(VIDEO) Istoria unui Aro 324 din SUA cu motor V8 de Chevrolet sub capotă şi a omului care îl deţine pentru că-i aminteşte de oraşul unde s-a născut

31 Decembrie 2021, 18:37
Ilie Toma
În primul rând, chiar din start, am vrea să spunem că omul care deţine acum acest Aro 324 în SUA e Daniel Picu, acelaşi care deţine şi Dacia 1310 break despre care am vorbim acum o săptămână. Menţionasem încă atunci despre existenţa acestui Aro în garajul său şi promiteam să revenim cu un articol cu detalii aflate direct de la Daniel. Aşadar, hai să cunoaştem acest Aro unic în lume, care are un motor V8 american sub capotă.
Daniel e născut în Câmpulung-Muscel, oraşul care e şi patria mărcii româneşti Aro. Deci, copilăria lui Daniel e legată de amintirile despre oraş şi despre cât de mult se identifica acesta cu fabrica Aro. Aşa că, acum 3 luni când a avut ocazia să cumpere această maşină, n-a stat mult pe gânduri şi a reacţionat prompt, aducând-o în garajul său. Despre acest Aro 324 cu motor V8 din SUA ştia de vreo 3 ani şi chiar încercase să ia legătură cu proprietarul său din New Mexico, dar acela refuza să-l vândă. Ştia că prin 2016 maşina a fost importată în SUA şi de atunci a primit şi o revizie mai amplă, ca un tratament demn aplicat unei maşini clasice. Dar picanteriile acestei istorii sunt mult mai multe la număr.
Foto: Aro 344 V8 tractează Dacia 1310 break din reportajul anterior

Din toate actele pe care Daniel la dosarul de arhivă a aceste maşini, din spusele mecanicilor care au lucrat la ea şi din inspecţia vizuală a maşinii, se pare că acest Aro 324 a fost construit chiar de uzina din Câmpulung cu un asemenea motor V8, ca un prototip experimental de a studia fezabilitatea echipării unui pick-up cu un asemenea propulsor, în eventualitatea explorării de noi pieţe. Până şi pe şasiu există anumite ranforsări sudate de uzină, fapt care denotă că la etapa producţiei acestui Aro deja era luată în calcul puterea mai mare a motorului.
Motorul şi cutia de viteze de pe acest Aro provin de la un model american foarte popular în anii ’90 — Chevrolet Silverado K1500. După sigla românească Aro de pe calandru, aşadar, se ascunde un V8 american de 5.7 litri, aspirat natural, care livrează 230 CP conform datelor tehnice. Motorul e cuplat la o cutie de viteze automată 700R4, în 4 trepte, mai departe cutia de transfer fiind tot de origine General Motors.
Arborii cardanici sunt custom, în sensul în care nu vin de la Chevrolet, dar nici nu sunt de dimensiunile obişnuite pentru Aro 324. Punţile şi diferenţialele sunt de Aro, cel din faţă fiind reconstruit, pentru că se defectase în mâinile proprietarului precedent. Frânele sunt pe discuri şi sunt tot de origine Aro.
Daniel spune că motorul V8 de pe acest Aro e unul din cele mai longevive V8-uri americane, iar cum Aro-ul deţinut de el are doar 15,000 mile pe bord, deci echivalentul a circa 23 mii km parcurşi, V8-ul e abia la începutul duratei sale de viaţă normale.
E interesant că acest Aro are şi sistem de aer condiţionat, iar servodirecţia şi pompa de frână sunt tot de origine GM. Pick-up-ul are şi instalaţii de iluminare remorcă cu două tipuri de mufe. Instrumentarul de bord e unul ce pare să fi fost luat de uzină de pe acelaşi model Chevrolet, fiind în mile pe oră şi grade Farenheit, dar merge bine până în prezent.
De fapt, toate componentele maşinii funcţionează ireproşabil până în prezent — toate butoanele, toate funcţiile, oricât de mici, de la aerotermă la semnalizări şi toate micile detalii sunt într-o stare excelentă.
Apropo, interiorul maşinii e tapisat cu o piele specială folosită de obicei la ambarcaţiuni, care e mult mai dură şi mai rezistentă la uzură şi expunere la ploaie sau condiţii neprielnice. Asta îi conferă şi azi acestui Aro un şarm de proiect custom, cu un uşor accent de lux, pe care de obicei nu pea avea cum să-l descoperi într-un Aro 324 obişnuit.
Pick-up-ul are jante MB322 cu anvelope de 265/75 R 16.Suspensia maşinii e absolut originală, iar Daniel spune că anume ea îţi aminteşte în condus că ai de-a face cu un Aro, totul, nu un Corvette american. Forţa motorului se simte fabulos de plăcut, probabil aşa cum ar fi trebuit să se simtă din start acest model Aro, însă ţinuta de drum e specifică pick-up-upui de serie, un pic agravat de greutatea mai mare a acestui exemplar cu propulsor mai mare. Prin urmare, spune că se simte confortabil să meargă cu ea până spre 70 mile la oră pe autostrăzi, adică 110-115 km/h. Mai mult maşina poate accelera, dar deja nu te mai simţi relaxat în condus. Mai ales că maşina n-are nici un sistem de asistenţă, nici măcar ABS, aşa că ai putea ridica şi o viteză mai mare, însă doar dacă ai suficient curaj pentru asta. În schimb, maşina asta te face să simţi că oricând ai putea urca muntele de lângă tine, dacă ai nevoie.
Daniel spune că datorită evacuării mai scurte pe care o are acest Aro, maşina are un sunet magnific de frumos, ca un truck V8 american veritabil. Iar să vezi în faţa ta un Aro românesc, care sună aşa, e o senzaţie şi mai exaltantă! Spune că adeseori îl întreabă trecătorii miraţi ce maşină a asta, iar senzaţia de a le povesti despre Aro şi despre România e una măgulitoare. Iar dacă are norocul să dea peste vreun român, atunci are parte de reacţii surprinzătoare, spunându-i-se aproape întotdeauna că nici nu s-ar fi gândit cineva să întâlnească un Aro peste ocean, darămite tocmai un pick-up Aro 324. Iar senzaţia că mai are şi două Dacii clasice, dragi sufletului, în garajul său, îl face să se simtă un om împlinit, chiar dacă viaţa l-a dus departe de România. Dragostea pentru ţară şi pentru lucrurile care-i amintesc de ea, de oraşul în care a copilărit, nu pot să dispară din suflet, însă.
Foto: aşa arată toate 3 maşini româneşti ale lui Daniel Picu din SUA

Şi aici ţine să-i mulţumească din nou lui Eduard Palaghiţă, românul care a reuşit să-i conglomereze şi să-i ajute pe mulţi alţi conaţionali să-şi achiziţioneze maşini româneşti în SUA. Eduard are şi el un Aro 244, apropo.
L-am întrebat pe Daniel dacă planifică să modifice ceva la maşina sa şi spune că e o dilemă pe care o are constant. Pe de o parte, e adeptul autenticului şi vrea să-l păstreze neatins, în forma în care este. Pe de altă parte, capacităţile de offroad ale maşinii îl tentează să-l transforme într-un vehicul overland desăvârşit. Spune că timpul va răspunde la această întrebare.
Însă Daniel ştie cu certitudine că nu-l va da pentru nimic în lume. „Nu o să câştige niciodată o cursă contra cronometru, însă cu siguranţă poate să tracteze maşina câştigătoare acasă. Stai prea sus, volanul e prea aproape, schimbătorul de viteze vrea sa se lupte cu tine de fiecare dată când schimbi, dar când apeşi pe acceleraţie si vibrează pământul sub tine, începi să râzi şi îl ierţi. Pentru că înţelegi că asta e natura bestiei. E o brută spartană al cărui respect trebuie să-l dobândeşti, nu să îl ceri. Şi nu l-aş da pentru nimic!” — conchide Daniel.
Şi apoi, din câte ne spune el, din câte ştie e singurul Aro 324 din SUA şi e unul din aproximativ 12 exemplare despre care încă se mai ştie că există viabile în lume! Includem mai jos şi un scurt video, filmat de Daniel în garajul său, ca să auzim cu toţi mai bine cum se aude acest Aro 324 cu motor V8 din SUA!
0
33,915
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!