Autostrada A1 din Muntenegru, proiectul care a îndatorat o ţară până în prag de faliment înainte de a fi finalizat

Muntenegru e o ţară din Balcani cu geografie frumoasă, dar n-am greşi să spunem că e şi una din cele mai sărace din Europa. Acum, însă, Muntenegru a ajuns într-un impas colosal din cauza unui proiect atât de grandios şi atât de înţesat cu acuzaţii de corupţie şi nepotism, încât riscă să nu-şi mai poată plăti datoriile uriaşe şi să ajungă fie într-un faliment sonor al ţării, fie într-o situaţia absurdă de a plăti decenii la rând pentru deciziile neinspirate. E istoria unei singure autostrăzi, care a îngenunchiat o ţară încă înainte de a se fi finalizat construcţia ei, şi e o istorie a zilelor noastre, o dramă în desfăşurare, a cărui deznodământ încă nu se vede la capătul tunelului.

Foto: Aşa ar fi trebuit să arate autostrada A1 din Muntenegru

Muntenegru are doar 13,812 locuitori, deci mai puţin de jumătate din suprafaţa Republicii Moldova, de exemplu. Per general produsul intern brut arată cam 7,700 dolari pe cam de locuitor, dar în zonele retrase ale ţării, într-un reportaj recent al BBC autorităţile locale de acolo menţionau că venitul efectiv lunar e de sub 180 euro pe lună. Relieful său are mult zone muntoase şi se întinde până la coasta mării Adriatice, între Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Albania. Muntenegru e ţara care a adoptat valuta euro fără vreo permisiune de la Uniunea Europeană, pur şi simplu pentru că a vrut. Are o populaţie de circa 620,000 oameni, deci nu foarte mare.

Ei bine, şi iată că în 2014 autorităţile din Muntenegru au anunţat un acord istoric, pentru un mega proiect de construcţie a celei mai grandioase autostrăzi la care putea visa ţara vreodată şi totodată a unei din cele mai grandioase din Europa. Autostrada cu numele A1, prima din Muntenegru de altfel, trebuia să conecteze oraşul de coastă Bar cu capitala Podgorica şi să meargă direct până spre hotarul cu Serbia, spre oraşul sârb Boljare. Traseul autostrăzii urma să aibă 164 km lungime, însă există şi o primă mare problemă.

Imagine: traseul proiectat al autostrăzii

Acest traseu trece printr-un relief foarte multor, iar asta a însemnat că autostrada trebuie să aibă o mulţime de tunele şi poduri. De fapt, pe cei 164 km ai autostrăzii, s-au proiectat 50 de tunele prin munţi şi 95 de poduri, într-o anvergură de proiect pe care şi Elveţia, cu experienţa sa a peste 2,000 de tunele, l-ar fi tratat cu rezervă, probabil. În cazul lui Muntenegru, asta înseamnă că aproape fiecare kilometru al autostrăzii are ori un tunel, ori un pod.

Muntenegru a avut însă, un factor major de încurajare, ca să meargă înainte cu acest proiect grandios. China. În ultimii ani China finanţează sute de proiecte majore în tot soiul de ţări ale lumii, de la Africa până mai ales la Asia, dezvoltând infrastructura pentru o serie de trasee ce ar lega mai uşor China de Europa şi Africa în mod terestru, ca un soi de drum al mătăsii modern, numit Belt and Road Initiative, sau BRI. Doar că susţinerea şi finanţarea Chinei a fost pentru multe ţări o pastilă amară. În 2014, China a oferit cu împrumut celor din Muntenegru 944 milioane de dolari, la 2% anual, pentru a acoperi costurile a celei mai mari părţi de construcţie a acestui proiect, bugetul total estimat fiind de peste 2 miliarde de dolari, urmând ca celelalte segmente să fie construite din alte surse de finanţare. Acest singur contract de împrumut, însă, a dus datoria Muntenegrului la 102% din PIB-ul său.

E o investiţie în infrastructură, însă, ar putea spune mulţi economişti, iar în cazul unor asemenea investiţii, ele se transformă în PIB, pentru că companiile locale construiesc, o mulţime de oameni muncesc, şi dezvoltarea vine inevitabil. Dar nu şi în cazul acestor proiecte chineze, însă. China a adus companiile sale pentru a construi totul, chiar şi muncitorii sunt chinezi. Doar o mică parte a materiei prime e cumpărată local, şi doar sub 30% din forţa totală de muncă e locală. În rest, sunt importuri din China, iar banii împrumutaţi de China pleacă efectiv înapoi în aceeaşi ţară, cu excepţia unor contracte dubioase locale, în timp ce Muntenegru e doar martor la propria tragedie.

Acum nu sunt finalizaţi nici 50 km din cei 164 km, şi aşa cum spuneam China construieşte partea care a fost finanţată din banii împrumutului chinez. Pentru cealaltă parte Muntenegru spera să primească sau să împrumute bani de la UE, care le-a spus din start, însă, că proiectul e unul peste puterile ţării şi nu-l va cofinanţa, pentru că riscă să arunca ţara într-o criză fără precedent. Muntenegru n-a ascultat, iar acum s-a pomenit într-o situaţie a absurdului desăvârşit. Pe de o parte, lucrările de care e responsabilă China încă merg înainte, pentru că banii finanţarea pentru ele a fost contractată. Pe de altă parte, în vara lui 2021 venise termenul primelor plăţi şi Muntenegru deja declara că nu le poate face faţă. În acelaşi timp, când partea construită de China a autostrăzii va fi terminată, ea va porni de nicăieri şi va duce nicăieri, pentru că Muntenegru aşa şi nu a găsit finanţare pentru celelalte segmente. Prin urmare, ţara se va pomeni cu o bucată frumoasă de autostradă cu zeci de tunele şi poduri pe care nu va circula nimeni încă mulţi ani, şi totodată nu ştie cum va plăti pentru această autostradă inutilizabilă.

Desigur, între timp în Muntenegru s-au schimbat guverne, cei noi dau vina pe cei vechi, scandaluri de corupţie şi nepotism au fost cu duiumul, dar e cât se poate de clar că până şi la o renegociere e datoriei, ea va trebui plătită şi de următoare generaţie, decenii la rând. Iar partea şi mai incredibilă e că în acel contract, încheiat cu China, există o clauză teritorială, prin care China poate pretinde la pământ în Muntenegru în contul sumelor datorate, ca un soi de execuţie silită. Deci, e un contract extrem de periculos pentru Muntenegru, care a îngenunchiat ţara până la marginea falimentului şi colapsului, de dragul unei singure autostrăzi, de pe urma căreia nici nu se ştia dacă se va putea beneficia.

În iulie, când ţara trebuia să plătească prima tranşă de 33 milioane şi nu avea bani, a fost încheiat un acord cu un conglomerat internaţional de 4 bănci, care au fot de acord să plătească ele tranşa şi următoarele în condiţiile unei restructurări a datoriei cu ajutorul lor. Dar asta a înmuiat doar un mic amărăciunea poverii, esenţa rămânând valabilă în continuare, or, la nici 50 km construiţi şi o asemenea îndatorare, perspectiva construcţia celor peste 110 km rămaşi pare foarte îndepărtată.

Foto: Partea roşie de pe hartă e cea aproape de finalizare, cea albastră nici nu a început