Partea nevăzută a trecerii la maşini electrice, izbucneşte în Chile, într-o problemă majoră pentru minereurile de litiu

Maşinile electrice au devenit aproape o axiomă universală, iar trecerea globală de la maşini cu ardere internă la cele electrice pare soluţia corectă şi ecologică de a opri schimbările climaterice. Şi în timp ce necesitatea unei schimbări reale cu efect pentru planetă şi ecologie există cu adevărat şi nu poate fi contestată de nimeni, trecerea la maşini electrice e însoţită de multe părţi nevăzute, cu efect major pentru ţări întregi şi comunităţi, dar şi pentru ecologia unor zone mari ale planetei.

Aproape toate maşinile noi folosesc baterii tot mai mari, mai performante şi de capacităţi tot mai mare, iar un metal esenţial în bateriile acestor a e litiul. În acest moment, cererea pentru baterii electrice este, practic, mai mare decât capacităţile de producţie la nivel global, cel care deţine capacitatea de a produce baterii fiind cumva fel mai favorizat întreg lanţul.

Pentru a se proteja de riscuri, unii producători aleg să producă ei înşişi bateriile, alţii le cumpără de la companii mari globale, dar un lucru e clar: cererea pentru maşini electrice a crescut extraordinar de mult în ultimii ani, mai ales în 2021, iar asta dictează o luptă tot mai acerbă pentru resursa principală: litiul. Da, din nefericire, e vorba de un metal extras tot din pământ, cu rezerve finite pe planetă.

În prezent, cel mai mare producător de litiu, ca ţară, e Australia, iar Chile e pe locul 2 în lume. După nivelul rezervelor cunoscute, însă, Chile parte a fi ţara cu cele mai mari zăcăminte, estimându-se că suprafeţe mari ale deşertului Atacama conţin rezerve de litiu. Problema e că extracţia intensă a litiului din deşert, ar distruge una din cele mai neatinse zone ale planetei, dereglând echilibrul natural în zona de deşert. Mai mult ca atât, extracţia litiului presupune un proces de hidratare şi apoi evaporare, iar asta consumă resurse imense de apă, într-o zonă de deşert, fapt care seacă rezervele şi aşa puţine de apă din regiune, lăsând populaţiile indigene locale în lipsuri şi mai mari de apă. Iar aducerea apei în deşert înseamnă alt consum de energie, cu emisii uriaşe de CO2, aici şi generându-se o parte din acea amprentă de mediu de la producţia bateriilor, despre care vorbim adesea.

Foto: Zonă de extracţie a litiului din Chile

Pe lângă toate îngrijorările climatice, însă, de curând în Chile a izbucnit un scandal major cu implicaţii internaţionale. Preşedintele Sebastian Pinera este pe cale să-şi părăsească oficiul, mai având mai puţin de 2 luni de mandat, existând deja şi un alt preşedinte ales, care ar urma să preia puterea ulterior. Şi la final de mandat, Pinera a decis să semneze un contract neaşteptat, prin care acorda dreptul de extracţie a 400,000 tone de litiu către două companii mari — una locală, numită SQM sau Societate de Minerit şi Chimicale din Chile, şi alta chineză, BYD Chile, care e o sucursală e renumitului producător BYD din China. Opinia publică din Chile a calificat acest contract drept dubios, suspicios de corupţie, totul fiind agravat de graba de ultim moment a preşedintelui de a-l semna.

Mai mult deputaţi şi activişti din Chile au încercat să blocheze acest contract, declarându-l fraudulos pentru ţara sud-americană. Aceştia au prezentat dovezile Agenţiei Internaţionale Energetice, care arată că doar în următorii ani cererea pentru litiu va creşte cu 40% la nivel global, iar Chile, având o resursă atât de preţioasă, e pe cale o să o dea în mâinile unor companii private străine, fără un beneficiu sesizabil pentru ţara în sine. A existat şi un prim proces de judecată în încercarea de a anula întregul proces, care s-a soldat cu eşec pentru această cauză. Însă vineri, 14 ianuarie, o curte ierarhic superioară a suspendat cele două contracte, însă suspendarea are lor pe perioada analizei de fond a cauzei, nefiind una finală. Prin urmare, acum va urma o luptă în judecată pentru o finalitate a acestei situaţii, iar în paralel, cei care se opun acestui contract spun că Chile ar trebui să creeze o corporaţie naţională, deţinută de stat şi implicit de public, care ar opera aceste extrageri de litiu şi le-ar vinde, iar profitul obţinut ar fi folosit în interesul public, aducându-se aici exemplul Norvegiei, care a făcut un o structură similară, cu un fond de investiţi suveran, atunci când a descoperit rezerve uriaşe de petrol. Şi pentru că Norvegia a gestionat corect acest proces, azi acel fond, aparţinând ţării, are atât de mulţi bani şi atât de multe investiţii efectuale la nivel global din acei bani, încât teoretic, fiecare cetăţean al Norvegiei e milionar în euro, doar fiind cetăţean, şi indirect coacţionar, la acel fond de investiţii suveran. Iar această structură a fost crucială pentru dezvoltarea Norvegiei din ultimii zeci de ani şi ridicarea nivelului de viaţă până şi în cele mai îndepărtate regiuni ale ţării.