Istoria primei Dacia 1310 break importată în SUA şi a omului care şi-a dorit-o pentru că-i aminteşte de prima maşină a familiei sale

Cât de mult ajung nişte clipe fericite din copilărie să ne determine alegerile făcute mai departe în viaţă, totuşi! Pasiunile pe care le-ai văzut la părinţi când erai mic, lucrurile frumoase pe care le-ai trăit şi mai ales lucrurile la care priveai cu admiraţie şi-ţi promiteai ţie însuţi „când voi fi mare, voi avea şi eu una ca asta!”. E şi povestea lui Daniel Picu, românul născut în Câmpulung Muscel, în inima României, dar stabilit de mulţi ani în SUA, care şi-a importat de curând prima Dacie break din SUA. Am reuşit să vorbim direct cu el, pentru a-i afla povestea.

Dacia break, despre care vorbim azi, e o Dacia 1310 TX break din 1988, cu doar 24 mii km pe odometrul său. Daniel a primit-o de curând în port, pe tărâm american, ea făcând o cale maritimă lungă din România spre SUA. Şi primul secret, pe care l-am aflat, e că Daniel, de fapt, mai are o Dacie berlină din 1984, importată anterior, dar şi un Aro. Totuşi, break-ul de acum e cel care vine să-i împlinească un vis pe care l-a avut demult, or, pe când el era doar un copil visător, o Dacia break albă a devenit prima maşină a familiei lui, în anul 1989!

Foto: Daniel Picu în copilăria sa, la volanul unei Dacia 1310 break

Are şi acum câteva poze din arhiva sa personală, la volanul Daciei de atunci, poze pe care ni le-a transmis cu bunăvoinţă spre publicare. Are chiar şi o poză din 1991, în care el e la volanul Daciei şi stă nedezlipit de el, iar alături stau părinţii săi, tineri pe atunci, mândri de prima maşină a familiei lor.

Foto: Daniel Picu la volan Daciei sale în copilărie, alături stau părinţii săi; poză din arhiva sa personală

Prin urmare acum, nu putea pur şi simplu rata ocazia de a cumpăra o Dacia 1310 break, tot albă! E din 1988, nu din 1989 cum era maşina familiei sale, dar, după ce încercat să găsească maşina originală a familiei şi a înţeles că nu are nici o şansă să-i dea de urmă, s-a mulţumit cu ideea de a găsi una cât de apropiată posibil.

Atât prima Dacie berlină, cât şi break-ul, au fost găsite undeva lângă Bucureşti, iar Daniel a fost îndrumat pe toată calea importului de către Eduard Palaghiţă, un alt român din SUA, pasionat de maşini clasice româneşti, despre care noi am scris în repetate rânduri şi pe care l-am caracteriza drept marele guru în materie de maşini româneşti şi importul lor în SUA. Daniel ne confirmă — fără eforturile lui Eduard, nu ar exista atâtea maşini româneşti în prezent în SUA, nu ar exista o comunitate atât de frumoasă, cu oameni care să se inspire unul de la altul, să aducă noi şi noi bijuterii. Şi apoi, Eddie, cum îi zic cei din America, nu doar că l-a ajutat pe Daniel să-şi importe maşinile, ci a făcut practic toată munca birocratică, lui Daniel rămânându-i doar ultima parte a poveştii, cea mai uşoară, să meargă în port şi să ridice maşinile pentru a le duce acasă. „Tot efortul şi meritul sunt de partea lui Eddie. Îi mulţumesc!” — spune Daniel.

Foto: Prima Dacie importată de Daniel în SUA, berlina, în culoare burgundy

Pentru identificarea maşinii potrivite în România şi pregătirea ei de export, însă, Daniel şi Eduard au apelat la ajutorul unui restaurator local, Alexandru Constantinescu. Acest om, cu o pricepere deosebită în aceste maşini clasice, are ochiul antrenat pentru a ţinti spre maşinile cu adevărat bune, păstrate corect, care fie sunt într-o condiţie excepţională autentică, fie pot fi readuse la condiţia dorită cu eforturi şi muncă. Anume Alexandru a şi identificat Dacia break, care avea vopseaua originală pe ea, un interior păstrat într-o condiţie fascinant de bună şi un parcurs incredibil de mic. Odată ajuns pe mâinile lui Alexandru Constantinescu, break-ului i s-au schimbat toate piesele necesare, pentru a fi adus la condiţia mecanică desăvârşită, apoi a trecut şi printr-o vopsire ca la carte, cu vopseaua originală de uzină.

Foto: Dacia break, la etapa de muncă asupra ei din România

După pregătirea maşinii în România, ea a luat calea SUA, într-un drum care a durat mai mult decât de obicei, aşa cum toată logistica din ultimul an. Daniel, însă şi-a aşteptat cu răbdare noua adiţie din garajul său. E curios şi faptul că şi soţia sa, Mollie, care nu a văzut România niciodată, a reuşit să îndrăgească maşinile româneşti şi sarmalele. Locuiesc ambii în Ocean City, Maryland, iar Daniel e oficial stabilit în State de 7 ani, deşi încă mulţi ani anteriori el îşi împărţea timpul între România şi SUA. Acum Daniel deţine o companie de property management în oraşul în care trăieşte şi a reuşit să ajungă la etapa în care să-şi pună în aplicare pasiunea auto.

De fapt, spune că a fost pasionat de maşini încă de mic copil. Vechi, noi, produse în România sau de import — nu conta. Însă odată ajuns în SUA, maşinile româneşti au început să însemne mult mai mult decât simple modele îndrăgite pentru el. În primul rând pentru emoţia şi amintirile pe care i le trezesc şi pentru legătura puternică pe care i-o oferă cu România. Îi plac Daciile pentru autenticitatea specifică vremurilor şi chiar dacă s-a întâmplat să plece undeva şi să rămână în pană cu berlina, fiind nevoit să caute soluţii ah-hoc, le îndrăgeşte la fel de mult. „Nu sunt cele mai rapide, cele mai frumoase sau cele mai valoroase maşini de pe stradă, dar sunt unice şi pentru mine, cel puţin, înseamnă ceva” — ni se destăinuie Daniel.

Foto: Interior Daciei sale berline

Dacia berlină a importat-o acum un an, tot cu ajutorul lui Eddie, iar acum câteva săptămâni şi-a întâmpinat şi break-ul alb pe tărâm american. A fost acel caz când starea pe viu a maşinii a fost mai încântătoare şi mai plină de emoţie decât toată epopeea de găsire a ei de la distanţă, de pregătire pentru importul din SUA.

Acum, pe viu, Daniel a conştientizat încă o dată că a avut norocul să găsească şi să importe o comoară, într-o stare excepţional de bună. Zice că maşina nu mai are nevoie de nici o lucrare în SUA. Va primi doar consumabilele necesare şi poate îi va găsi nişte cauciucuri noi. Ar vrea să facă şi un road trip ceva mai lung cu ea prin SUA, dar acest moment va veni un pic mai târziu, deocamdată cel mai lung drum făcut cu ea a fost de doar 20 de minute, şi e nevoie să o mai cunoască, înainte de a porni la drum lung.

Nu vrea nici măcar să-i adauge vreun casetofon, pentru că, dacă a reuşit maşina să supravieţuiască atâta timp fără să facă cineva la ea modificări neautentice, Daniel nu vrea să fie cel care-i strică acea corolă de minuni a lumii. Şi apoi, în maşina asta nu bass-urile dintr-un sistem audio modern ar fi cele în măsură să dea emoţie, ci sunetele ei mecanice — pornirea motorului, apăsarea pedalei, cuplarea levierului, dozarea lentă pe acceleraţie la pornire, toarcerea motorului în mişcare, mirosul pe care-l simţi în timp ce mergi. Iar când va opri, Daniel poate închide ochii şi să se simtă din nou pentru o clipă ca în anul 1991, un pici la volanul Daciei albe a familiei sale. Apoi poate deschide ochii şi poate fi mândru că acum, la 30 de ani distanţă, chiar dacă viaţa l-a făcut să se stabilească în SUA, şi-a modelat pas cu pas visul, şi conduce din nou, o Dacie break albă, pe drumurile americane. E o senzaţie care nu poate fi niciodată măsurată în bani, de asta nici Daniel nu vede niciodată asta ca o investiţie. Însă e o senzaţie într-atât de magnifică, încât te marchează pe viaţă, arătându-ţi cât de frumos e să lupţi pentru visele tale, cât de frumos e să nu uiţi de unde ai plecat şi să te simţi împlinit când ţi-ai îndeplinit propria promisiune, dată ţie însuţi, în copilărie, de a avea o asemenea maşină când te vei fi făcut mare!