La vârsta de 65 ani, această femeie şi echipa sa au străbătut de curând Antarctica la bordul unui Porsche 356 din 1956, echipat cu şenile

Despre povestea lui Rene Brinkerhoff şi intenţia sa de a străbate Antarctica, drept provocare supremă, scriam încă în luna noiembrie. Femeia asta a decis la vârsta de 57 de ani că vrea să se facă pilot, iar de atunci încoace a participat la mai multe raliul cu Porsche-ul său, punându-şi între timp şi un scop măreţ: să participe la câte o cursă pe fiecare continent al planetei, adunând între timp şi 1 milion de dolari pentru cauza nobile.

Prima cursă, din această epopee de cucerire a tuturor continentelor a avut loc în 2016 în America de Nord, iar rând pe rând au urmat toate continentele, în listă rămânând doar Antarctica. Această ultimă provocare a fost amânată de contextul pandemic, dar nimic n-a putut-o opri pe femeia care a ajuns între timp la admirabila vârstă de 65 de ani să meargă în cucerirea continentului sudic. Iar Porsche-ul său, fabricat în 1956, a primit între timp şi modificări substanţiale, printre care şi şenile, pentru a fi pregătit de marea aventură.

Ei bine, iată că a venit luna decembrie 2021, iar Rene, însoţită de echipa, pe care o numeşte Valkyrie Racing, a ajuns cu avionul pe continentul sudic, având alături Porsche-ul său 356. Misiunea era să parcurgă 356 mile prin Antarctica, echivalentul a 573 km.

Ei bine, şi marea aventură a avut loc cu succes, misiunea fiind îndeplinită, pe parcursul unei săptămâni. Temperatura medie în această perioadă de vară din Antarctica a fost de circa -18 grade Celsius, iar echipa a anunţat că maşina a avut dificultăţi tehnice la înaintare, despre care va povesti în detaliu ulterior, în relatări ample.

Totuşi, câteva detalii au fost oferite. Din cauza gerului, pedala de acceleraţie şi tot traseul până la motor se bloca adeseori menţinând uneori motorul la turaţii nefireşti. Filtrele de aer de umpleau rapid cu pulbere de gheaţă, iar carburatoarele îngheţau . De asemenea, schiurile de pe puntea faţă s-au dovedit a fi o sursă de probleme, buloanele în care se fixau acestea fiind supuse uzurii şi căzând de mai multe ori pe ambele părţi, chiar dacă echipa se tot ţinea de verificat şi strâns din nou. Într-un final au fost folosite 3 din 4 buloane de rezervă, din câte fuseseră luate în expediţie. De asemenea şi un amortizor a cedat pe drum.

Echipa a regretat că n-a gândit un sistem de încălzire în habitaclu, or, frigul de la bord s-a dovedit a fi insuportabil chiar şi în haine polare. Mai mult ca atât, au avut momente când ninsoare măruntă ajungea direct în habitaclul maşinii lor din 1956.

Şi, în fine, motorul le-a cedat, practic, cu doar 16 mile înainte de final, după ce o bună bucată de drum funcţionase cu 2-3 cilindri în loc de 4. Cei din echipă i-au spus că acesta e ireparabil şi va trebui casat practic, dar femeia de 65 de ani a continuat să înainteze cu motorul stricat acele ultime 16 mile, în speranţa că va rezista aşa, din ultima suflare. A rezistat şi a ajuns, dar acum motorul e complet distrus.

Iar asta nu face decât să arate curajul acestei doamne de a merge până la capăt, într-un din cele mai dure locuri ale planetei, cu o maşină produsă acum 65 de ani, adică o maşină de-o vârstă cu ea!

Au rezistat ambele, dar doamna a avut o rezistenţă de fier, mai bună decât a maşinii sale!