Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Acesta e Sherp N, noua versiune a renumitului vehicul amfibie din Rusia

21 Ianuarie 2022 - 12:17
Redacţia PiataAuto.md
Mai ţii minte vremurile când, în perioada URSS, tot ce era mai bun era trimis întâi la export, şi abia apoi, şi nu în toate cazurile, devenea disponibil şi în ţară? Exact aşa a făcut şi producătorul ruso-ucrainean Sherp, cu modelul Sherp N, care e un soi de versiune actualizată, mai mare, mai puternică şi mai cizelată a micuţului Sherp original.
Sherp a devenit deja un fenomen curios şi interesant, care a cucerit în mod neaşteptat SUA şi Canada. Un vehicul de offroad, de formă aproape cubică, care putea înainta şi pe apă, plutind datorită flotanţei asigurate de roţile sale imense, dar care avea un motor diesel de doar 1.5 litri, a devenit foarte popular la vânzări mai ales în SUA şi Canada, unde mai mulţi youtuberi l-au tot testat încântaţi şi l-au făcut renumit. Respectiv, atunci când a ideea versiunii perfecţionate Sherp N, producătorul l-a lansat doar pentru export, în SUA şi în Canada, nu şi în Rusia sau Ucraina. Şi abia după ce a vândut peste 200 de exemplare şi a satisfăcut cererea iniţială a curioşilor excentrici din America de Nord, l-a anunţat şi pe piaţa locală.
Aşadar, acum vehiculul a crescut în lungime şi înălţime, dar a rămas la fel de lat, ca să poată fi admis pe drumurile publice. Au crescut şi anvelopele în diametru şi volum, pentru a asigura şi mai multă portanţă vehiculului cu dimensiuni mărite. Silueta sa, însă, privită din profil, a rămas aceeaşi. Şi manevrarea vehiculul se face în continuare la fel — nu cu volan, ci cu manivele, după principiul vehiculelor cu şenile.
Mai multe comenzi au fost digitalizate la interior. Iar marea schimbare e că s-a renunţat la micuţul motor diesel de 1.5 litri de origine Kubota în favoarea unui turbodiesel coreean de origine Doosan, de 1.8 litri, însă motorul are doar 3 cilindri şi dezvoltă 55 CP. E un doi de motor industrial, făcut să nu fie foarte puternic, dar să fie durabil în cele mai dificile condiţii de exploatare. Iar în cazul lui Sherp rapoartele de transmisie îl fac capabil să poată asigura înaintarea prin offroad a vehiculului. Şi apoi, Sherp N înaintează pe uscat cu până la 40 km/h, iar pe apă — cu până la 6 km/h. Esenţialul e să poată continua înaintarea. Vehiculul are o cutie de viteze cu 6 rapoarte, care funcţionează practic întotdeauna în regim de demultiplicator de cuplu, datorită rapoartelor finale ale întregului sistem de propulsie.
Vezi mai jos un prim video de cunoaştere a noului Sherp N, care e nou doar pentru Rusia, dar care se vindea deja, aşa cum spuneam, la export. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate dacă ai nevoie.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter