(VIDEO) Camioane blocate a treia zi consecutiv pe strada Industrială din Chişinău, iar autospecialele trec cu lamele ridicate

30 Decembrie 2021, 13:22
Redacţia PiataAuto.md
Strada Industrială din Chişinău este scena unei situaţii incredibile. Deşi ninsoarea abundentă a avut loc în noapte de luni spre marţi, strada nu a fost curăţată nici până la orele amiezii din ziua de joi, iar aici continuă să se afle camioane blocate. Mai mult ca atât, autospecialele care ajung aici trec cu lama ridicată, din câte se poate vedea din video-ul de mai jos, pe care l-am primit la redacţie de la oamenii aflaţi pe această stradă din Chişinău.
E incredibil că o stradă din Chişinău poate fi atât de neglijată, deşi are pe ea obiecte industriale importante, în timp ce tot restul oraşului a fost demult curăţat. Strada este într-adevăr cea mai avariată din oraş, cu adevărate cratere, iar asta face ca înaintarea camioanelor să devină şi mai dificilă pe aici, întrucât acestea trebuie să încetinească în preajma gropilor şi denivelărilor uriaşe. Şi mai de neînţeles este de ce cele câteva utilaje care au ajuns să traverseze pe aici nu au curăţat zăpada cu lamele lor, ci au mers cu ea ridicată. Pentru a afla răspuns la această întrebare, l-am telefonat direct pe administratorul regiei municipale Exdrupo, responsabilă de utilajele de curăţare a drumurilor.
Acesta ne-a spus că aceste utilaje au trecut cu lama ridicată pentru că se îndreptau după material antiderapant. Curăţarea străzii este imposibilă pentru camioanele obişnuite cu lamă, din cauza aceloraşi denivelări şi pante, întrucât şi ele se blochează, ne-a spus acesta. Însă ne-a informat că deja a dispus ca un tractor uriaş cu lame şi roţi masive să se deplaseze pentru a curăţa strada pe parcursul zilei de azi.

Vezi mai jos situaţia de azi de pe strada Industrială, surprinsă în imagini video filmate de oamenii aflaţi acolo în dificultate.
0
1,490
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!