(VIDEO) Dakar 2022 s-a încheiat: cine a învins şi ce performanţe au avut echipele din România şi regiune

15 Ianuarie 2022, 10:21
Ilie Toma
Ieri a avut loc ultima etapă de la raliul Dakar 2022, iar asta înseamnă că ediţia din acest an a celei mai dificile competiţii de motorsport din lume a ajuns la final, cu câştigători desemnaţi şi rezultate calculate. Dakarul a fost glorios pentru unii, dar neiertători şi dramatic pentru alţii. Însă până şi învingătorii au obţinut victoria cu eforturi eroice, de anduranţă a maşinilor şi dârzenie a spiritului uman, or, asta e însăşi esenţa a ceea ce înseamnă Dakar.
Ziua de ieri a însemnat o etapă mai scurtă, de sprint, care măsura 164 km. Fiind mai puţin provocatoare, s-a trecut fără incidente majore, însă lista de abandonuri a fost completată cu foarte multe echipe care refuzau să recunoască înfrângerea şi ieşirea din cursă în zilele anterioare. Aşadar, cine a învins la Dakar 2022 şi care au fost rezultatele echipajelor ce au în componenţă piloţi din România şi Ucraina?
Ei bine, la categoria maşinilor învingător a ieşit echipajul condus de Nasser Al-Attiyah la volanul Toyotei sale Hilux, deci se poate spune la fel de bine că Toyota a ieşit învingătoare la Dakar în categoria maşinilor. Pe locul 2 s-a clasat francezl Sebastien Loeb, iar pe locul 3 — pilotul din Arabia Saudită Yazeed Rahji, tot cu o Toyota. Deci, marca niponă are două locuri pe podium la Dakar 2022, iar pentru cei din Arabia Saudită e o premieră să aibă pe podium şi un pilot de-al lor.
Foto: Toyota pilotului saudit Yazeed Rahji

Audi a reuşit performanţa de a avea unul din bolizii săi electrici în top 10, mai exact pe locul 9, fiind vorba de bolidul cu numărul 224. Maşina cu numărul 202, condusă de Carlos Sainz, s-a clasat pe locul 12, iar cea cu numărul 200, care a avut şi cele mai multe probleme tehnice la această ediţie, a ajuns pe locul 59 în clasamentul final.
Foto: Bolidul Audi cu cel mai bun rezultat la Dakar 2022

Apropo, cu exact o poziţie mai sus, pe locul 58, s-a clasat echipajul din România, al echipei Iacob Buhai, iar colegii şi prietenii lor de la Transilvania Rally RIA Team — echipaj format din Mihai Ban şi rapperul Cheloo — au ajuns pe o poziţie şi mai bună, 54. În cazul acestor două echipe, care se află pentru prima dată la Dakar, misiunea esenţială era să ajungă cu bine la final, cunoscând Dakarul. Iar această misiune a fost îndeplinită cu brio.
Foto: Hummer-ul echipajului românesc Transilvania Rally RIA Team

La clasa motocicletelor, învingător a ieşit britanicul Sam Sunderland, de la echipa Gasgas, cu numărul 3. El a fost urmat de chilianul Pablo Quintanilla de la Monster Energy Honda şi Matthias Walkner de la Red Bull KTM Factory Racing.
Românul Emanuel Gyenes a ajuns pe locul 40 în clasamentul general la motociclete, tot el, însă, a reuşit să se claseze pe locul 5 în clasa Original by Motul, clasă pe care românul o ţintea direct. Un rezultat foarte bun, deci.
Foto: Românul Emanuel Gyenes la Dakar 2022

La categoria quad a fost probabil cea mai mare rată de abandonuri pe parcursul cursei, 13 bolizi nereuşind să finalizeze cursa, doar 7 ajungând la final! Deci, peste jumătate din concurenţi pur şi simplu n-au putut ajunge la final. A învins francezul Alexandre Giroud al echipei Yamaha, o victorie simbolică pentru el, pe care i-a dedicat-o tatălui său, care a fost cândva primul francez ce a obţinut o victorie la Dakar la această categorie şi a trecut în nefiinţă de curând.
Seth Quintero de la vehicule uşoare a reuşit să marcheze şi cea de-a doua etapă învinsă la Dakar, reuşind să-şi depăşească astfel propriul record până la o valoare absolută.

La categoria camioanelor, a fost o dominaţie absolut a celor de la Kamaz. Toate primele 4 locuri au fost ocupate de echipa din Rusia, iar o asemenea dominaţie a podiumului n-a existat de mai bine de 10 ani încoace. Pentru echipa Kamaz e cea de-a 19-a victorie la Dakar din istorie. Pe locul 1 s-a situat echipajul 500, condus de campionul de anul trecut, Dmitrii Sotnikov, urmat de colegul său, Eduard Nikolaev, cel care în ziua anterioară şi-a sacrificat propria şansă de a ieşi învingător doar pentru a-l ajuta pe coechipierul său.
Kamazul cu numărul 500, învingător la Dakar 2022

E interesant şi faptul că în clasamentul general la camioane, locurile 4-10 sunt ocupate de mai multe echipe, dar toate cu camioane Iveco! De fapt, şi pe locul 11 e tot un Iveco, iar prima Tatra a ajuns pe locul 12. Echipa de uzină Tatra, cea cu numărul 511, a ajuns pe o poziţie mult mai joasă, pentru că a avut de suferit la clasamentul general din cauza zilelor nefaste, deşi a avut şi zile când performanţa camionului şi a echipajului era una dominantă. Aici, din păcate, un singur echipaj n-a putut acoperi toate situaţiile dificile care pot apărea la Dakar, tocmai de asta echipe precum Kamaz vin la Dakar cu 4 camioane şi echipaje.
Foto: Camionul Iveco, clasat pe locul 5 la Dakar 2022

Echipajul R-Team, cu camionul 547, în care copilot era românul Dragoş Răzvan Buran, nimerit în lista abandonurilor anunţate ieri, la etapa finală.

La maşinile clasice rata de abandon a fost relativ mică, la final ajungând aproape 130 de maşini. Primul în clasamentul general a ajuns o Totota Land Cruiser 80, cu numărul 798, cu un echipaj francez. Offroader-ul japonez a fost urmat de un Mercedes ML modificat, de primă generaţie, tot cu un echipaj din Franţa. Locul 3 a fost ocupat de un echipaj din Spania, cu un Mercedes G-Class, cu numărul 742.
Foto: Toyota Land Cruiser 80, învingătoare la Dakar Classic 2022

Echipajul din Ucraina, de la bordul unui camion Renault clasic, a finalizat cursa cu bine, clasându-se pe locul 77 în categoria clasicelor. Echipajul în care copilot e Constanţa Ilie din România, cu un Land Cruiser, a ajuns pe locul 122.
Foto: Camionul clasic Renault al echipei din Ucraina de la Dakar Classic 2022

La categoria clasicelor mai există câteva subiecte şi echipaje care merită o atenţie specială, iar despre ele vom publica în acest week-end. Până atunci, te invităm să vezi şi rezumatul video de mai jos, publicat de organizatorii Dakar.
0
4,400
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!