lightning. Toate bune, doar că deja, înainte ca primul exemplar de serie de fie produs, un număr de aproape 200,000 de oameni au rezervat câte un asemenea pick-up electric! Iar asta înseamnă că toată producţia acestui model pentru următorii 3 ani şi jumătate a fost rezervată, iar cine comandă azi un F-150 Lightning are toate şansele să-l primească în anul 2025, dacă Ford nu întreprinde ceva radical.
Şi cel mai radical lucru pe care l-a făcut deocamdată Ford a fost să sisteze rezervările pentru acest model, de frica experienţelor neplăcute pe care le-ar putea genera clienţilor săi, care nu vor fi prea fericiţi cu un asemenea timp uriaş de aşteptare. Acum marea provocare în faţa managementului companiei este să ia decizii radicale şi în direcţia producţiei — eventual să transforme mai multe linii de asamblare în direcţia modelelor electrice, să găsească mai multe baterii de la furnizori şi alte componente-cheie. Dar şi aceste sarcini sunt dificile de rezolvat în lumea cu probleme pe lanţul de furnizori în care trăim. Aşa că am ajuns să o vedem şi pe asta — când cererea pentru modelele electrice este aici, prezentă în volum uriaş, iar oferta se pomeneşte în incapacitate de a creşte la fel de repede.
0
603
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!