(VIDEO) Cea mai dramatică zi la Dakar, cu toţi bolizii Audi defectaţi, maşini răsturnate şi probleme pentru Kamaz şi Tatra

6 Ianuarie 2022, 12:23
Ilie Toma
Ziua de ieri de la Dakar a fost cea mai dramatică şi mai provocatoare, generând probleme uriaşe chiar şi pentru echipele care au dominat şi au obţinut victorii în etapele din zilele anterioare. Au fost maşini răsturnate, sfâşiate de săriturile pe dunele imense, ba chiar şi incendii. Dakarul şi-a arătat ieri cea mai nemiloasă parte a sa, dar şi cea mai frumoasă.
Traseul de ieri a fost cel mai lung din toate etapele, având 465 km pe trasee de deşert şi încă peste 200 pe drumuri directe de conexiune, ceea ce a dus distanţa totală care trebuia parcursă într-o singură zi la peste 700 km! Iar după ploile din zilele anterioare, nisipurile din deşert aveau să fie mai provocatoare decât de obicei. Mai mult ca atât, traseul a intrat mult mai mult în interiorul deşertului, ajungând prin zone cu dune imense, de mulţi metri înălţime, peste care bolizii au trebuit să facă salturi imense.
Chiar şi la dunele mai mici, însă, unele maşini au avut mari probleme, dezechilibrându-se. Maşina echipei Auto GCK Motorsport, de exemplu, a aterizat cu partea frontală în nisip la o săritură şi s-a răsturnat în rezultat. S-a răsturnat în mod similar şi o Toyota a echipei Gazoo Racing Baltics, condusă de lituanianul Benediktas Vanagas. Şi o altă Toyota a echipei de uzină Gazoo Racing , cu numărul 225, a avut defecţiuni tehnice, pierzând timp şi ajungând tocmai pe locul 73 printre maşini, de şi la un moment dat era lider.
Cea mai ruşinoasă dramă la maşini, însă, a suferit-o Audi ieri, cu cei 3 bolizi electrici ai săi, sau electrificaţi, cum ar fi corect să le spunem, pentru că propulsia e electrică, dar energia pentru propulsie e asigurată de motoare cu ardere internă. Deşi în ziua anterioară unul din bolizi a avut o glorie istorică de a învinge o etapă la Dakar pentru prima dată în 1985 încoace, ieri toţi 3 bolizi au avut defecte tehnice, şi toţi 3 la suspensie! Deci devine evident că inginerii Audi au calculat greşit forţele de la Dakar, raportate la greutatea unui bolid electric. Audi-ul lui Carlos Sainz a avut o problemă cu una din semiaxe spre sfârşitul traseului de ieri, care s-a detaşat de o roată după o săritură. După o estimare a situaţiei, Carlos a înaintat şi a ajuns pe locul 3, în cazul lui situaţia fiind mai puţin dramatică. Un alt coleg de-al său, însă, a avut amortizorul şi locul de fixare a lui rupte şi a înaintat aşa aproape întreg traseul, pierzând enorm de mult timp. Cel de-al treilea bolid Audi a avut cea mai dramatică situaţie, tot el fiind şi bolidul căruia i s-a rupt roata în prima zi. Acum aceeaşi roată stângă spate a avut amortizorul şi arcul rupt, iar arcul a pătruns adânc, rupând un radiator şi având lichidul de răcire scurs. În rezultat, maşina a trebuit să aştepte camionul cu piese de schimb pentru a se repara în deşert şi le-a luat 15 ore să ajungă noaptea târziu la final.
De asemenea, unul din camioanele Tatra a suferit o defecţiune majoră la baia de ulei, din cauza unei pietre care a perforat-o, iar uleiul fierbinte care a ţâşnit a provocat un incendiu. Din fericire, echipa avea trei extinctoare şi focul a fost stins, iar după lungi reparaţii camionul a reuşit să ajungă la final.
Kamaz a dominat ieri cu doar 3 camioane, cel de-al 4-lea suferind o problemă majoră la cutia de viteze automată. Această sărea în poziţie neutră, după care accepta cuplarea din nou, iar în timpul înaintării de mai departe periodic începea a schimba haotic treptele, limitând foarte mult viteza. Tot din cauza acestor limitări, camionul s-a împotmolit la doar 40 km de la final. Din fericire, însă, echipa 129 cu un camion Tatra s-a oprit şi i-a tractat, ajutându-i astfel pe cei din Kamaz să finalizeze etapa. A fost un gest de sacrificare a timpului propriu din partea pilotului Tatra, într-un spirit de camarad cum azi rar mai există. Camionul problematic Kamaz a ajuns astfel tocmai pe locul 18 între camioane ieri, coborând pe poziţia 7 şi în clasamentul general al raliului, în categoria camioane.
Foto: Camionul Kamaz problematic de ieri de la Dakar

La categoria clasicelor traseul a fost mai lejer şi provocările mai puţin extreme, în comparaţie cu ceilalţi, dar tot n-au fost uşoare, astfel încât echipa 749 cu un Mercedes ML de primă generaţie, transformat în pick-up, a fost nevoită să abandoneze.
Vezi mai jos şi rezumatul video, publicat de organizatorii de la Dakar.
0
2,986
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!