(VIDEO) Un camion de pompieri din Rusia a ajuns într-un stâlp, salvând viaţa unor şoferi neatenţi şi tot pompierul a fost pedepsit

17 Ianuarie 2022, 15:12
Redacţia PiataAuto.md
Un caz grav şi totodată bizar s-a produs în Rusia cu implicarea unui camion Ural de pompieri, în care totul pare de neînţeles — de la modul cum s-a produs accidentul şi cum au reacţionat cei care l-au provocat, până la ancheta de serviciu desfăşurată după accident şi finalitatea acesteia cu pedepsirea şoferului din maşina de pompieri.
Istoria acestui caz începe acum mai bine de un an, în oraşul Omsk din Rusia. Un echipaj de pompieri a fost chemat să intervină, ca de obicei, la o situaţie de incendiu. Pompierii au urcat în camionul lor Ural, pe care-l aveau în dotare. Aceştia au pornit girofarul cu semnale luminoase şi sonore şi au plecat la adresa solicitată. Condiţiile meteo erau de iarnă, cu zăpadă umedă şi un mic de gheţuş pe străzi. La prima intersecţie, un şofer neatent a trecut la culoarea sa verde fără a ceda trecerea pompierilor, dar aceştia au oprit şi s-au asigurat. La a doua intersecţie, însă, maşina de pompieri avea culoarea verde, dar două automobile au virat în faţa ei la stânga — o manevră care ar fi fost neregulamentară şi dacă Uralul era un simplu camion, nu neapărat cu girofar. Dar, în contextul unui camion de pompieri, cu girofarul inclus, toată situaţia e şi mai absurdă. Şoferul din Ural avea opţiunea de a lovi din plin maşinile din faţa sa cu şoferi neatenţi, dar a ales să ia brusc volanul spre dreapta şi să evite impactul, salvându-le viaţa, practic, pentru că un impact cu un camion greu putea fi nemilos.
Uralul a lovit stâlpul de pe lateral şi a fost uşor avariat. Cei doi şoferi cu automobilele, însă, nici n-au oprit să vadă dacă pompierii care tocmai le-au salvat viaţa sunt în regulă. Au fugit pur şi simplu, deşi efectiv au provocat un accident.
Pompierii au scăpat nevătămaţi, din fericire, însă, camionul a trebuit să treacă prin reparaţii lungi. După accident, a fost pornită o anchetă de serviciu, care a durat mult şi abia acum ceva mai mult de o lună, colegii lor pompieri din Rusia au aflat şi care a fost finalitatea acelei anchete interne. Şoferul camionul de pompieri a fost pedepsit disciplinar de către superiorii săi şi i s-a sistat dreptul de a conduce camioanele de pompieri, fiind trimis să mai dea o dată examenul de calificare, o pedeapsă care a fost considerată umilitoare şi nedreaptă de către colegii săi pompieri din toată Rusia, care s-au revoltat pe reţele sociale. Aşadar, nefiind vinovat în accident, şi salvând vieţi, acest profesionist a nu a primit nici măcar un mulţumesc de la oamenii pe care i-a salvat şi care au fugit, iar pe deasupra şi şefii săi l-au pedepsit, punându-l să meargă pentru a mai demonstra o dată că e competent în conduce un camion de pompieri.
Vezi mai jos momentul accidentului, filmat de camera de bord a camionului de pompieri, dar şi camionul după reparaţie.
0
2,902
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!