(VIDEO) Noul Genesis G90 are un design atât de reuşit, încât producătorii germani ar trebui să ia exemplu, spune un designer

17 Decembrie 2021, 12:25
Redacţia PiataAuto.md
Acum două zile când scriam despre noua limuzină din Coreea de Sud, Genesis G90, spuneam că acesta are una din cele mai originale şi mai inspirate forme de design din câte vedem azi în industrie, or, în zilele noastre, în dorinţa de a trece la forma laconice pe de o parte, dar agresive şi evidenţiate pe de altă parte, multe modele alunecă într-un soi de simplism fără emoţie. Ei bine, acum şi unul din cei mai vocali designeri moderni de pe YouTube, originar din Suedia, face o analiză completă noului model coreean, iar verdictul e fără echivoc: de această dată germanii ar trebui să ia exemplu de la coreeni.
Designerul a analizat în detaliu evoluţia a trei versiuni de G90 existente până acum, primele două fiind prima generaţie şi facelift-ul ei, pe care designer-ul îl numeşte drept a doua generaţie. Ceea ce numeşte el a 3-a generaţie e cea proaspăt lansată. Dar cu siguranţă acesta are dreptate în a sublinia că formele modelului coreean sunt create cu adevărat inspirate, cu adevărat subtile şi armonioase, ţinând cont de proporţii, de scopul general al maşinii şi de o anumită rezistenţă imună în timp. Mai ales noua generaţie vine nu doar cu forme şi soluţii clasice, ci şi din cele noi şi revoluţionare, dar fără a renunţa la proporţii plăcute ochiului, la o siluetă care să pară magnifică şi graţioasă. Anterior designerul a criticat dur cam toate modelele din acelaşi segment, lansate de Mercedes, Audi şi BMW.
Vezi mai jos analiza acestuia, schiţată clar pe imagini şi cu explicaţii, şi spune-ne ce crezi tu despre noua limuzină coreeană? Este ea cu adevărat mai frumoasă decât cele germane? Este ea la o distanţă atât de mare ca inspiraţie, încât germanii chiar ar trebui să înveţe ceva de la producătorul din Coreea de Sud?
0
4,203
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!