(VIDEO) A nins în sud-estul Moldovei, iar drumurile sunt practicabile, cu prudenţa firească iernii

4 Decembrie 2021, 08:07
Redacţia PiataAuto.md
Astă-noapte Moldova a avut parte de prima ninsoare în unele regiuni ale sale. În special, zona de sud-est, din apropierea hotarului cu Ucraina, pare să fi avut cele mai consistente ninsori, care mai continuă şi la orele dimineţii, şi care au reuşit să pună câţiva centimetri de zăpadă.
Prin urmare, nu e nici un motiv de panică, ci doar de savurare a unui peisaj frumos de iarnă, iar cei care ajungem să conducem în zonele unde a nins trebuie doar să manifestăm obişnuita prudenţă de condus în timp de iarnă, având anvelope de iarnă la maşină şi conducând într-o manieră corespunzătoare. Traseul spre Ştefan-Vodă şi Palanca este cel mai afectat, dar şi pe acolo se circulă în siguranţă, fără dificultăţi ieşite de comun.

Vezi mai jos şi unul din video-urile distribuite în mediul online de şoferii care s-au pomenit azi dimineaţă cu surpriza primei ninsori.

Sursa video: Facebook / grupul GBM.Online / Irina Levinta
0
3,694
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!