(VIDEO) Descoperire tristă a unei curţi cu maşini superbe în Marea Britanie, lăsate de proprietarul său să ajungă într-o stare lamentabilă

19 Ianuarie 2022, 13:57
Redacţia PiataAuto.md
De obicei, descoperirile unor maşini care au stat mult timp nemişcate şi au fost acoperite de praf, crengi şi ruine, au în ele o speranţă la reînvierea acelor vehicule, în mâinile potrivite. Însă descoperirea asta, făcută în Cardiff, Marea Britanie, e tristă şi din perspectiva stării în care au ajuns nişte maşini superbe, dar din prisma faptului că proprietarul lor trăieşte, e în viaţă şi e în plină putere, încă, dar totuşi a admis degradarea curţii sale cu bijuterii până la o asemenea stare de lucruri.
În curte sunt multe maşini cu totul speciale, cu istorie, în motorizări importante şi cu conotaţie. Dar marea majoritate dintre ele au fost lăsate să zacă pur şi simplu, ajungând a fi acoperite de vegetaţie, apoi măcinate de rugină, apoi câteva din ele au fost şi vandalizate, undele chiar fiind incendiate.
Printre maşini se regăsesc exemplare BMW, Mercedes, Mazda, Fiat. Un Porsche 912 clasic pare cea mai valoroasă piesă de colecţie şi a fost atât de mult acoperit de crengi, încât a fost nevoie de ferăstrău pentru a tăia vegetaţia de deasupra sa şi a-l putea scoate la lumina zilei. Din păcate şi starea acestuia e departe de a fi bună, iar o restaurare a sa probabil ar fi posibilă, însă ar însemna ani de muncă titanică.
Şi poate cea mai sfâşietoare parte din toată ecuaţia este că proprietarul acestor maşini e un mare pasionat, cu multă pricepere la ele şi aparent e imposibil de înţeles cum a putut un asemenea om să admită degradarea până la o asemenea stare a maşinilor pe care le-a colecţionat şi le-a adorat. Iar răspunsul e unul la fel de trist. Mulţi ani în urmă, i-a decedat soţia, iar asta, fără să-şi dea seama, l-a afectat atât de mult, încât l-a debusolat complet în viaţa sa de mai departe, ajungând aşa cum îl vedem azi. Din păcate, se întâmplă şi asemenea lucruri în viaţă, uneori.
Vezi mai jos toate aceste maşini superbe, descoperite cu mâhnire, despre care vorbeşte atât prezentatorului din video, cât şi însăşi proprietarul acestor bijuterii aflate în mrejele ruginii şi pierzaniei.
0
2,474
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!