Un VW Scirocco, modificat de un pasionat din Moldova, a ajuns să fie vândut în Germania într-un showroom de maşini clasice

13 Decembrie 2021, 20:27
Ilie Toma
Se întâmplă mai rar ca o maşină banală cândva să treacă prin modificări frumoase în Moldova, să-şi capete un statut de model clasic legendar, iar apoi să ajungă înapoi în ţara sa de origine, fiind preţuită de colecţionarii de acolo. Dar acest VW Scirocco a avut anume acest parcurs.
Cândva, demult, i-a aparţinut unui pasionat din Chişinău, pe nume Victor Ştefănică, cunoscut pentru predilecţia sa pentru maşini cu gardă la sol coborâtă, dar şi pentru stilul său foarte iscusit în a modifica maşinile. După ce a lucrat mult la acest VW Scirocco, aducându-l la perfecţiunea pe care şi-o imaginase pe atunci, a vrut să-l vândă pentru a trece la următorul proiect. A organizat pe atunci şi un soi de loterie, în care mulţi oameni au contribuit fiecare cu o sumă simbolică, iar maşina a plecat într-un final la unul din acei oameni, care a fost mai norocos. Aşa a ajuns maşină pe mâinile unui moldovean stabilit în Olanda.
De atunci Victor a pierdut urma exactă a fostei sale maşini, dar ştie că ea a mai schimbat 2-3 proprietari între timp. Acum a avut surpriza să o descopere în Germania, scoasă la vânzare într-un showroom de maşini clasice, care funcţionează şi ca muzeu. L-am contactat pe Victor Ştefănică pentru a ne asigura că e vorba de aceeaşi maşină, or, anume el e cel care-şi poate recunoaşte cel mai bine fosta bijuterie, la care a lucrat tot el cu mâinile proprii. Ne-a confirmat, e aceeaşi maşină, modificată în garajul său din Chişinău, care a ajuns azi la onoarea de a fi expusă într-un showroom din Germania, alături de alte bijuterii de colecţie.
Vânzătorii de azi menţionează că maşina e modificată cu bun gust şi, deşi are un parcurs de 198 mii km, e într-o stare perfectă de funcţionare, iar motorul de 1.8 litri şi 90 CP, fără catalizator, e unul din cele mai căutate de către pasionaţii acestui Scirocco clasic.
Maşina e fabricată în 1985, are garda la sol coborâtă, aşa cum a conceput-o moldoveanul Victor Ştefănică acum mulţi ani şi a fost păstrată anume aşa şi de olandezi şi germani. Şi putem să-i înţelegem de ce au păstrat-o, pentru că acest VW clasic chiar arată formidabil de bine, aşa modificat cum e!
Cât costă azi acest VW Scirocco în Germania? Incredibil de puţin, de fapt! Doar 3,750 euro se cer pe ea în Germania. Fireşte, există şi urme de uzură, fireşti vârstei, iar vânzătorii săi menţionează despre asta. Maşina are acte olandeze, însă, iar pentru a putea circula în Germania, jantele şi suspensia modificată trebuie certificate TUV.
Cei de la showroom-ul de maşini clasice spun, însă, că toate componentele folosite la suspensie şi roţi sunt de o calitate foarte înaltă, prin urmare n-ar trebui să fie nicio problemă în a le avea acceptate la TUV, fiind vorba doar de ceva birocraţie şi timp, motiv din care şi preţul e mai mic. Deci, pentru un pasionat din Germania sau din oricare altă ţară, care ar avea timp să-i dedice, acest VW Scirocco ar putea fi o descoperire accesibilă în preţ, dar plină de entuziasm. O descoperire care a fost adusă în această formă în Moldova!
0
4,576
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!