(VIDEO) Comparaţie de consum între Toyota Tundra cu V6 twin turbo şi Ram cu V8 aspirat natural în SUA

28 Februarie 2022, 19:39
Redacţia PiataAuto.md
Toyota are o nouă generaţie a pick-up-ului Tundra în SUA, un model foarte popular, într-un segment foarte important. Dar noua generaţie a debutat doar cu un motor V6 twin turbo, fără a avea un V8, cum se practica anterior. Practic, noul V6 twin turbo de 3.5 litri e acelaşi de pe Land Cruiser 300. Avantajul noului motor ar fi eficienţa mai mare şi putere crescută datorită turboaspirării.
Dar de multe ori motoarele mai mari, dar aspirate natural, ajung să fie aproape la fel de eficiente în viaţa reală. Aşa că un canal de YouTube din SUA a pus noua Toyota Tundra cu motor V6 twin turbo într-o comparaţie directă cu un pick-up Ram, cu motor V8 Hemi de 5.7 litri.
Iar comparaţia a avut şi o remorcă grea în ecuaţie. S-au parcurs 49 mile într-o direcţie şi 49 mile în alta, echivalentul a aproape 79 km. Într-o direcţie Toyota a fost cea care a tractat remorca, iar în direcţie inversă — Ram. Şi au fost afişate rezultatele de consum cu şi fără remorcă.
Aşadar, la partea fără remorcă, Toyota a indicat un consum de 17.7 mpg sau 13.3 litri/100 km, în timp ce Ram a avut un consum de 17.4 mpg, sau 13.5 litri/100 km. O diferenţă mică, deci, dar discrepanţa a fost mai mare la indicatorii cu remorcă încărcată. Toyota a consumat 8.8 mpg sau 26.7 litri/100 km, în timp ce Ram-ul cu motor V8 Hemi a consumat 7.5 mpg, sau 31.3 litri/100 km! Da, atât de mult consumă aceste pick-up-uri mari, când tractează o remorcă aproape de limita admisă!
Vezi mai jos întreaga comparaţie de consum dintre cele două pick-up-uri cu motor V6 twin turbo şi V8 aspirat natural.
0
12,810
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!