Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Camioane şi vehicule uşoare blocate ore întregi la Dakar, într-un crater de nisip într-o zi dramatică

12 Ianuarie 2022 - 11:16
Ilie Toma
Ziua de ieri a fost dramatică şi chiar tragică pentru mai mulţi piloţi, atât de camioane, cât şi de vehicule uşoare. Mai multe vehicule au rămas prizoniere în interiorul unei depresiuni mari printre dunele de nisip, de forma unui crater, şi n-au putut ieşi de acolo, fiecare încercare a lor soldându-se cu afundarea în nisip. Un camion, cu numărul 552, s-a şi răsturnat în timp ce încerca să se elibereze din mrejele acelui crater.
Situaţia e una care se întâmpla în anii precedenţi destul de des, iar astfel mulţi dintre piloţi ajungeau să înnopteze în deşert, în frig şi pustietate. Ziua de ieri le-a amintit acestor piloţi despre experienţa clasică de la Dakar, or, majoritatea dintre aceştia, plus alţii care au ajuns din inerţie în aceeaşi capcană mai târziu, au apucat noaptea târzie în aceeaşi depresiune, ajutorul venind foarte târziu. Unele vehicule au ajuns către ora 1 noaptea sau chiar 3 noaptea la linia de finiş şi încă există riscul descalificării şi abandonului pentru unele dintre ele.
Aşadar, e clar că relieful de ieri a fost unul foarte provocator, fiind şi extraordinar de divers, având multe porţiuni stâncoase, între canioane, cu pietre ascuţite unde mulţi participanţi şi-au tăiat anvelopele şi au fost nevoiţi să staţioneze pentru a le schimba. Camionul Scania cu numărul 525 s-a defectat în mijlocul traseului, iar reparaţiile se anunţau a fi lungi. Noroc de localnicii cu ceai, care au venit lângă piloţi. Iar la Dakar, reparaţiile primare sunt făcute de echipaj, or, aceştia sunt piloţi care ştiu nu doar să conducă şi eventual să pozeze frumos cu şampaniile deschise pe podium, dar ştiu şi mecanica şi construcţia vehiculelor pe care le conduc. Până la urmă, s-a oprit să-i ajute un coleg de echipă, cu numărul 552, şi un concurent, cu un MAN, cu numărul 547. Da, coechipierul cu numărul 552 e acelaşi care mai târziu a rămas blocat în craterul din deşert şi s-a răsturnat încercând să se elibereze. Ce zi!
Două dintre Kamaz-uri au avut o zi bună ieri, ocupând primele două locuri, iar celelalte două au pierdut doar câteva minute pentru schimbul de anvelope, iar asta a fost suficient pentru a le arunca pe locul 4 şi 7.
Locul 3 a fost ocupat de cehul Martin Macik, cu camionul Iveco numărul 503, care are o evoluţie superbă la această ediţie Dakar. Locul 5 a fost ocupat din nou de un camion Tatra, cu numărul 511, camion care are şi el o performanţă excelentă.
Audi 224 a pornit primul după succesul glorios al zilei anterioare. Dar, la Dakar să mergi primul nu e neapărat un avantaj, întrucât eşti cel care străbate deşertul fără alte urme în faţă, iar navigarea prin acel relief devine mult mai dificilă. La final clasa maşinilor a avut un podium ocupat complet de Toyota în această zi, Audi 224 ajungând abia pe poziţia 4. Totuşi, toate trei Audi au ajuns cu bine la final, în top 10, fără probleme majore.
A fost o zi grea şi pentru clasice, cu mai multe abandonuri şi dificultăţi de înaintare. Bolidul cu numărul 712 şi-a defectat cutia şi ambreiajul după un salt şi a fost nevoit să abandoneze. Iar un Land Rover Defender clasic, cu numărul 772, abia de a ajuns la final, cu un motor gâfâind din ultimele suflări.
Vezi mai jos şi un rezumat video, publicat de organizatori.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter