(VIDEO) Cu motocicleta, în traversarea Antarcticii spre Polul Sud, prin deşerturi de zăpadă şi temperaturi de -40

9 Decembrie 2021, 15:53
Redacţia PiataAuto.md
Dacă ţi-ar veni într-o zi ambiţia să te porneşti să traversezi Antarctica spre Polul Sud, ce vehicul ai alege pentru asta? Un camion cu roţi imense, un pick-up modificat special, un alt vehicul mare şi izolat termic, cu tracţiune integrală şi suficientă protecţie de intemperiile de afară? Ei bine, ce-ai spune de o motocicletă? Da, să traversezi Antarctica, prin deşerturi imense de zăpadă, variaţii de altitudine, vânturi intense şi temperaturi de până la -40 de grade în această perioadă de „vară” pentru emisfera sudică, la bordul unei motociclete!
Ei bine, adevărul că în istorie au existat deja asemenea curajoşi, care au marcat asemenea realizări, dar în timpurile noastre nimeni n-a mai făcut una ca asta. Şi mai ales nimeni n-a făcut-o cu o motocicletă actuală, aflată în producţia de serie a unui producător. Acum, însă, cei de la Royal Enfield, s-au apucat de o asemenea aventură, pentru a marca cei 120 de ani pe care-i împlineşte marca lor, ea fiind şi cea mai veche marcă de motociclete din lume, care continuă să producă neîntrerupt motociclete până în prezent.
Aşadar, doi angajaţi Royal Enfield sunt cei care au curajul să meargă într-o asemenea aventură. Unul din ei e Santhosh Vijay Kumar, responsabil de tot soiul de evenimente dedicate fanilor mărcii, iar celălalt e Dean Coxson, inginer senior de dezvoltare a produselor la Royal Enfield. Ei voi călători în Antarctica la bordul unei motociclete Royal Enfield Himalayan, care a fost uşor modificată pentru a face faţă mai bine condiţiilor dure.
Încă din septembrie 2020 cei doi au mers cu un Himalayan pe gheţarul Langjokull din Islanda, pentru a testa motocicleta şi a se obişnui cu condiţiile aprige. Apoi, în iulie 2021 au repetat testele. În urma experienţei lor, au şi operat modificările necesare la ea — au schimbat raportul final al transmisie pentru a avea mai mult cuplu la roată în zăpadă, au schimbat tipul de anvelope, ca să poate merge cu presiune mai joasă pe zăpadă, au izolat toate firele electrice într-un soi de silicon pentru a le proteja, au scos farurile pentru că nu au nevoie de ele în această perioadă a anului pe continentul sudic, au deplasat pedala de frână mai spre spate pentru a putea conduce cu papuci mai mari şi au instalat un scut de protecţie inferior, lat, pentru a împiedica scufundarea motocicletei în zăpadă.
Cei doi vor face ture în condusul motocicletei şi vor fi însoţiţi de un pick-up Toyota Hilux, modificat de specialiştii de la Arctic Trucks. Iniţial vor traversa întregul continent cu maşina până la baza ştiinţifică indiană de pe Antarctica, după care vor porni şi expediţia propriu-zisă spre popula sud, pe un traseu de peste 770 km, numit şi trasul Scott. Ulterior vor merge din nou cu pick-up-ul spre o zonă unde pot ateriza avioanele şi vor fi preluaţi acolo pentru a se putea reveni acasă.
Vezi mai jos un video de prefaţare a aceea ce urmează pentru această marcă britanică de motociclete, care îşi are sediul de mai bine de 50 de ani încoace în India.
0
1,219
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!