(VIDEO) Un youtuber din SUA, fost olimpic, şi-ar fi înscenat prăbuşirea cu propriul avion, iar acum e investigat de autorităţi
21 Ianuarie 2022, 15:26 Redacţia PiataAuto.md
Se pare că un youtuber din SUA a atins o nouă culme a imaginaţiei în ceea ce ar putea unii face de dragul atenţiei şi vizualizărilor. Iar toată fapta e cu atât mai de neînţeles, cu cât acesta e fost sportiv profesionist şi olimpic în selecţionata SUA la snowboard. Acum, sportivul e investigat de Administraţia Federală a Aviaţiei sub suspiciunea de a-şi fi înscenat prăbuşirea cu propriul avion de dragul vizualizărilor.
La sfârşitul lunii decembrie, youtuber-ul Trevor Jacob a publicat un video, numit M-am prăbuşit cu avionul. În video, acesta pilotează un avion de model Taylorcraft BL-65 din 1940, şi declară că merge să împrăştie cenuşa fostului său amic, care-i era cândva cel mai bun prieten. Video-ul are şi plasament publicitar de produs în el, deci, în pofida evenimentelor triste din video, inclusiv prăbuşirea, Trevor n-a ezitat să includă şi plasamente.
Tot ce a urmat mai departe, însă, a dat naştere la o mulţime de suspiciuni, or, în mod curios pilotul youtuber urcase cu paraşuta deja îmbrăcată şi cu un costumul de skydiving, iar avionul era înţesat de camere video, care să prindă bine toată acţiunea ce avea să urmeze. La un moment dat, motorul avionului pare să oprească. Pilotul face nişte acţiuni neînţelese, după care decide să sară, având, cum spuneam, paraşuta deja instalată. Trevor aterizează cu paraşuta, avionul de prăbuşeşte, după care Trevor merge spre jos spre avion, iar după câteva ore găseşte ajutor de la nişte fermieri şi pleacă de acolo.
Toate astea au făcut publicul să fie suspicios despre adevăratele intenţii ale youtuber-ului şi despre veridicitatea accidentului aviatic, foarte mulţi acuzându-l că a orchestrat o înscenare penibilă, folosind şi memoria prietenul decedat în toată ecuaţia. Şi poate Trevor ar fi scăpat poate doar cu acuzele publice şi cu milionul de vizualizări adunate, dar un accident aviatic, totuşi, trebuie obligatoriu investigat. Şi Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA a deschis o asemenea anchetă. Iniţial, accidentul era cercetat ca unul obişnuit, investigându-se cauzele tehnice, însă acum pilotul este cercetat sub aspect de provocare şi înscenare a acestui accident aviatic, iar asta e deja un delict federal, care se poate lăsa cu pedepse dure. Totuşi, ancheta mai durează şi încă nu a fost emis un verdict final.
Vezi mai jos acest video al prăbuşirii, ca să-ţi poţi face concluziile pe cât de fondate sunt suspiciunile pentru care youtuber-ul din SUA este acum anchetat.