(VIDEO) Acesta e Geely Homtruck, primul camion electric din China, concurentul lui Tesla Semi

6 Decembrie 2021, 16:33
Redacţia PiataAuto.md
Au trecut ani buni de când Tesla a anunţat camionul electric Semi, dar producţia de serie aşa şi nu a început, abia acum anunţându-se o primă partidă pre-serie, ce urmează a fi produsă pentru o companie din SUA. Între timp, cei de la Geely din China au prezentat propriul lor camion electric, care e deja construit într-un prim exemplar, ce poate fi şi testat.
Aşadar, designul lui Geely Homtruck aminteşte cumva de Tesla Semi, modelul cu care va concura, dar nu are o capotă lungă, precum modelul american, mergând mai degrabă pe varianta de camioane din rstul lumii, cu cabina pusă peste motor. Are un coeficient aerodinamic de doar 0.351, ceea ce-l face cam cel mai aerodinamic din toate camioanele de pe piaţă.
Geely analizează opţiunea unor bateriilor interschimbabile, unde şoferii ar putea schimba bateria descărcată pe una încărcată şi merge mai departe. Se mai iau în considerare un range extender şi chiar un motor pe bază de gaz natural comprimat, cam cum mergeau şi ZIL-urile sovietice.
Camionul are o maşină de spălat încorporată, are o bucătărie retractabilă exterioară, iar interiorul e foarte hi-tech, cum ai fi aşteptat de la un model 100% electric. Autonomia promisă e de peste 640 km.
Nu lipseşte nici apartamentul de la bord, pe care şi l-ar dori toţi şoferii de curse lungi. Foarte interesant ca design, foarte plăcut ca ambianţă, de altfel.

Vezi mai jos o scurtă prezentare a noului camion electric din China.
1
3,386
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!