(VIDEO) Cum sună şi cum arată prima motocicletă electrică Triumph, tot mai aproape de startul producţiei
10 Februarie 2022, 14:03 Ilie Toma
Mobilitatea electrică se instalează tot mai mult şi în segmentul motocicletelor, dar printre producătorii legendari, de demult, există încă mulţi sceptici, care nu se prea grăbesc să lanseze modele electrice. Harley Davidson, de exemplu, are deja în vânzare un asemenea model, în timp ce Triumph Motorcycles, unul din cei mai apreciaţi producători britanici, a fost multă vreme printre cei sceptici. Dar şi acest lucru s-a schimbat deja, iar cei de la Triumph au arătat lumii prima lor motocicletă electrică.
Primele anunţuri despre testarea ideii de electromobilitate la Triumph au venit încă prin 2019, dar totul părea prea ipotetic, iar cei de la Triumph nu se grăbeau cu un model de serie. Ultimele evoluţii, însă, când mai mulţi producători tradiţionali au lansat modelele electrice sau au anunţat termenul exact pentru startul producţiei, iar alţii noi, precum Zero Motorcycles din SUA, câştigă tot mai mult teren, i-au făcut şi pe cei de la Triumph să înţeleagă că trebuie să avanseze în drumul spre electromobilitate. Aşa că inginerii şi designerii s-au pus pe treabă, şi acum producătorul a putut prezenta acest concept pre-producţie pe viu, numit Triumph TE-1. Iar datele tehnice sunt cât se poate de interesante.
În primul rând, Triumph-ul electric va fi mai puternic decât concurenţii săi, anunţând un motor de 107 CP în regim normal, capabil, însă, să livreze 174 CP în reprize scurte. Dacă cifrele vor fi păstrate aşa în producţie, atunci acest Triumph are toate şansele să devină o paralelă a lui Tesla Model S Plaid în lumea motocicletelor.
Totuşi, cei de la Triumph nu au anunţat multe alte date tehnice importante deocamdată, cum ar fi greutatea motocicletei, capacitatea bateriei sau performanţele dinamice. Fiind încă un prototip, lucrurile vor deveni clare mai aproape de etapa unei versiuni de producţie, etapă care ar mai putea dura până spre anul viitor. Totuşi, putem observa o tendinţă a unei construcţii uşoare în ingineria acestui prototip, iar cei de la Triumph menţionează că setul de baterii a fost conceput încât să asigure un centru de greutate coborât al motocicletei.
Ce înseamnă, de fapt, această prezentare de prototip cu informaţii limitate de la Triumph? În primul rând că va exista în viitorul apropiat o motocicletă electrică de serie, cu design aproape identic, iar ingineria sa pare foarte ambiţioasă, deşi mai e de muncă la desăvârşirea micilor detalii, precum autonomia versus greutate. Printre rânduri mai putem vedea că nici măcar acum, cu decizia luată, cei de la Triumph nu par foarte încântaţi de trecerea la propulsie electrică pe motocicletele lor, tocmai de asta marea parte a ingineriei a fost făcută, de fapt, de entităţi subcontractate, precum Williams Advanced Engineering sau Integral Powertrain. Iar aici, inevitabil, apare o mare întrebare pentru pasionaţii de motociclete — ar trebui oare toţi producătorii moto să creeze şi motociclete electrice, dacă unii dintre ei nu cred în ele? Sau ar trebui să existe şi dintre cei care vor să rămână doar la motoarele tradiţionale, cu ardere internă? Iar dacă rămân în afara trendului electromobilităţii, oare nu riscă ei să rămână în afara istoriei? Ne-ar fi interesant să aflăm ce cred pasionaţii de motociclete!
Vezi mai jos şi un scurt video, în care motocicleta electrică a celor de la Triumph poate fi şi auzită în timp ce prinde turaţii.