(VIDEO) Skoda 1100 OHC Coupe, Mercedesul SL al Cehoslovaciei, a fost restaurată chiar de producător, fiind reconstruită din două maşini

8 Februarie 2022, 14:40
Ilie Toma
Uneori în lume se întâmplă ca un automobil să fie restaurat cu eforturi imense chiar de producătorul care l-a asamblat cândva, fapt care denotă în cele mai multe cazuri cât de special este cu adevărat acel exemplar. Cehii de la Skoda anunţă acum tocmai o asemenea restaurare, după eforturi incredibile de a reasambla, practic, maşina din altele două defuncte.
Da, Skoda a avut în istoria sa o asemenea maşină care seamănă mult cu renumitul Mercedes-Benz 300 SL al anilor 50. Şi această maşină, cu emblema Skoda, a fost construită tot în anii 50, mai exact în 1957 şi purta numele de Skoda 1100 OHC. Şi chiar dacă pe atunci acest model îşi merita titlul de SL al Cehoslovaciei, a fost, de fapt, construit doar pentru competiţii de motorsport şi nu putea fi pur şi simplu cumpărat de oricine.
Versiunea iniţială de curse era o decapotabilă cu structură a caroseriei din aluminiu şi cu motor de 4 cilindri şi doi arbori cu came. Motorul avea 1,089 cm cubi, de unde şi denumirea de 1100, şi dezvolta 92 CP. Pentru că maşina era una uşoară, cântărind doar 550-555 kg, ea putea atinge viteze de până la 190 km/h! Şi din 1957 până în 1962 Skoda a construit doar 5 asemenea exemplare, trei dintre care au fost decapotabile, iar altele două — coupe. Iar maşina restaurată acum de Skoda este suma a ceea ce s-a păstrat în istorie din acele două coupe-uri construite!
Războiul Rece, apartenenţa Cehoslovaciei de atunci în blocul estic, însemnau că asemenea maşini prea sportive şi competitive nu erau prea adorate, iar o schimbare de regulament a cam forţat pensionarea acestor modele. Iar Skoda a decis să le vândă atunci în mâini private.
Foto: Ambele versiuni, coupe şi decapotabilă a lui Skoda 1100 OHC, surprinse într-o cursă

Una din maşini a ajuns pe atunci în mâinile lui Hanus Hrabanek, tatăl şefului de azi al diviziei Skoda Motorsport. Proprietarul i-a făcut o primă restaurare, dar a înlocuit motorul de curse cu unul mai practic, de Felicia cabriolet, iar pe cel original l-a donat academiei Skoda. A urmat un accident grav, din care şoferul a scăpat, însă maşina a luat foc. După asta ea a fost dezmembrată, iar partea spate şi cutia de viteze au mers la muzeul naţional tehnic din Praga, de unde muzeul Skoda le-a cumpărat 15 ani în urmă. Partea frontală — şasiul cu cadru, punte faţă, frâne, pedale şi alte mici componente, a supravieţuit într-o colecţie privată, fiind cumpărate în 2014 de către muzeul Skoda.
Foto: Motorul original de 1,089 cm cubi de pe Skoda 1100 OHC

Acum, fiii de azi, ambii angajaţi ai Skoda, şi-au convins şefii că maşina ar merita restaurată, folosindu-se componente de la ambele coupe-uri incomplete care au supravieţuit. Din fericire, în arhivele Skoda s-au găsit desenele tehnice şi schiţele inginereşti, aşa că cei de la Skoda au avut ghidarea corectă în restaurarea maşinii.
Foto: Schiţele tehnice din arhiva Skoda

S-a restaurat şi motorul original de 1100, care era prezent la academia Skoda. S-au folosit, deci, componente de pe ambele maşini, iar unele componente, care erau comune cu alte modele Skoda ale vremii, au fost luate de acolo, dar rezultatul final respectă specificarea originală! Părţile de caroserie lipsă au fost recreate prin aceeaşi metodă de batere a aluminiului ca şi cea originală, iar pe parcurs, pentru a se asigura că totul se face corect, s-au făcut şi generări de imagini 3D. În fine, până şi vopseaua a fost aleasă una roşie cu nuanţă oranj, care exista şi în original!
Iar rezultatul obţinut de Skoda acum e unul fenomenal şi de nepreţuit. Maşina nu va fi scoasă la vânzare, ci va fi parte a colecţiei muzeului Skoda, urmând a fi expusă spre admiraţia publicului. Şi întrucât efectiv e singurul exemplar din lume, iar altul nu mai poate exista, maşina asta e pur şi simplu un patrimoniu de nepreţuit al întregii Cehii!
Vezi mai jos şi un video în care poţi auzi şi sunetul motorului acestei Skoda 1100 OHC restaurate.
0
3,188
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!