Maşina genială a Italiei, creată cu ajutorul Franţei, care putea atinge 285 km/h acum 50 ani: un fascinant Maserati Bora, scos la vânzare în Olanda

28 Ianuarie 2022, 21:33
Ilie Toma
Dacă a avut Maserati un model cu adevărat genial şi desăvârşit în cel mai mic detaliu, adus la perfecţiune, atunci el a fost Bora. Pasiunea n-a lipsit niciodată de la Maserati, nici ambiţia inginerească, dar de multe ori toate acele zvâcniri de idei geniale ajungeau să se materializeze în nişte maşini mai neaoşe, mai cu caracter nărăvaş. Maserati Bora, însă, a fost expresia unei perioade de aur, când toate ideile ambiţioase şi toate soluţiile mecanice sofistice s-au pliat perfect într-un produs integru, gândit cu adevărat până în cel mai mic detaliu, aşa încât până şi inginerii germani renumiţi pentru overengineering l-au privit cu respect şi fascinaţie.
Maserati Bora a început a fi dezvoltat imediat după ce Citroen a cumpărat marca italiană. Până atunci, Maserati era renumit pentru maşini pasionale, dar de multe ori un pic depăşite tehnologic. Citroen, însă, era o marcă a inovaţiilor, de la care până şi Mercedes şi Rolls-Royce cumpăraseră conceptul sistemului lor hidraulic. Aşa că francezii şi-au dorit un nou Maserati, care să aibă toată emoţia italiană în el ca şi design, dar care să fie unul sofisticat inginereşte, aşa cum erau Citroen-urile. Şi întrucât totul se întâmpla la momentul de apogeu de entuziasm, inginerii Maserati şi Citroen s-au apucat de Bora cu predispoziţia de a crea cel mai genial model Maserati de până atunci.
Cei de la Maserati se gândiseră ce formulă să aleagă pentru noul lor model şi au decis că ai fi cazul să construiască un model cu motor poziţionat median, aşa cum era trendul în acel ani. Lamborghini avea Miura, iar Ferrari dezvolta Dino, deci Maserati nu putea concepe un model revoluţionar aplicând altceva decât cea mai în vogă reţetă, care mai permitea şi un design îndrăzneţ datorită lipsei motorului în faţă.
Giorgetto Giugiaro a fost cel care a desenat formele lui Bora, iar acesta avea un coeficient aerodinamic de 0.3, foarte bun pentru acea perioade şi încă decent pentru zilele noastre. Apoi, inginerii s-au pus pe lucru la partea inginerească, asigurându-i lui Bora un şasiu monococ, cu un cadru separat rezervat motorului şi transmisiei. Au experimentat cu ideea de a folosi o suspensie McPherson pe puntea faţă, însă ea s-a dovedit a fi improprie unei asemenea maşini, aşa că s-a mers pe construcţia cu braţe. Pe puntea spate a fost concepută prima suspensie complet independentă folosită de vreun Maserati vreodată.
Cutia de viteze manuală, cu 5 trepte, de origine ZF, a fost montată acolo, în apropriere de puntea spate, într-o construcţie transaxle. Motorul ales a fost un V8 de 4.7 litri, după care a apărut şi o versiune de 4.9 litri a acestui. Inginerii Maserati şi Citroen au decis să amplaseze motorul longitudinal, menţinând centrul de greutate concentrat pe partea mediană a maşinii.
Acest V8 de Maserati avea 4 carburatoare Weber, respectând tradiţia supercar-urilor italiene cele mai performante, de a avea câte un carburator la fiecare doi cilindri. Sistemul de aprindere era unul electronic, de origine Bosch. Fiecare cilindru avea două supape, iar acestea erau acţionate de câte doi arbori cu came pe fiecare bloc cilindric, puşi în mişcare prin lanţ. Blocul motorul era din aluminiu, iar cilindrii aveau formă semisferică în partea de sus.
Cooperarea dintre designerii şi inginerii italieni şi francezi au făcut ca Maserati să devină un model neaşteptat de practic şi sofisticat. Portbagajul din faţă fusese configurat astfel, încât în el chiar încăpeau lucruri. Motorul fusese izolat de o carcasă de aluminiu, acoperită de material textil, pentru a izola motorul, iar pe lângă asta el mai era separat de un geam dublu de habitaclu, ceea ce-l făcea să transmită mai puţin zgomot în interior. De asemenea cadrul motorului era fixat de caroserie prin elemente flexibile, care amortizau şi ele vibraţiile şi sunetul şi sporeau confortul.
Iar la capitolul confort, cei de la Citroen au fost generoşi cu împărtăşirea tehnologiilor. Un sistem hidraulic tipic Citroen a fost instalat pe acest Maserati Bora, dar suspensia a rămas a fi una pe arcuri. În schimb, sistemul hidraulic asigura forţa de frânare, toate frânele fiind cu discuri ventilate. Mai asigura reglarea pe înălţime a scaunului şoferului prin apăsarea unui buton, dar şi reglarea modulului pedalelor, care se putea mişca pentru o poziţie mai comodă. Chiar şi volanul se ajusta la Bora atât pe înălţime, cât şi telescopic, dar asta se făcea mecanic. Mai mult ca atât, acel sistem hidraulic asigura până şi ridicarea farurilor faţă retractabile! Deci, o adevărată simbioză genială între ingineria franceză şi designul italian!
Şi, pe lângă toate, Maserati Bora avea aer condiţionat oferit standard. În anul 1971, când a debutat pe piaţă! Oferite standard erau şi geamurile acţionate electric, dar şi tapiseria din piele a maşinii.
Piesele de caroserie au fost construite din oţel, aşa că Bora, cu toate dotările sale de confort puse la socoteală, a ieşit un supercar ceva mai greu decât obişnuiau italienii, trăgând 1,550 kg la cântar şicătre 1,600 kg în varianta cu motor mai mare. Însă avea o putere din belşug, care i-a permis să beneficieze de performanţe sublime.
Motorul său V8 iniţial, de 4.7 litri, scotea 310 CP, însă în 1973 a apărut şi versiunea de 4.9 litri V8, iar exemplarul despre care vorbim noi azi e tocmai unul de 4.9 litri. Despre acest motor se credea mult timp că scotea 324 CP, însă recent cei de la uzina Maserati au publicat informaţii din arhivă care arată că, de fapt, versiunea de 4.9 litri pentru Europa scotea 330 CP din cei 4,930 cm cubi ai săi. Viteza maximă, însă, a fost confirmată de uzină ca fiind aceeaşi care i-a adus gloria: 285 km/h! Cât maşini existau acum 50 ani, capabile să atingă asemenea viteze? Nu în zadar, deci, acest model şi-a câştigat imediat reputaţia de cel mai genial Maserati construit vreodată.
Tot în 1973, însă a venit şi criza petrolului, aşa că cererea pentru acest model a avut de suferit, dprin urmare, nu foarte multe au fost produse şi vândute până în 1978, când a fost scos din producţie. Din nou, cifrele cunoscute anterior stipulau că s-au produs 564 maşini în total, 289 dintre care au fost cu motor de 4.7 litri, şi 275 cu motor de 4.9 litri. Ultimele date din arhiva uzinei arată, că de fapt, au fost produse 314 cu motor de 4.7 litri şi doar 250 cu motor de 4.9 litri, ceea ce face versiunea 4.9 şi mai rară.
Iar maşina despre care vorbim azi e tocmai una de 4.9 litri, produsă în 1973. Maşina a ieşit în exact această culoare de albastru Ischia şi habitaclu bej din uzină şi a plecat spre SUA, unde a început a fi exploatat în 1974. Abia în 2017 a fost importat înapoi în Europa, iar în 2019 a fost cumpărat de actualul proprietar olandez. Acesta l-a oferit unui service specializat în Maserati clasice pentru a-l împrospăta. Partea fascinantă e că interiorul e într-o condiţie fantastică!
De fapt, întreaga maşină e într-o stare fabuloasă. Şi având toată istoria sa documentată, nu e de mirare, deci, că acest exemplar al celui mai genial Maserati costă mult. Se cer 179,500 euro azi pe el în Olanda. Dar, la cât de puţine s-au produs, şi la reputaţia impecabilă şi adorată pe care o are acest model, e aproape o certitudine că preţul poate doar urca în sus de aici încolo, mai rapid decât orice inflaţie galopantă. Aşa că investiţia într-o asemenea bijuterie italiană e mai profitabilă decât banii duşi la bancă sau puşi într-un imobil, sau într-o operă de artă. De fapt, maşina asta în sine e o operă de artă. Artă a designului. Şi indiscutabil artă a ingineriei.
0
14,700
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!