Şeful Rolls-Royce face o declaraţie controversată, spunând că decesele cauzate de Covid-19 ar fi ajutat la creşterea vânzărilor mărcii

14 Ianuarie 2022, 10:58
Redacţia PiataAuto.md
Rolls-Royce a încheiat anul 2021 cu un record istoric de vânzări, totalizând 5,586 de automobile livrate, în creştere cu 49% faţă de anul anterior, 2020. În contextul acestui succes, cei de la Financial Times i-au luat un interviu CEO-ului mărcii britanice, Torsten Müller-Otvos, care a comentat acest succes aparent paradoxal în vremuri încă pandemice şi a scăpat o declaraţie a născut controverse uriaşe.
Declaraţia a pornit cu o analiză din partea şefului Rolls-Royce, în care acesta era întrebat cum explică acest salt uriaş de vânzări în vremuri atât de incerte. Şeful mărcii de lux a spus că „foarte mulţi oameni din lumea întreagă au văzut oameni apropiaţi, din comunităţile lor, decedând de Covid, iar asta i-a făcut pe mulţi să realizeze că viaţa poate fi foarte scurtă, şi ar fi mai bine să savurezi viaţa acum, decât să amâni savurarea ei pentru mai târziu. Aceasta a ajutat masiv la vânzările bune ale mărcii”. Anume partea a doua a declaraţiei, în care şeful Rolls-Royce pare să pună decesele de Covid drept un factor pozitiv al unui fenomen de creştere financiară a şi stârnit controversele uriaşe, mai ales că exemplarele Rolls-Royce sunt vândute unul public elitist din întreaga lume, cu acces mult mai bun la servicii medicale de cea mai bună calitate, în raport cu publicul general.
Acum şeful Rolls-Royce va avea de dat explicaţii şi scuze publice, or, mai ales în SUA, care se confruntă în aceste zile cu peste 1 milion de cazuri noi pe zi, declaraţiile şefului mărcii britanice au stârnit un val imens de critici. În acelaşi timp, cea mai mare parte a creşterii de vânzări din 2021 a venit tot din SUA, dar Rolls-Royce a înregistrat creşteri masive în toate regiunile lumii, inclusiv în Orientul Mijlociu, Europa, China şi Rusia.
0
1,600
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!