(VIDEO) Cât de problematic e Mercedes S-Class W222 în exploatare, în viziunea mecanicilor

22 Ianuarie 2022, 10:47
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes-Benz S-Class W222 a ieşit deja din producţie, fiind înlocuit de W223, iar asta înseamnă totodată că generaţia W222 a reuşit să fie exploatată deja ani buni în mâinile proprietarilor săi, iar mecanicii au reuşit să vadă pe propria experienţă cât de problematic e acest model cu adevărat, care sunt cele mai dese întâlnite problem şi cât de adevărate sunt zvonurile contradictorii despre el.
În Moldova, de exemplu, cele mai frecvente zvonuri despre W222 ţin de suspensia pneumatică, despre care se spune că la multe versiuni trebuia reparată cam o dată la 20-30 mi km maxim, pe drumurile ţării noastre. Iar reparaţii la suspensia pneumatică erau foarte costisitoare. Şi, pe lângă asta zvonurile mai vizează alte capitole. Să vedem ce spun mecanicii, însă.

Cea mai problematică versiune, pe care o enumeră mecanicii, e S 300 BlueTec Hybrid, cea care combină motorul diesel OM651 de 2.1 litri şi un electromotor. Motorul diesel în sine are aceleaşi posibile probleme, enumerate într-un alt articol cu video, însă marea problemă vine la partea electrică a acestui sistem hibrid, care e deosebit de proastă la fiabilitate. Bateria litiu-ion a acestui sistem cedează adeseori, tot sistemul electric al maşinii poate fi afectat, sau pur şi simplu sistemul poate da erori frecvente de funcţionare, făcând dorinţa de economie în consum un coşmar. Reparaţiile sunt foarte scumpe.
Mult mai fiabilă e motorizarea diesel clasică S350 cu motor V6 de 3.0 litri şi 258 CP, instalată în primii ani, până la facelift. În momentul facelift-ului, motorul a fost înlocuit cu unul nou, cu 6 cilindri în linie, OM656, care e o prelungire modulară a motorului de 4 cilindri de 1,950 cm cubi. Nu e un motor problematic în esenţă, dar există destul de multe cazuri cu arbori cu came uzaţi, şi probleme conexe din cauza acestora. Iar recent a fost anunţată şi o viitoare campanie de recall pentru acest motor, din cauza riscului de incendiere în anumite circumstanţe rare.

La capitolul motoarelor pe benzină, cel mai durabil e motorul M276, cu 6 cilindri în formă de V, pus pe versiunile S400, S450 şi S560 Plug-in Hybrid până la facelift. Existau versiuni de 3.5 litri aspirate natural, dar mai răspândită e versiunea turbo de 3.0 litri.
Motorul V8 e bun, în esenţă, dar emană multă căldură, şi are risc de supraîncălzire, dacă nu e curăţat periodic sistemul de răcire. Lanţul se schimbă la 200 mii km, iar de fiecare dată trebuie verificată şi adesea schimbată pompa de ulei, care poate pierde din randament şi poate duce la uzură accelerată.

Din 2017, S-Class W222 facelift avea motoare cu 6 cilindri în linie, mild-hibride, pe versiunile S400 şi S500, cu numele M256. În esenţă, motorul e o adaptare a aceleiaşi construcţii de propulsor diesel cu 6 cilindri în linie, cu adaptări de rigoare pentru funcţionarea pe benzină. Toate componentele sunt electrificate, însă, până şi compresorul aerul condiţionat. Pe cât de electrificat şi complex pare, pe atât de fiabil s-a dovedit a fi acest motor, cazurile cu defecte majore fiind provocare doar în situaţii de chip-tuning neprofesionist.
În fine, motorizările de top, precum S560 şi S63 AMG aveau un motor nou V8 biturbo de 4.0 litri. Din nou un motor bun, în esenţă, dar cu necesitatea de a avea grijă la sistemul de răcire. Şi, pe lângă asta, ipostazele de top absolut, mult mai rare, au avut şi un motor V12, care venea de pe generaţia anterioară, cu 3 valve per cilindru.

Cutiile de viteze au fost 7G-Tronic până la facelift şi 9G-Tronic după facelift. Probleme critice aceste cutii nu au, fiind destul de fiabile. Mecanicii recomandă, însă, să se schimbe uleiul în cutie cam o dată la 50 mii km, nu la 80 mii cum e recomandarea oficială.
La suspensie probleme s-au remarcat la versiunile cu tracţiune integrală, pentru că traseul de transmitere a tracţiunii către roata stângă faţă trece prin baia de ulei a motorului, iar asta dă complicaţi suplimentare şi riscuri de scurgere din acel semiax. Suspensia pneumatică, însă, ar fi fiabilă, de fapt, contrazicându-se zvonurile din popor. O valvă de ajustare a rigidităţii, însă, poate da probleme la suspensie. Compresorul suspensiei pneumatice, are un filtru despre care puţini ştiu, şi care trebuie schimbat o dată la 20 mii km. Posibil că de aici şi vin legendele.

În general, însă, cu excepţia celor menţionate mai sus, fiabilitatea lui S-Class W222 nu e una rea, iar cu deserviri regulate poate merge multe sute de mii de kilometri, în viziunea mecanicilor. Vezi toate impresiile în video-ul de mai jos, unde poţi include şi subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită.
0
11,452
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!