Istoria neştiută a lui Moskvich 2141, unul din cele mai ambiţioase modele de la apusul URSS, care ar fi trebuit să concureze cu Audi, Citroen şi Renault

6 Decembrie 2021, 20:28
Ilie Toma
Cei care au copilărit pe la sfârşitul anilor 80 sau în anii 90, prin estul Europei, cu siguranţă ţin minte acest model de Moskvich, numit 2141 în patria sa şi Aleko pentru ţările europene în care se exporta. A apărut în anul 1986, dar primii doi ani s-a produs în număr foarte mic, iar când producţia şi-a luat avânt, a apus şi URSS-ul, iar modelul care trebuia să devină unul glorios, care să concureze cu modele Audi, Citroen, Renault, Opel şi alte mărci europene, a devenit cumva eclipsat, rămânând pentru mulţi oameni mult mai puţin cunoscut decât alte modele mai de demult. Dar acest Moskvich ascunde în el o listă lungă de curiozităţi şi lucruri neştiute, mai multe decât am putea crede.
Aşadar, în anii 60 şi prima jumătate a anilor 70, uzina Moskvich era cel mai de succes producător auto în exporturi, modelele 408 şi 412 devenind foarte populare şi apreciate, în mai multe ţări europene, fapt care făcuse ca peste jumătate din producţia uzinei să plece la export. Cei din URSS voiau să păstreze acest succes, ori asemenea uzine care vindeau cu succes în exterior nu erau foarte multe, iar cele care atinseseră acest nivel erau susţinute, întrucât erau o sursă de valută în ţară. Pe la mijlocul anilor 70, cei de la Moskvich au început a se pregăti de conceperea unui viitor model, care să fie în pas cu tendinţele viitoare ale pieţei europene.
Foto: Unul din primele prototipuri, care era un sedan mai mare derivat din 408

De fapt, ideea pregătirii unui noi model începuse încă în anul 1970, dar designerii pe atunci credeau că cea mai bună opţiune ar fi să se creeze un model mai mare decât 408/412 — mai lung şi mai lat, care să fie mai degrabă un model ierarhic superior, între Moskvich-urile mai compacte şi Volgile mai mari. Prin urmare, primele prototipuri aveau caroserie de sedan, foarte asemănătoare cu 408. E interesant, însă, că pentru acele prime prototipuri, motorul de 1,500 cm cubi de pe modelele de serie a fost mărit la o cilindree de 1,700 cm cubi şi dezvolta deja 96 CP! În anul 1970-1972 cu puteri de 96 CP pe modelele de serie se putea lăuda mai degrabă Alfa Romeo sau Lancia, până şi BMW-urile normale având mai puţin!
Foto: Prototip Moskvich inspirat din BMW

În 1972 au mai apărut un prototip de sedan, care amintea de BMW-ul predecesor al Seriei 5 din acea perioadă. Iar în 1975 formele aceluiaşi prototip mai fuseseră perfecţionate. Modelul nou încă nu era gata, aşa că în 1976 s-a decis punerea în producţie a lui 2140, care era o modernizare a lui 412. Şi în acelaşi an toată conducerea uzinei Moskvich a fost schimbată, iar noua conducere venea de la ZIL şi avea o viziune mult mai ambiţioasă, Aceştia au venit cu ideea că noul Moskvich ar putea privi în viitor, nu în prezent, adoptând o siluetă de fastback, care începea deja a prinde la unele mărci europene.

Aşa a apărut primul concept, care a dus mai târziu la Moskvich 2141. Conceptul purta numele de C1 şi aducea un design revoluţionar pentru marca moscovită, care ne aminteşte nouă foarte mult de Saab 90. Conceptul aplicase suspensie McPherson pe puntea faţă, dar păstra tracţiunea spate.
În anii ce-au urmat s-au creat conceptele C2 şi C3, care aduceau siluetă asemănătoare, dar evoluau la detalii. C3 era cel mai apropiat de forma de mai târziu al lui 2141. Acest concept, însă, păstra în continuare ideea de a fi o maşină cu tracţiune spate. Însă prin 1977, de sus a venit comanda că viitorul model trebuia să fie unul cu tracţiune faţă, pentru a se conforma noilor trenduri în gusturile europene. Şi uzinei i s-a dat un semnat că ar trebui să accelereze dezvoltarea.
Constrânşi de termeni, cei de la Moskvich au recurs la metode sovietice vechi, decizând să se inspire de la un alt model occidental, pentru a face totul mai rapid. Ştiau, însă, că vor să păstreze silueta de fastback, aşa că trebuia să aleagă un model cu aceeaşi siluetă drept inspiraţie. Şi au ales un Simca 1308. Pe atunci, marca franceză Simca aparţinea grupului Chrysler în Europa, iar modelul 1308 luase premiul de automobil al anului în Europa în anul 1976. Au fost cumpărate câteva exemplare şi aduse la uzină.
Pentru crearea prototipului, designerii au tăiat faţa maşinii şi au înlocuit-o cu una de producţie proprie, păstrând scheletul de Simca. Problema era că motorul de pe Moskvich 2140 nu încăpea în înălţime sub capotă îngustă, aşa că au trebuit să sudeze noi elemente de fixare, pentru a-l coborî. Însă în 1977 conceptul a fost arătat mai marilor de sus, şi a primit undă verde să fie pregătit de producţie. Muncitorii de la fabrică îl porecliseră Macsimca, de la Moskvich şi Simca.
Însă când au revenit la uzină cu prototipul, designerilor şi inginerilor le-a fost ruşine să meargă în producţia de serie cu un model atât de mult copiat după un automobil occidental. Aşa că au pornit munca de conferire a originalităţii. Au schimbat toate panourile de caroserie, acestea devenind mai curbate şi mai moderne. Au schimbat elementele esenţiale de structură a caroseriei, deplasând un pic puntea faţă mai spre extremitate, din cauza faptului că au decis să monteze motorul longitudinal, ca la Audi! Da, inginerii ţinteau sus de tot, pe vremea când Audi încă nu avea neapărat pretenţii premium, dar era deja o marcă ce se impunea prin inginerie.
Suspensia spate a fost schimbată la o bară de torsiune, care a eliberat mult loc în interior. Interiorul, de altfel, a fost dezvoltat de la zero, şi nu era preluat de la alte modele din occident. Datorită schimbărilor constructive în faţă, maşina a devenit una cu o zonă de absorbţie şi mai mare, la momentul lansării sale pe piaţă având cel mai mare grad de siguranţă pasivă din URSS.
În anul 1986, Moskvich 2141 trebuia deja să intre în producţie, dar ideea iniţială a creatorilor săi era ca aceştia să dezvolte o gamă de 3 motoare absolut noi, proprii, pentru acest model, care trebuia ulterior derivat în mai multe forme de caroserii. Inginerii au şi pregătit schiţele constructive pentru acele 3 motorizări, care trebuia să fie un propulsor de 1.8 litri cu 8 valve, altul de 1.8 litri cu 16 valve şi, pentru prima dată în istoria autoturismelor din URSS, Moskvich 2141 trebuia să primească şi un propulsor turbodiesel de 1.8 litri, dezvoltat chiar de inginerii uzinei! Da, turbodiesel, iar motorul avea indicele AZLK-21413.
Însă uzina nu reuşise să pregătească producţia de serie a acestor noi motoare, pentru ele fiind nevoie şi de o hală nouă, modernă, dar şi de perioade de testare şi perfecţionare. Aşa că s-a decis să se meargă pe o soluţie temporară, de a împrumuta motoare existente. S-a decis folosirea motorului vechi de Moskvich, de 1.5 litri şi 72 CP, dar şi împrumutarea unui motor de la VAZ, de 1.6 litri, care era mai elastic şi care dezvolta 76 CP şi 121 Nm. Însă inginerii ştiau că aceste propulsoare erau prea slabe pentru a-i imprima maşinii comportamentul visat de ei. Tocmai de asta, ei n-au renunţat la ideea motoarelor lor.
În 1986, totuşi, modelul a fost lansat şi a făcut senzaţie în URSS. Avea un spaţiu interior uriaş, mai ales pentru pasagerii spate, avea un grad de izolare fonică şi confort pe care Moskvich-urile anterioare, cu punţi rigide pe spate, nu putea nici pe aproape să-l echivaleze. Era clar un automobil dintr-o altă epocă şi chiar dacă designul era deja nu tocmai cel mai vizionar la nivel european, pentru industria din URSS era cu siguranţă un model etalon, care părea o continuitate la un nivel şi mai înalt după modelele 2108 şi 2109 ale celor de la Lada. Toate aceste apariţii în anii 80 fortificaseră senzaţia că industria auto începea a prinde la forţe, concurând deja pe paşi apropiaţi cu modelele occidentale.
Dar primii doi ani s-au produs destul de puţine Moskvich-uri 2141 — doar 313 maşini în anul 1986 şi doar 5,344 în 1987. Abia în 1988 producţia a trecut de 20 mii unităţi anual, pentru ca abia în 1990 să depăşească 100 mii. Cifrele de peste 100 mii s-au menţinut până în anul 1992, maşina reuşind să reziste primilor ani tumultoşi din punct de vedere economic. În paralel, fabrica Moskvich a primit un credit pentru a construi hala nouă de motoare, ce ar fi permis punerea în producţia de serie a celor 3 motoare, ce erau dezvoltate şi-şi aşteptau timpul implementării în serie.
Construcţia halei a fost definitivată până la un nivel de 95%, cu tot cu utilajele necesare, după care fabrica s-a împotmolit în dificultăţi financiare. Până când hala avea să fie construită, cei de la Moskvich au dezvoltat un motor mai mare de 1.7 litri, pe care celui vechi, după ideea de demult, de pe conceptul de câteva decenii în urmă, doar că acesta dezvolta 85 CP. L-au pus în producţie în 1994, pentru a salva măcar cumva atractivitatea şi vânzările. Din 1997 au pus şi un motor de VAZ de 1.7 litri şi 83 CP. La începutul anilor 90, pentru export s-au folosit motoare diesel de origine Ford, preluat de pe modelele Sierra şi Escort. Era un propulsor de 1.8 litri.
La mijlocul anilor 90, inginerii şi-au dorit un motor mai puternic şi pentru piaţa internă şi au ales un motor de Renault, cu numele de cod de F3R272, de 2.0 litri cilindree. Asemenea Moskvich-uri 2141 au fost deosebit de dinamice şi interesante, dar au reuşit a fi produse foarte puţine.

Între timp, construcţia halei noi de motoare s-a împotmolit definitiv, fabrica nefiind în stare să mai achite creditul pentru acea investiţie. În 1996 abia de s-au produs 2,929 de exemplare ale lui Moskvich 2141. În 1997 s-au produs 20,599 exemplare, dar aceste cifre erau departe de capacităţile de sute de mii de maşini ale fabricii.
Aşa că în anul 1998 fabrica a fost nevoit să-şi vândă visul şi elementul esenţial care i-ar fi asigurat progresul — noua hală de producţie a motoarelor, construită la 95%! Probabil nici un guvern, nici un preşedinte căruia i-ar fi păsat de industria auto proprie, n-ar fi admis una ca asta, însă anul 1998 era anul unei crize economice severe în Rusia, iar guvernanţii de atunci nu-şi prea băteau capul de starea industriei. Aşa că acea hală a fost cumpărată de grupul Renault, care a ajuns ulterior să producă anume acolo modelele sale şi le produce până azi. Dacia Logan şi Duster, vândute în Rusia cu emblema Renault, sunt produse în prezent în acea hală de vis a celor de la Moskvich.
Între timp, în 1997 modelul 2141 a trecut printr-un soi de facelift, şi a primit şi numele de Sveatogor. Efectul a fost unul de scurtă durată, doar în 1998 vânzările crescând niţel până la 42 mii unităţi, după care în 1999 s-au redus la 30 mii, iar în anul 2000 — la doar 6,468 unităţi. Însă la începutul anului 2000, uzina avea peste 9,000 maşini produse şi nevândute pe teritoriul său, unora lipsindu-le anumite componente. În anul 2001, fabrica a mai produs doar 800 de automobile, după care linia de producţie a fost oprită pentru totdeauna. Nu doar pentru modelul 2141, ci pentru întreaga marcă Moskvich. În total, în întreaga istorie, s-au produs 716,831 exemplare, o mică parte din ele fiind asamblate şi la o uzină din Kiev, Ucraina, până în anul 2002.
Moskvich 2141 a fost, aşadar, unul din cele mai ambiţioase modele de automobile de la apusul URSS, care a debutat cu un vis neîmplinit al unor motoare proprii, pe care inginerii s-au zbătut să-l transpună în realitate chiar şi atunci când nimănui nu-i mai păsa de asta. Din păcate, modelul n-a mai ajuns niciodată la forma sa desăvârşită, cu motorizări proprii puternice, cum fusese conceput de ingineri, dar chiar şi în forma în care a existat, pentru mulţi a însemnat unul din cele mai reuşite, moderne şi confortabile automobile produse vreodată în URSS pentru publicul larg.
1
9,931
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!