Una din cele mai rare, mai urâte şi mai controversate Lancia produse vreodată: un exemplar de Hyena Zagato, scos la vânzare în Marea Britanie

20 Decembrie 2021, 21:47
Ilie Toma
Lancia a avut multe bijuterii în istoria sa şi de multe ori designul modelelor italiene era creat de case renumite, precum Zagato sau Bertone. Iar uneori tot soiul de asemenea case de design sau ateliere de personalizare aveau şi ei ideile lor, de a crea noi modele şi noi ediţii. Unele erau acceptate, altele — nu. Iar maşina despre care vorbim azi e una care n-a fost acceptată de uzină, fiind produsă de Zagato, la intenţia unui atelier olandez de restaurare, numit Paul V.J. Koot.
Pe cât de bizară e această Lancia la exterior, pe atât de genial e substratul său tehnic. Maşina asta se bazează pe legendara Lancia Delta HF Integrale Evoluzione, un model cu tracţiune integrală şi performanţe superbe, de o notorietate legendară, care este azi unul din cele mai apreciate din istoria modernă. Dar acel atelier olandez voia o Delta HF Integrale în formă de coupe, nu doar de hatchback, cum era originalul.
Aşa că i-a contractat el pe cei de la Zagato să-i deseneze un coupe. Şi pentru că Zagato era deja renumit pentru a scoate foarte des modele de o extravaganţă neînţeleasă, cam aşa s-a întâmplat şi cu această Lancia. Marco Pedracini a desenat această maşină şi le-a prezentat-o olandezilor în 1990. Iar către anul 1992 a fost produs un prim prototip şi adus la salonul auto de la Bruxelles.
Între timp, cele două companii — Zagato şi Paul V.J. Koot — încercau să convingă producătorul italian să asmbleze acest vehicul ca o ediţie limitată. Lancia nu doar că a refuzat, ci le-a spus acestora că nu le va furniza nici şasiurile semifabricate pentru a produce o asemenea urâţenie de maşină. Şi totuşi, olandezii şi cei de la Zagato au decis s-o producă independent, cu forţele proprii.
În 1992 au anunţat că vor produce 75 asemenea maşini, iar creaţia lor a fost boteza Lancia Hyena. Dar pentru că producătorul nu le furniza componente, Hyena era produsă pe baza exemplarelor produse complet de Delta HF Integrale. Deci, efectiv, se cumpărau maşini din showroom-uri, apoi acestea mergeau la compania Lusso Service din Olanda, care scotea toate panourile exterioare de caroserie şi aproape tot interiorul. Apoi trimiteau maşinile lipsite de părţile estetice spre Milano, unde se instalau panourile caroseriei noi şi se punea tot interiorul.

Noile panouri de caroserie erau realizate din materiale uşoare, iar caroseria era mai compactă în formă, ceea ce făcea maşina finală mai uşoară, cântărind doar 1,150 kg. Motorul de sub capotă, însă, era exact acelaşi, superb, de 2.0 litri şi 250 CP, cuplat la o cutie manuală şi tracţiune integrală, fapt care-i conferea acestei maşini urâte calităţi dinamice de invidiat. O asemenea Lancia Hyena putea accelera în anul 1992 de la 0 la 100 km/h în numai 5.4-5.5 secunde!
Dar, toată complexitatea producţiei sale a determinant un cost uriaş, de peste 75,000 dolari, iar asta, în 1992, era mai multe decât S-Class sau alte limuzine de lux. Şi la cât de urâtă şi controversată era, până şi producătorul Lancia dezicându-se de ea, nu s-au găsit foarte mulţi doritori să arunce asemenea bani pe o maşină bizară. Aşa că pe parcursul anilor 1992 şi 1993, în loc de 75 de automobile, au fost produse numai 24 de unităţi! Doar 24!
Iar asta, inevitabil, a făcut din ele nişte rarităţi absolute! Astăzi Lancia le priveşte ca o extravaganţă a istoriei, la fel ca şi fanii, iar azi extravaganţa şi povestea ei bizară o face şi mai scumpă. Tocmai de asta, această Lancia a ajuns să fie scoasă la vânzare cu preţ exorbitant.
Şi istoria acestui exemplar e şi mai interesantă, cu cât a fost unul dintre acele automobile produse care şi-au găsit foarte greu un proprietar. Din 1992 până în anul 2001 a stat în acelaşi showroom şi n-a vrut nimeni s-o cumpere. Abia prin 2000-2001 aceste maşini începuseră a fi preţuite de colecţionari şi s-a găsit unul din ei, tot el proprietarul de azi al maşinii, şi a cumpărat-o din showroom cu 102 km la bord! Şi-a importat-o tot atunci în Marea Britanie şi a deţinut-o până azi!
Şi nu doar a deţinut-o, ci şi savurat-o. Dozat, cu precauţie, însă, totuşi, pentru un om care a cumpărat-o din start ca o bijuterie de colecţie, acesta şi-a permis satisfacţia de a o conduce 34,000 km în cei 20 de ani de când o deţine. Atât are maşina azi pe odometru. Şi a câştigat concursuri de maşini clasice între timp, devenind probabil una din cele mai bine păstrate şi apreciate exemplare de Hyena Zagato din cele 24 produse.
Iar acum această bijuterie mecanică urâtă, cu faţă de hienă, e scoasă la vânzare în Marea Britanie, de către acelaşi om care a cumpărat-o nouă în 2001, după 9 ani de stat în showroom. Cât costă? Foarte mult — 170,000 lire sterline, ceea ce ar echivala cu exact 200,000 euro! Dar adevărul e că originala Lancia Delta HF Integrale poate ajunge să coste şi mai mult! Într-atât de bune au fost, la nivel ingineresc, aceste bijuterii italiene!
0
1,565
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!