(VIDEO) O Skoda Superb a poliţiei cehe, într-o urmărire a unui Mercedes C-Class

8 Decembrie 2021, 12:58
Redacţia PiataAuto.md
Poliţia din Cehia a avut parte acum trei zile de o urmărire intensă a unui Mercedes-Benz C-Class W205. Şoferul de Mercedes a fost observat în trafic efectuând manevre periculoase de condus, iar atunci când poliţiştii au dorit să-l tragă pe dreapta pentru verificări, acesta a accelerat şi a încercat să scape de oamenii legii.
Aici a pornit o urmărire intensă, care a durat 10 minute. Şoferul de Mercedes, totuşi, nu părea a fi nici prea atent cu maşina sa, nici prea responsabil faţă de cei din jur. Dacă iniţial, pe traseu, acesta chiar aprindea indicatoarele de direcţie la depăşiri în timp ce fugea de poliţie, atunci ulterior acesta a uitat de indicatoare, iar în unele viraje manevrele sale bruşte destabilizau maşina, care era ţinută în frâu de sistemul ESP. Acesta a ajuns să depăşească până şi cu două roţi pe acostament adâncit, fiind la un pas de accident şi fiind din nou salvat doar de sistemul ESP al maşinii sale.
La un moment dat acesta ajunge să lovească cu roata spate bordura, neintuind corect dimensiunile maşinii sale. Ulterior, o ia pe un drum de pădure, în continue derapaje corectate, din nou, de maşină. Se poate spune, deci, că ESP-ul maşinii l-a salvat de nenumărate ori aici de un accident pe fugar. Într-un final, şoferul de Mercedes a luat-o pe un drum fără ieşire şi n-a avut ce face decât să abandoneze maşina şi să încerce a fugi. A fost, însă prins şi el, şi pasagerul său, de către poliţie.
Toată urmărirea a fost efectuată de o singură maşină de poliţie, o Skoda Superb, dar informaţii despre motorizare nu sunt anunţate de poliţia din Cehia. Colegii echipajului fuseseră anunţaţi, dar încă nu apucaseră să intervină până la finalizarea ei. Vezi mai jos întreaga urmărire, comprimată într-un video de sub 4 minute, publicat de poliţia cehă.
0
2,132
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!