Camioanele electrice Nikola, acuzate că au fost o fraudă, au ajuns la producţie, bazate pe Iveco şi mai modeste în ambiţii

19 Ianuarie 2022, 11:21
Ilie Toma
În vara anului trecut, startup-ul american Nikola, numit după prenumele inventatorul Nikola Tesla, într-o mişcare evidentă de a concura cu Tesla, era în vâltoarea acuzaţii grave din partea procurorilor federali din SUA, care spuneau că toată afacerea Nikola a fost o mare fraudă, condusă de fostul CEO şi fondator, Trevor Milton. Procurorii demonstraseră că după designul vizionar al camionului electric, pe care Nikola pretindea că-l are conceput, nu exista încă nimic dezvoltat la nivel tehnologic, camioanele de la demonstrării nefiind funcţionale, fiind doar nişte machete din componente de rulare adunate de pe alte camioane, conectate la priză ca să lumineze, până şi pentru filmări unul din camioane fiind lăsat doar să ruleze la vale ca să creeze impresia că merge.
Foto: Imagine din clipul filmat cu camionul Nikola Tre, care fusese lăsat să ruleze la vale pentru a fi filmat, pentru că nu avea nici o propulsie electrică dezvoltată

Ei bine, după răbufnirea acelui scandal CEO-ul vechi a fost înlăturat şi încă mai are de răspuns în faţa justiţiei, iar compania americană a fost de acord să plătească 125 milioane de dolari în cadrul unui acord de recunoaştere a vinei, iar astfel a fost lăsată să-şi continue activitatea. După asta, era urgentă nevoie de a demonstra acţiuni, aşa că noului CEO Nikola şi echipa sa au căutat urgent soluţii să poate spună că primele camioane electrice au fost produse către sfârşitul anului 2021, aşa cum se promisese după ultimele amânări.
Foto: Unul din procurorii federali americani, în timp ce prezenta cazul Nikola

Modelul Nikola One, însă, cel care semăna cu Tesla Semi la design şi cu camioanele clasice americane şi tot cel, machetele căruia au fost implicate în fraudele anterioare, a dispărut încet din comunicarea companiei, punându-se accent pe punerea în producţie a unui alt camion, Nikola Tre. Şi pentru că în luna iulie 2021 Nikola nu avea cam nimic dezvoltat decât un posibil design, şi aproape zero tehnologie, au cei de acolo au trebuit să se mişte repede, apelând la soluţii mai puţin glorioase.
Foto: Nikola One, modelul de bază promis cândva de Nikola, cu design vizionar în stilul camioanelor americane, asemănător şi cu Tesla Semi

Au încheiat un acord cu Iveco, prin care au primit de la aceştia platforma noului lor camion Iveco S-Way, de la punţi până la cabina. Doar designul cabinei a fost modificat ca să pară mai vizionar un pic, dar dimensiunile şi silueta au rămas aceleaşi.
Foto: De la promisiune la realitate, aşa arată primele camioane Nikola produse, fiind bazate pe Iveco

Apoi Nikola a apelat la furnizori de motoare electrice şi baterii din industrie pentru a aduna componentele necesare şi voila, camionul electric revoluţionar este gata, doar nu nu mai e atât de revoluţionar. O singură punte din cele 3 e motrice, că aşa era mai simplu de făcut repede. S-a pus acolo propulsie electrică de 645 CP şi s-a anunţat o autonomie ţintită de 350 mile, deci cam 560 km. Iar pentru asta, s-au pus baterii de 753 kWh în total, a căror greutate nu e anunţată, dar se estimează că acesta nu cântăresc mai puţin de 4.5-5.0 tone, pentru că iniţial Nikola nu avea un furnizor dintre cei mai performanţi. Dar era important să fie repede şi să se poată produce primele camioane „pre-serie”, cam 5 la număr, şi să se facă prima livrate neapărat în decembrie, ca să se poată arăta în rapoartele oficiale că promisiunea de a începe livrările în 2021 s-a îndeplinit. Dar, de fapt, au fost livrate doar două camioane Nikola Tre unui singur client din SUA, o companie numită Total Transportation Services. Atât, două camioane.
Foto: Doar una din punţile spate este propulsată la Nikola Tre

Iar de curând cei de la Nikola au anunţat că au găsit, în sfârşit, un furnizor pe termen lung de baterii ceva mai performante, compania Proterra, care e de fapt o companie ce împachetează celule de baterii cumpărare de la LG, în mare parte. Însă aşa cum bateriile sunt la mare căutare în lume acum, Nikola va primi baterii de la Proterra abia în a doua jumătate a anului 2022 şi va produce camioane electrice pe baza lor abia în ultimul trimestru al anului, după cum promite. Până atunci, Nikola nu a mai anunţat nici un alt camion produs şi livrat, doar cele două din ultimele zile ale lui decembrie fiind vândute, în schimb publică periodic informaţii despre companii care şi-ar fi manifestat interesul şi intenţia viitoare de a cumpăra de la ei camioane electrice.
Aşadar, Nikola a evoluat în jumătate de an de la o companie acuzată oficial de fraudă la una care a recunoscut acuzarea şi a scăpat de procurori, şi pentru a se justifica în faţa investitorilor şi clienţilor a produs 5 camioane pe bază de Iveco şi a livrat 2 dintre ele, mai amânând startul adevărat al producţiei cu încă cel puţin jumătate de an.
1
22,562
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!