Un rar Maserati Khamsin, scos acum la vânzare, ascunde tot ce a fost mai frumos în epoca de aur a maşinilor italiene

E perfect firesc să nu fi auzit niciodată de un asemenea model Maserati. Cel mai mulţi dintre oamenii acestei planete nu ştiu de el, şi-n acelaşi timp e unul din modelele care reprezintă perfect o epocă de aur a maşinilor italiene, în care oameni geniale zvâcneau în explozii de creaţie, deciziile de a pune sau nu o maşină în producţie se luau impulsiv, iar apoi ingineri plini de pasiune nu se sfiau să doteze aceste maşini cu nişte motoare demenţiale, asigurându-le un spirit de condus pur şi simplu fantastic. Faceţi, cunoştinţă: ăsta e Maserati Khamsin, unul din cele doar 435 exemplare produse în toată istoria, chiar dacă maşina asta s-a produs între anii 1974 şi 1982!

Numele bizar de Khamsin vine de la denumirea unor vânturi din Egipt, Khamsin fiind cel mai fierbinte vânt de acolo, care suflă cam 50 de zile pe an în deşertul egiptean. Iar modelul ăsta, cu semnătura Bertone pe el, a fost desenat de fapt de marele Marcello Gandini, creatorul unor modele legendare precum Lamborghini Miura, Countach sau Diablo, şi a unei lungi liste de alte legende în istoria lumii auto. N-am greşi să spunem, deci, că acest model a fost desenat de unul din cei mai mari designeri auto italieni ai tuturor timpurilor.

Acest Maserati a fost conceput ca un coupe GT cu două locuri în faţă şi două auxiliare în spate, pentru a fi plăcut de savurat la distanţe lungi, pe coaste şerpuitoare, pe drumurile deluroase din Toscana sau prin serpentinele din Alpi. Şi chiar dacă maşina asta a fost creată într-un timp când Maserati aparţinea celor de la Citroen, ea a fost motorizată de un generos propulsor V8. Mai mult ca atât, designerii italieni îi convingeau pe italieni că, de fapt, acest model Maserati ar reprezenta un compromis, un model mai puţin radical decât precedentul Bora, care avea motor median. Maserati Khamsin avea motor poziţionat frontal şi era mult mai convenţional, ziceau acei creatori geniali italieni. Dacă asta, pe vremuri, era o maşină convenţională, ne putem da seama cum stăteau lucrurile în acea epocă de aur!

Aşadar, motorul a fost poziţionat în faţă, dar tot în spatele axului faţă, pentru ca acesta să fie între cele două punţi şi să-o confere maşinii un echilibru pe măsura mărcii Maserati. De fapt, datorită acestei soluţii, acest model Maserati avea o distribuţie ideală a greutăţii între axe, de 50:50. Iar motorul V8 în sine era o operă de artă inginerească.

Avea 4,930 cm cubi capacitate cilindri, era aspirat natural şi scotea 330 CP din cei 8 cilindri ai săi. Cuplul maxim ajungea la 482 Nm, toţi transmişi punţii spate fie printr-o cutie manuală de origine ZF, cu 5 trepte, fie printr-una automată cu 3 trepte, de origine Borg Warner, cum e cea de pe exemplarul despre care vorbim azi.

Fiind dezvoltat sub aripa Citroen, modelul italian a făcut uz de sistemul hidraulic al mărcii franceze, însă nu pentru suspensie, ci pentru direcţie şi o mulţime de alte sisteme auxiliare asistate. Spre exemplu, farurile pliabile sunt acţionate de acel sistem hidraulic, ambreiajul, frânele şi chiar şi scaunele ajustabile automatizat! Suspensia, însă, a rămas una cu amortizoare şi arcuri, având o arhitectură superbă cu dublu braţ pe toate patru roţi.

Şi acum imaginează-ţi, că în anul 1974, când a fost lansat, acest model avea în fişa tehnică oficială indicată o viteză maximă de 270 km/h! Da, o asemenea cifră, asigurată de italieni acum aproape 50 de ani! Oare nu e maşina asta cea mai fantastică reprezentare a acelei epoci?

Exemplarul despre care vorbim noi azi, însă, a fost produs în 1977 şi a fost vândut în SUA, iar modelul ăsta a avut o întreagă epopee separată cu SUA. Pe atunci Maserati s-a judecat ceva vreme cu cei de la NHTSA din cauza unor cerinţe cu care ei nu erau de acord şi care nu le permiteau să vândă modelul în forma sa europeană şi genială în SUA. Într-un final, italienii au fost nevoiţi să capituleze şi să facă mici modificări estetice la barele de protecţie şi la luminile spate, dar şi să reducă puterea motorului cu 5 CP pentru a se conforma standardelor federale americane. Aşa că exemplarele ca şi ăsta, care au fost produse pentru SUA, sunt un pic mai „accesibile” în preţ, dar cei care le înţeleg cu adevărat tratează foarte indulgent acestei diferenţe mici.

Maşina asta şi-a petrecut primele decenii pe tărâm american, aşadar, până când a fost importată în anul 2012 în Europa, de către un colecţionar francez care o cumpărase din Los Angeles. În 2020, acel prim proprietar francez i-a vândut-o altui colecţionar din sudul Franţei, iar acesta din urmă e şi proprietarul de azi al maşinii. Are o sufragerie special destinată maşinilor în casa sa din sudul Franţei, unde stă un Maserati Ghibli clasic, o Alfa Romeo Montreal şi chiar un Ferrari 348 Spider clasic cu doar 10 mii km parcurşi. A încercat în fel şi chip să-şi pună şi acesta Maserati în sufragerie, însă maşinile stau prea înghesuite, aşa că spune că nu poate suporta ideea de a neglija această bijuterie italiană în acest fel şi a decis s-o vândă altui pasionat ca o va putea preţui la adevărata sa valoare.

Fireşte, dacă tot a trecut prin mâinile a atâtor colecţionari, acest Maserati are o istorie completă, trecând şi printr-o restaurare profesionistă în anul 2004, pe când era în SUA. Acum are pe bord doar 52,700 mile, echivalentul a circa 84,800 km, şi e într-o stare impecabilă.

Şi dacă tot am auzit de colecţionari care au deţinut exemplarul ăsta, dacă tot auzit că s-a produs în numai 435 exemplare, dacă tot am aflat că putea atinge 270 km/h încă acum aproape 50 de ani, când fusese prezentat, parcă ne şi aşteptăm la un preţ de milioane, nu? Din fericire, nu costă chiar atât de mult, deşi nici accesibil nu-l putem numi. Costă 99,900 euro, sau o sută de mii dacă am rotunji. Dar e una din acele maşini care inevitabil va ajunge la preţuri de multe sute de mii în câţiva ani, iar peste un deceniu sau două — şi la milioane.

Pentru că e o legendă atât de genială şi de condimentată, încât altfel nu poate fi. Pentru că reprezentă tot ce însemna Maserati, Betone, Marcello Gandini şi întreaga industrie auto demenţială a Italiei în acea vreme. Pentru că maşina asta e însăşi definiţia epocii de aur italiene, fiind pe cât de necunoscută pentru cei mai mulţi, pe atât de savuroasă şi glorioasă! O adevărată comoară de colecţie, cu alte cuvinte!