(VIDEO) O echipă din Ucraina, cu un camion clasic Renault, participă la raliul Dakar din acest an

2 Ianuarie 2022, 11:21
Redacţia PiataAuto.md
Raliul Dakar a început cu un prolog chiar în ziua de 1 ianuarie, aşa cum vă anunţam în articolul de ieri. Segmentul scurt de ieri nu a fost parte din competiţia propriu-zisă, ci a contat pentru testarea vehiculelor şi poziţia obţinută la startul oficial de azi al cursei. Astăzi vrem să ne concentrăm, însă, pe singura echipă a vecinilor noştri din Ucraina, care participă acum la Dakar.
Echipa aparţine Clubului Auto al regiunii Kiev, deci e pornită în primul rând din entuziasmului unor oameni care reprezintă un număr mare de automobilişti din capitala Kiev. Cei din clubul kievean an experienţa de a fi participat la mai multe raliuri în diverse puncte de pe glob din ultimii ani, iar acum, odată cu deschiderea Dakarului către vehicule clasice, au decis să-şi încerce norocul şi în cel mai dur raliu al planetei, folosind un camion clasic Renault Kerax D-50 4x4.
Trei ucraineni fac parte din echipa care se va afla la bordul camionului — Sergii Malik, Liubomir Shumakov şi Sergii Martovenko. Având un camion clasic, ei nu vor concura în clasamentul general, alături de camioane gen Kamaz sau Tatra, ci în categoria clasicelor, care e în acest an foarte populară, deşi e abia la al doilea an de existenţă în Dakar. În această categorie participă 128 de autoturisme clasice, plus 20 de camioane clasice, printre care şi acest Renault din Ucraina.
Etapa de ieri, de prolog, a fost parcursă cu succes de echipa din Ucraina, camionul lor ajungând la final fără probleme tehnice, pe locul 13 din 20 de camioane şi 110 din 148 de vehicule clasice. Concurenţii săi direcţi din această categorie mai sunt un Renault identic, un DAF 3300, un MAN L90, dar şi un Unimog clasic.
În clasamentul general, camioanele Kamaz au dominat total etapa de ieri, toate 4 exemplare Kamaz prezente în raliu ocupând primele 4 poziţii. Vezi mai jos un video publicat de către cei de la raliul Dakar, care relatează mai detailat cum a fost ziua de ieri pentru toate categoriile de vehicule. Iar vecinilor din Ucraina, le urăm succes, mai ales că sunt o echipă de entuziaşti, cu un vis mare!
0
1,823
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!